Karma

Cică lecţia karmatică pe care ar trebui s-o învăţ în viaţa asta e răbdarea. Posibil şi compasiunea, zicea pe undeva. Şi nu pricep de ce, pentru că sunt un munte de compasiune. O eman prin toţi porii, dacă te uiţi în dicţionar, în dreptul cuvântului "compasiune" e poza mea. Şi-n dreptul răbdării, şi al empatiei. Sunt bună, candidă, inocentă şi evlavioasă; mai ales evlavioasă.

Serios vorbind acum... Nu putea fi orice altceva? Nu ştiu, capacitatea de a gândi logic, interesul pentru natură, puterea de a lua decizii, orice. Nu, frate, trebuia să fie răbdarea. Când eu nu pot sta locului două secunde. Când dacă e coadă la bancomat, schimb bancomatul; nu vine taxi-ul în 3 minute fix, mai sun o dată; dacă-mi dai prea multe detalii deja nu te mai urmăresc cum trebuie; mă plictisesc relativ rapid şi cred că pedeapsa supremă ar fi să trebuiască să fac toată viaţa goblenuri. Sau să croşetez. Sau orice altă chestie minuţioasă.

Deci cum aş putea învăţa o chestie n-are nici o legătură cu mine? Ar fi mai probabil să-nvăţ să rezolv integrale sau formule d'alea chimice complicate, în condiţiile în care sunt total paralelă cu "ştiinţele exacte".

Cât despre compasiune, cine a mai văzut Vărsător care să mustească de aşa ceva?

Şi-n ordinea asta de idei, mă uit la lecţiile karmatice, ele se uită la mine, mă simt ca-n facultă, când a trebuit să-nvăţ Отче наш pe de rost. Două strofe, atât avea, da' mi-a luat câteva ore. La examen l-am ştiut perfect; în secunda doi, l-am uitat. De ce aş învăţa ceva ce oricum uit după? Şi da, mă gândesc că-n stilul ăsta e foarte posibil să mă reîncarnez într-un crocodil obligat să ţină dietă pentru a învăţa răbdarea supremă, da'...e-un risc pe care mi-l asum.

Pân' la următoarea aberaţie, la bună vedere!