De grija altuia - p.3

Înţeleg să te intereseze viaţa persoanei pe care o iubeşti. Sau a prietenilor, sau a amicilor; da, a ălora cu care ieşi din când în când la o bere, cu care schimbi impresii despre tendinţe şi motoare şi care e posibil să-ţi devină prieteni în timp. Înţeleg până la un punct şi interesul părinţilor în ceea ce priveşte odrasla proprie şi personală. Până la punctul ăla în care devin prea băgăcioşi, şi tre' să le spui să-nceteze, pentru că deja nu mai e treaba lor. Astea le înţeleg şi da, probabil că le şi practic oareşcum.

Ce nu înţeleg nici dacă-mi baţi un cui în cap e de ce te-ar interesa viaţa cuiva cu care n-ai nici în clin, nici în mânecă. Aha, vorbesc despre persoanele alea care nu pot dormi noaptea dacă nu ştiu exact ce se întâmplă cu tine, în ciuda faptului că, de cele mai multe ori, ignori să le saluţi. Că tu ignori, asta e una; că pe ele le roade curiozitatea, asta e alta.

Ai şi tu o tăietură. Una singură, despre care nu vorbeşti pentru că nu e treaba nimănui cum şi unde ai căpătat-o. Ei, da' vezi tu că e posibil ca, peste ceva timp, să afli pur întâmplător că ai vrut să-ţi zbori venele. Ei, să mori tu! Pe bune? Şi presupun că eram atât de drogată în momentul ăla încât am uitat unde sunt venele, şi am tăiat în partea opusă, nu? Sau, lasă-mă să mă mai gândesc... De fapt eram într-un centru de reeducare şi a fost semn de protest, nu? De aici şi stilul de a merge, şi atitudinea, nu? Şi-uite-aşa mai aflu chestii noi despre mine...

Dacă timp de câteva zile n-ai chef de hai şi hăhăială şi nu, n-ai avut nici un deces în familie pentru că asta s-ar fi aflat din prima, atunci clar vei afla o poveste tragică despre tine. Se vor căuta semne, se va scotoci netul, îţi vor fi puse întrebări pline de subtilitate şi...TADAAAAMMMM! Uite cum afli că treci printr-o depresie majoră, te duci regulat la psiholog şi vitaminele alea de le iei zilnic sunt, de fapt, chestii care să te ajute să nu mori prea curând.

Cu lăbuţa sincer dusă la inimă, cu privirea mea cea mai inocentă şi cu nervii de rigoare, întreb: ce te roade grija? De ce nu poţi respira fără să ştii, sau să presupui că ştii ce e cu mine? N-ai altă viaţă decât aia de ţi-o clădeşti şuşotind pe la colţuri? Mă scarpin româneşte-n cap; de-aş avea căciulă, mi-aş da-o elegant spre ceafă. Pentru că văd că te roade; şi sunt câteva fire acolo, pe care nu le poţi lega nici dacă-ţi inviţi prietenii şi amicii, sâmbătă seara, la o şuetă. Cum ai da-o, ceva tot nu iese, nu se leagă, nu se pupă. Şi nu ştii ce. Aşa că dă-ţi cu presupusul, poate-poate iese pasienţa. Şi dacă nu iese, mai combină, mai scobeşte, mai ciuleşte urechea, doar-doar mai afli ceva.

Şi cred c-aş putea scrie romane despre toate chestiile pe care ar trebui să ţi le spun; ca să desfiinţez sau să întăresc anumite mituri; ca să pricepi, odată pentru totdeauna, că cea mai sigură modalitate de a omorî o pisică e curiozitatea. Da' nici prin gând nu-mi trece să omor; nu pisici. Deci fierbi în sucul propriu. S-ar putea să iasă o ciorbă destul de bună.

În ordinea asta de idei mai spun doar atât: e normal, şi logic, şi firesc să te intereseze chestii care te impactează în mod direct. Dar până la momentul în care chestiile mele te vor impacta o să mai treacă...hăăăăt, ani lumină. Şi nu vreau să mi se spună că se cheamă "socializare" sau "conversaţie", pentru că nu e aşa. E pur şi simplu lipsă de activitate şi-o doză de interes de-a drepul morbid pentru viaţa altcuiva, din simplul motiv că n-ai o viaţă proprie.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!