Citeşte-mi în stele - p. 2

Dacă Urania şi-ar lua concediu, m-aş panica. Nu, nu joc la loto în momentul în care spune ea că trigonul regal s-a transformat în paralelipiped, şi-aş avea şanse majore de câştiguri financiare; nu-mi cumpăr bilet de avion doar pentru că zice ea că există şansa unei călătorii; de fapt, n-o prea bag în seamă decât când văd că ce spune ea se mulează pe mine. Şi las lucrurile să curgă, şi tot are dreptate. O ascult în fiecare săptămână şi nu-ncetez să mă-ntreb dacă nu i-o fi greu să ştie că are mereu dreptate; şi dacă n-o fi cumplit să ştii ce are să se-ntâmple; şi cum poate pune un picior în faţa celuilalt ştiind că nu se poate feri de inevitabil...

N-am crezut în ghicitul în cărţi, până nu mi s-a pus toată viaţa pe masă. La propriu. Nu cred că m-ar ţine să mai încerc o dată. Pe principiul trecutul mi-l cunosc, prezentul îl trăiesc, viitorul îl voi construi. Sau, mai sincer, pentru că spre deosebire de horoscop, cărţile vorbesc numai despre mine. Fără alte mii de persoane care împart aceeaşi zodie, fără posibilitatea unei portiţe de scăpare. Dacă scrie-n cărţi, aşa va fi... Ideea de "definitiv" nu m-a încântat niciodată.

Am înţeles că, dacă te joci cu focul, şi el se joacă cu tine; sau te arzi. Şi dacă-ţi cunoşti viitorul, nu înseamnă că, neapărat, vei putea să-l schimbi. Poate doar să ai mai multe riduri, pentru că ai încercat şi nu ţi-a ieşit. Sau că nu a ieşit pe cât de bine te aşteptai. Sau pur şi simplu nu aveai ce schimba, pentru că orice drum ai fi apucat tot acolo ai fi ajuns.

N-am crezut nici în mumbo jumbo. Până când am văzut că unele se leagă, şi altele pot vindeca. Dar nici la ele n-aş apela, pentru că, odată făcut pactul, mai greu scapi. Sau niciodată. Rămân la astrele mele. Îs generice şi există mereu posibilitatea să nu fie vorba despre mine, ci despre vărsătorul ăla din stânga sau din dreapta. Mai liniştitor decât un deget întins strict către mine.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!