...Şi roz este lumea toată

Am haine de diferite mărimi şi culori. Am haine largi, strâmte, haine ce merg combinate, haine pe care le poţi purta una sub cealaltă sau cealaltă sub una; albastru, mov, roz, verde, negru, galben, mă rog, toate culorile. Într-adevăr ce nu se găseşte la mine-n şifonier sună în felul următor: fuste, rochii, pantofei şi fundiţe. Am avut mult timp vreo 2 fuste; sau erau rochii? Habar n-am. Cert este că am fost mândra posesoare a unor astfel de specimene. Au dispărut la prima curăţenie serioasă, pentru că am realizat că n-o să le port niciodată, şi degeaba le ţin. Aşa că au dispărut.

Şi evident că nu despre cum mă îmbrac eu va fi vorba azi. Nu, spuneam doar că am haine de toate culorile. În funcţie de stare. Am avut o perioadă în care orice haină, dacă nu era neagră, nu exista pentru mine. În timp, am crescut. Am fost învăţată că o pată de culoare nu strică. Ba chiar te scoate din anonimat. Şi mi-a luat ceva timp să-mi intre asta în cap, dar acum nu pot decât să mulţumesc pentru faza asta.

Daaar, şi aici vine "dar"-ul, există o chestie pe care nu o înţeleg. Cică rozul e pentru fete şi albastrul pentru băieţei. Ok, atunci când sunt mici, şi tre' să-i deosebeşti cumva, şi toate alea. Da' când cresc, de ce toate fetele iubesc rozul? Lasă hainele; alea-s cel mai puţin importante. Cu toate că măcar halatul de baie trebuie să-l aibă roz; dacă nu, pijamaua; sau periuţa de dinţi. Orice.

Nu, nu mi se mai strepezesc dinţii când aud de roz. Cred că depinde foarte mult şi de persoana care-l poartă; sau care-l are în dotare. Doar că nu pricep de ce toate femeile au o chestie cu rozul. Dintr-o mare de telefoane, nu se vor uita la ăla care e mai şmecher calitativ, ci la ăla roz. Dacă mă uit la laptop-uri, ghici ce! Tot ăla roz îmi sare în ochi. Pix? Roz; eventual cu fleonc. Brichetă, cutie de bomboane, prosop, modem, veioză, brăţară, pietricele, sticlă de parfum, orice roz. Nu neapărat că vor cumpăra sau vor purta. Dar asta le va sări prima dată în ochi. Asta le va atrage. Îşi vor cumpăra poşeta aia mov, sau neagră, sau albă, dar vor rămâne cu gândul la aia roz.

Dacă vine vorba despre vise, şi vrei să spui "noapte bună", şi nu vrei s-o spui banal pentru că nu spui asta orişicui, vei spune "vise roz". Dacă e vorba să scoţi pe cineva dintr-o anumită stare, îi vei transmite gânduri roz. Ba chiar îi cumperi şi-o gumă de mestecat tot roz, pentru că aia îi va da un sentiment plăcut, de bine. Nu vei vrea să dai un iepuraş de pluş albaştru şi pufoş, ci roz şi pufoş. Nu vei spune gândeşte verde, vei spune gândeşte roz.

Şi da, pe bune că merge faza. Rozul chiar te scoate când ai nevoie. Da' de ce rozul şi nu orice altă culoare? Vreau să ştiu secretul: cum a ajuns rozul să placă femeilor şi să dea tuturor o stare confy. Care e secretul, şi misterul, şi şusta? Cum a preluat monopolul? Şi dacă tot dă o stare de bine general, pot măcar câteva zile-n an să fiu roz? Atunci când e nevoie. Da' atât de roz încât să ai impresia că mai roz de-atât nu se poate. Pot? Pot?