.

luni, 31 ianuarie 2011

Ave Satani?

Pe la 12 ani am auzit eu de satanişti. Frate, şi era teroare. Cică profanau morminte, omorau pisici, beau sânge şi da, se adunau la Zidul Mic, pe Faleză, unde făceau tot felul de blestemăţii, invocând forţele întunericului şi strigând în gura mare după un Satan care să-i ajute. A fost aşa, un val care a ţinut câţiva ani. Babele scuipau în sân şi-şi făceau cruce, copiii avea coşmaruri dureroase şi pline de sânge, preacinstitele mame de familie îşi împrospătau provizia de aghiazmă ca să aibă cu ce-l alunga pe ăl rău. Mă rog, panică-ntre găini...

Câţiva ani mai târziu, încă mai apărea câte unul care se lăuda în gura mare cu câte pisici a omorât el şi cum face litanii în miez de noapte, şi cum i s-a arătat vreo umbră sau vreun mesager al diavolului, şi i-a transmis că el e cel ales. Ţinând cont de faptul că respectivii aveau de obicei animale de casă pe care le iubeau şi le preţuiau, cu care se duceau la medic oridecâte ori erau bolnave şi tremurau lângă ele la operaţie, tind să cred că era aşa, un fel de "muamă, ce rău sunt, cu toate că plâng la Lassie". Părerea mea. Şi da, prea mult alcool poate da naştere unor viziuni.

Încă vreo 2 ani trecuţi, şi fioroşii satanişti sunt puşi la 4 ace şi-un bold. Loc de muncă, spilcuiţi din cap până-n picioare, eventual cu un copil în braţe şi cu al doilea pe drum. Da' vezi tu, că la 16 ani era mişto să ţipi că eşti satanist şi să crezi că inspiri teroare.

Repet, nu sunt genul religios. În ordinea asta de idei tre' să recunosc, cu lăbuţa pe inimă, că m-a incitat Anton LaVey. Şi tot cu lăbuţa pe inimă spun că mi-a plăcut cum arată. Adică, lasă filozofia, lasă chestiile pe care le susţinea; până acolo a fost cale lungă. Da', frate, arăta bine. Da, ştiu, acu' văd vreo două sprâncene ridicate; nu, nu m-am reprofilat, da' pot aprecia ce-i frumos, nu? Frumos, zic? Hmm... nu cred că e cuvântul potrivit. Să-i zicem ciudat; în măsura în care ciudat, pentru mine, e de bine.

(de pe: http://www.nndb.com/people/772/000027691/)

Şi pornind de la figura lui LaVey am aflat eu că satanismul care a zburlit Galaţiul cu mult timp în urmă era orice, numai satanism nu. Adică, era aşa, un fel de hai să ne jucăm, hai să fim răi, şi muamă, ce tare e să spui că mentorul tău e Satan. Teribilism pur, copilării, chestii de care pot eu să mă amuz după mulţi ani.

Şi mi-am băgat nasul, şi-am citit, şi-am cercetat. Aşa, pentru toi cei care cred că sataniştii mănâncă noi-născuţi şi taie, şi jupoaie, şi spintecă doar pentru mai multă putere. Ei, cu riscul de a vă dezamăgi, nu-i chiar aşa. Ba chiar sună bine ca filozofie, pentru cei care cred că pot să-şi asume responsabilitatea pentru tot ceea ce fac, cred, gândesc. Pentru ăia care sunt destul de puternici să nu dea vina pe nimeni pentru ceea ce li se întâmplă, pentru ăi de cred că pot să nu creadă în nimic decât în ei înşişi. Faza cu "hail, Satan" e cu totul altceva.

Eu una spun cinstit: cum să nu fac eu legături alambicate între un genunchi julit şi karma pătată? Da' karma aia n-are oricum legătură cu mine? Dacă şi camelianismul e o formă de satanism? Aoleu, dacă fără să ştiu am inventat o nouă religie soră cu una existentă deja? Ce facem? Ne panicăm? Sânge pe pereţi, asta nu se poate întâmpla! Încerc să-mi potolesc bătăile inimii şi să-mi controlez respiraţia; da, o pungă ar fi ideală dar, ca de obicei, nici o pungă prin preajmă...

Evident că nu, nu vorbesc serios. Partea serioasă era aia cu Anton LaVey chiar avea idei interesante. Unde vreau să ajung până la urmă? E simplu: "sataniştii" în creştere, care cred că dacă au rupt o cruce deja vor da mâna cu prinţul întunericului, ar trebui să se informeze înainte despre ce e vorba. Pentru că e cam aceeaşi imagine cu neonaziştii de 18 ani, care se-ncălţau cu fesul şi mergeau în picioare pe sub pat acu' vreo doi ani, da' care cred că dacă au o zvastică tatuată-n frunte urmează ideologia lui Hitler. E simplu să te autoproclami adept al unei chestii despre care n-ai nici cea mai vagă idee, doar pentru că e cool şi şmecher, şi de-a dreptul fencitrendi; dar dacă eşti luat la bani mărunţi să nu ştii decât că Hitler voia rasă pură, iar Satan sânge.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!

14 comentarii:

  1. cum am inceput sa citesc am realizat ca de Galati e vorba, am bunicii in Braila si mare parte a copilariei acolo am stat in vacante...si auzeam si eu din astea...cu galati:)) niceee!

    RăspundețiȘtergere
  2. lol ... ai uitat sa mentionezi ca satanistii au treaba cu mortii si "casele" lor, in contrast cu crestinii care au treaba cu cei vii si bunurile lor. :))

    neah ... ce mi-e Dumnezeu, ce mi-e Satana, ce mi-e Allah, ce mi-e guru XYZ, etc. ... aceeasi Marie cu alta palarie ... nothing new, only people afraid to live their own lives.

    RăspundețiȘtergere
  3. http://cheezburger.com/View/1924515072
    Un tip chel, cu cioc, cu sprâncene pensate și probabil vopsite și care se uita mereu urât. Interesantă alegere. :->

    RăspundețiȘtergere
  4. @Miss Sunshine - să-nţeleg că Galaţiul e faimos prin "sataniştii" lui:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. @INTJ - păi, tocmai asta-i faza, că susnumitul LaVey n-are nici o treabă cu vreo divinitate (oricare ar fi ea). A susţinut exact faptul că oamenii sunt responsabili pentru tot ceea ce li se întâmplă; şi că nu trebuie să creadă decât în ei înşişi:)

    RăspundețiȘtergere
  6. @ragnarslife - nope; Travolta e mai uman:)))

    îmi plac femeile; deci am dreptul să am alegeri ciudate în materie de bărbaţi:))))

    RăspundețiȘtergere
  7. @Camelia - daca zici tu, asa o fi (pentru tine). mie-mi ajunge sa stiu ca "(he) was the founder and High Priest of the Church of Satan" ca sa-mi dau seama ca e doar inca unu' care se credea destept (ceea ce e ok), da' care umbla cu cioara vopsita (ceea ce nu-i ok).

    RăspundețiȘtergere
  8. @INTJ - cum rămâne cu faza aia, că vărsătorii sunt deschişi la nou şi nu cataloghează din prima? mai scotoceşte puţin, s-ar putea să vezi că nu e chiar cum pare:P

    RăspundețiȘtergere
  9. @Camelia - varsatori ca varsatori, da' mai e si asta: "INTJs know what they know, and perhaps still more importantly, they know what they don't know". eu sunt scarbit de "binefacatori ai omenirii" (gen "fiul" care, fie si indirect, a dat apa la moara unor animale sa ucida potentiali oameni in cruciade si altii ca el, da' cu haine diferite) ... iar cel mai bun mod de a ii identifica pe astia e sa te uiti daca au "followers", chestie care-i pune pe ei (intr-un mod foarte convenabil) in pozitia de "leader".

    RăspundețiȘtergere
  10. Îți plac femeile, adică, în sensul acela? ;->

    RăspundețiȘtergere
  11. @INTJ - cred că iei prea în serios o chestie care da, există, care da, are - din punctul meu de vedere - multe chestii faine, dar la care cel mai probabil nu vei adera:-??

    RăspundețiȘtergere
  12. @ragnarslife - în virtutea acestei postări, nu cred că are importanţă:P

    RăspundețiȘtergere
  13. @Camelia - eu iau "prea" in serios multe, asta fiind imho diferenta principala intre mine si alti oameni, ceea ce uneori e bine si alteori "rau".

    RăspundețiȘtergere
  14. @INTJ - nu ştiu dacă se poate măsura în "bine" sau "rău":P
    da' unele chestii chiar nu e cazul să fie luate "prea" în serios;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger