Aşa grăit-a guru-ul - p. 6

Un pas în faţa celuilalt. Ca atunci când înveţi să mergi. Nu prima dată, pentru că atunci totul e natural. După ce n-ai mai mers mult timp, şi trebuie să te ţii de barele alea laterale ca să nu pici. Când parcă ar trebui să duci piciorul în faţă, da' în faţă ăla e insesizabil, şi te enervezi că parcă baţi pasul pe loc. Într-un final, înveţi să mergi. Din nou. Şi poate că nimeni n-o să-şi dea seama că ai avut o perioadă în care n-ai mai pus pas după pas; da' ştii tu, şi-i de ajuns.

Inspiră, expiră. Banc cu blonde. Dacă uiţi una din două, eşti mâncat. Dacă ajungi să-ţi fie cunoscute slăbiciunile, eşti mâncat. Ţi-e teamă de lei? Intră-n cuşca leilor; ori te devorează, ori îţi trece teama. Oricare variantă e preferabilă fricii continue.

Capu' sus, pieptu' 'nainte. Atitudine de soldat dezonorat pe nedrept. Mi-ar fi plăcut să fac armata. O armată ca-n filme, unde codul de onoare chiar contează. Fetele nu fac armată, mi se repeta când eram mică. Şi-am crezut un timp. Şi chiar dacă fac armata, eu nu pot alerga mai mult de o sută de metri fără să scot limba de-un cot. Deci se exclude din multiple motive.

Amalgam. Ca atunci când dormi şi visezi. Şi visezi urât, şi te trezeşti uşurat pentru că n-a fost decât un vis. Da' te-ai trezit tot în vis. Din vis în vis. În ideea în care atunci când te trezeşti de-a binelea, tot nu-ţi vine să crezi că nu mai dormi. Niciodată visele care se continuă nu-s alea faine. Ar fi mult prea uşor.

Un pas în faţa celuilalt. Ţine-te bine. Atunci când cazi, curge sânge. Şi dacă curge ce? E tot al tău. Nu face decât să-ţi amintească de faptul că eşti om, şi-ncă mai ai sânge-n vene să mergi mai departe. Fără destinaţie. Doar înainte.

Pân' la următorul amalgam, la bună vedere!