Străinul

A avut bunică-mea o prietenă. Bună prietenă, bună. Din alea de vorbeau toată noaptea, făceau prăjituri şi se uitau la filme cu Shirley Temple, amintindu-şi de tinereţe. Ghinionul meu a fost că respectiva avea o nepoată care, în cei vreo doi ani pe care i-am prins împreună, mi-a mâncat zilele. Din fericire s-au mutat rapid în Canada, şi-am scăpat de pacoste. Dar, cât timp erau încă în ţară, primeau colete. Destul de des, pline cu chestii interesante, şi bune, şi gustoase, şi frumoase, şi da, atunci am aflat că dacă ai cunoştinţe în afară, ele îţi mai trimit, din când în când, lucruri de care să te bucuri.

Am văzut aceeaşi chestie repetată la cei care aveau rude prin străinătate. Regulat, venea coletul. Dacă nu venea la timp, clar au uitat de tine; te ignoră, nu se gândesc că tu, săracul, ai nevoie de ciocolata aia, şi de haine şi, o, da, de bani. Dacă sunt în străinătate clar o duc bine, deci trebuie să te ajute. Şi să spunem că fiind vorba despre familie e cât de cât explicabil. Cât de cât, pentru că şi ăia tot oameni sunt, şi au şi ei nevoi, şi nu e neapărat datoria lor să-şi aducă regulat aminte de tine.

Dar nu despre rude plecate şi colete neprimite va fi vorba azi. Nu, problema este alta. Cum apare un străin în peisaj, există persoane cărora li se aprind antenele. Un străin oareşcare, pe care l-ai cunoscut prin intermediul nu ştiu cărui amic, cu care n-ai nici în clin, nici în mânecă. Ei, în primul rând va exista faza aia de gudurare pe lângă el. Vai, eşti din Olanda? Ce palpitant! Ce ţară frumoasă! Clar e mai frumoasă decât România noastră. Şi trebuie să fie şi mult mai curată, nu? Adică, la noi oamenii sunt nesimţiţi; fac gunoi. Avem drumuri proaste, şi politică nasoală, şi e mizerie, şi gălăgie, şi avem şi hoţi mulţi. La voi e altfel, ştiu eu. Oamenii sunt civilizaţi, nu ca la noi. A, hai să-ţi arăt oraşul; ba chiar să te tratez şi cu o saramură. Şi mămăligă, clar n-ai mâncat niciodată. Aşa e la noi, suntem mai modeşti, da' poate-ţi place, că tu eşti obişnuit cu resturante fandosite, nu ca săracii de noi, care mergem la restaurant o dată pe lună... Te simţi bine? Stai confortabil? Vrei să-ţi aduc o pernă? Să-ţi fac pantofii? Să mă fac preş în faţa ta, ca să nu calci în baltă?

Da, am văzut multe persoane din astea. Care încearcă să se scuze pentru ceea ce sunt, sau pentru ceea ce nu sunt. Care simt nevoia să discrediteze locul în care trăiesc, doar pentru că e un străin de faţă. Care ar sta şi-n cap pentru a-l face să se simtă bine. Nu pentru că-l plac în mod deosebit, ci pentru că, vezi tu, nu e român, deci e mai bun, mai tare, superior din toate punctele de vedere. C'mon, zic! Ăsta-i bullshit. Un om poate fi bun sau rău, indiferent de ţara din care vine. Şi dacă e din Olanda, să zicem, asta nu-l face nici mai deştept, nici mai interesant; îl face doar vorbitor de altă limbă şi locuitor al altei ţări. Nu trebuie să te ploconeşti în faţa lui; n-a făcut nimic pentru a-şi câştiga statutul ăsta, s-a întâmplat să se nască acolo. Şi străinul ăsta pe care-l idolatrizezi, la el acasă e un om ca oricare altul; unul din mulţime. Nici mai deosebit, nici mai special, nu iese cu nimic în evidenţă. Poate că la el acasă e la fel de medic ca şi tine; sau la fel de student, sau la fel de orice ai fi tu, la tine acasă. De ce are piedestal doar pentru că vine din altă parte?

A doua faza, străinii au bani. Şi dacă-i au, clar trebuie să-i împartă. Adică, dacă-l duci la restaurant, el va plăti. Dacă vrei o prăjitură, tot el o va plăti şi pe aia. Dacă e vorba de taxi, la fel. Pentru că vine dintr-un loc în care banii cresc în copaci, şi trebuie, e musai, zic, să profiţi de pe urma chestiei ăsteia. Ba chiar să-ţi dea şi bani să ai după ce pleacă. Pentru că are. Şi, repet, poate că la el în ţară e la fel ca tine; dar vezi tu, că înnebuneşti când auzi de euro. Şi dacă e euro, lasă-l să plătească. Eventual trebuie să te ajute să-ţi repari acoperişul; ăla pe care-l amâni de ceva timp, dar dacă tot a venit străinul cu bani, măcar să scoţi ceva de pe urma asta. Şi când va pleca, vei trăi cu gândul că poate îţi va trimite bani. Iar dacă nu o face, îl vei blama. Uite, mă, nu s-a rupt nici măcar la o sută de euro; şi l-am plimbat, şi i-am dat, şi i-am făcut... De ce? Ce obligaţie are să se gândească la acoperişul tău? Vă leagă cumva cordonul ombilical? Ţi-e frate, mamă, unchi? Nu; e cutare, cu care ai ieşit o săptămână, ai tras cât ai putut de portofelul lui, şi-acu' te enervezi că nu mai poţi profita. Dacă e străin nu înseamnă că e şi casă de caritate în acelaşi timp.

A treia fază, şi ultima de altfel, care se leagă cumva de punctul 1; dacă vine străinul, îl intoxici cu Dracula, Nadia Comăneci şi Hagi. Te lauzi de nu mai poţi cu oamenii care au fost, şi-ţi torni ţărână în cap că nu mai avem valori ca odinioară. Ţărână în cap îţi torni şi pentru că servirea în bar nu e impecabilă, chiar dacă e; şi pentru câinii maidanezi care trec pe lângă voi; şi pentru copiii din orfelinate. Mai rar îi arăţi şi chestiile bune. Nu, îi arăţi părţile negative, care există oricum peste tot; şi poate că el e din Papua Noua Guinee, şi înainte de a veni aici n-a purtat ghete, ci a alergat desculţ pe plajă. Poate, zic. Da' nu, că tu trebuie să-i arăţi toată mizeria, şi durerea şi neputinţa, şi nepăsarea. Chiar dacă tu, personal, n-ai de ce te plânge, te plângi pentru alţii. Săracii, pentru care nu poţi face nimic şi de care uiţi în secunda în care a plecat străinul.

Să vadă că tot ce i-a arătat CNN-ul în juma' de minut de ştiri e real, şi să ştie că e chiar mai rău. Da' de ce nu-i arăţi tu totul aşa cum este? Şi cu bune, şi cu rele, pentru că - şi iar mă repet - bun şi rău există peste tot. În ţara lui nu curge lapte şi miere, şi nici nu umblă câinii cu colacul în coadă. Poate că stă, la fel ca tine, într-un apartament minuscul, şi clar îşi plăteşte facturile la fel, şi e cârpit de somn dimineaţa înainte de a se duce la muncă, şi trece în fiecare zi pe lângă acelaşi cerşetor, şi există şi acolo şi orfani, şi nesimţiţi, şi răutate. Da' arătă-i totul obiectiv, fără să-ţi smulgi părul din cap, fără să te-mbraci în sac, fără să te guduri.

E tot un om; doar că stă în altă parte. Nu e nici zeu, nici salvator, nici sac fără fund. Şi te gândeşti că după atâta timp, în care străini s-au perindat pe la noi fără număr, ar fi trebuit să învăţăm chestia asta. Să nu mai existe gudurături, şi să putem sta drepţi, nu în poziţie de plecăciune. Că, indiferent de situaţie, ar trebui să avem coloană vertebrală. Da' uite că nu-i aşa, şi eu mă gândesc în continuare la o lume ideală, nu la ceva realizabil. Prea multe coloane îndoite, prea puţină verticalitate. Dar până când?