Muncim cu drag şi spor

Şi s-au gândit vecinii mei să schimbe gardul. Cam al patrulea, în decurs de vreo 2 ani. Acu', zic sincer, nu ştiu dacă-s aceeaşi vecini; aceeaşi curte e, în mod sigur, dar nu pot spune cu lăbuţa pe inimă că sunt şi aceeaşi vecini, pentru că habar n-am cum arată faţa lor. Văd gard, muncitori şi, după un timp, alt gard.

N-am nici o treabă cu alegerile lor în materie de garduri. Îşi pot face şi fortăreaţă, din punctul meu de vedere. Problema e alta. Casa cu pricina e, de când a murit tanti Florica, vecina care-mi aducea corespondenţa rătăcită în cutia ei poştală, într-o continuă construcţie. Fie vară, fie iarnă, roiesc muncitori. Mai mari, mai mici, de toate culorile şi vârstele.

Nu pot scoate un picior în curte, că mi-s reperată. Deschid uşa, mă uit stânga-dreapta, nu tu urmă de muncitori, ies fericită că am scăpat nefilată, ghici ce! Câţiva cocoţaţi pe casă. Mda, posibil aceeaşi care erau pe casă şi mai-nainte, când am decis eu c-ar fi fain să ţopăi prin cameră, şi-am uitat să trag draperia, şi de pe acoperiş e vedere directă şi clară în regatul meu...

A fost o perioadă destul de lungă în care au muncit la mine-n curte că, de, peretele lor dădea în moşia mea. Şi ai grijă, Camelia, să ai tot timpul tricou pe tine, că se-aşezau la o vorbă şi-un moment de odihnă exact în faţa geamului meu. Şi vezi să nu carecumva să închizi geamul aşa cum te dai jos din pat, că e "full moon", şi dup-aia e posibil să stea cu bunghiul doar pe geamul tău, şi n-ai vrea să fii motivul pentru care construcţia durează mai mult decât ar trebui. Şi da, nu mai cânta cu patos acompaniată de winamp, că e posibil să te trezeşti cu celebritatea la uşă, şi parcă n-ai vrea să-ţi înmâneze madame Nicolesco premiu pentru cea mai deplorabilă voce ever.

Ei, şi cu fiecare gard schimbat, e o nouă gaşcă de muncitori. D'ăia de nu se pot abţine să nu fluiere, de te cântăresc din cap până-n picioare când îţi faci apariţia, de-şi aruncă replicile inteligente la orice oră ai apărea în raza lor vizuală. Slavă divinităţii că am căşti care diminuează impactul sonor. Şi că nu s-au gândit vecinii să dărâme casa şi s-o reconstruiască de la zero. Atunci cred că mi-aş fi luat bocceluţa şi m-aş fi mutat la bunica. Măcar ea stă la etajul doi, şi nici un muncitor nu bate cu privirea până-n casă...

Pân' la următoarele aventuri, la bună vedere!