.

luni, 30 ianuarie 2012

S-O PIPăm ACTual

Până zilele trecute habar n-aveam ce-i aia SOPA, PIPA sau ACTA. Erau 3 cuvinte, 4 litere, niște chestii care apăreau peste tot. N-am mai rezistat atacului psihologic, și-am intrat să văd despre ce-i vorba.
Mda... blablabla, îngrădire, n-ai voie, nu downloada, blablabla, amendă, închisoare, blablabla, fără torrente, fără pirate bay, grav, critic, de nesuportat.

Recunosc cinstit că nu prea contribui la bunăstarea artiștilor. Iau ce-mi place, ascult, triez la sânge, prea puțini sunt cei care mă fac să vreau să am tot albumul. Cred că-i pot număra pe degetele de la o mână. Altfel, câte o melodie, și-atât.
Cu filmele e mai grav: cum aflu de câte unul și mă-ncântă descrierea, cum vreau să-l văd. Și, de cele mai multe ori, nu merită osteneala. Descrierea e mai genială decât filmul. Neeext!

Pentru a cumpăra toate filmele care mă încântă la prima vedere, ar trebui să fiu proprietarul unui cinematograf. Pentru a cumpăra toate albumele care au o singură piesă de-mi place, ar trebui să am un studio de înregistrări. Și nici așa nu cred că m-aș ajunge.

SOPA, PIPA sau ACTA. Mai vine și Google-ul cu noua politică de confidențialitate; cică o să știe mai multe despre mine decât Cami. Fie, trec și peste asta. Mai vine și facebook-ul cu noul timeline obligatoriu... Mă simt ca la școală, unde aveam obiecte opționale, da` care erau, de fapt, obligatorii. Mă simt prizonier în propriul meu net. Ce mai lipsește? Să mă trezesc dimineața și să aflu că am parolă la comp; că și-a ales-o singur și tre` să-mi bat capul s-o aflu. Sau nu, pentru că d`asta s-a autoparolat. BRRR! Coșmar de-a dreptul!

Pân` la următorul coșmar, la bună vedere!

2 comentarii:

  1. vezi? sa mai spui ca americanii nu au dreptate cand vorbesc de viitorul controlat la sange prin internet, camere de vedere etc. o sa fie Big Brother mondial in curand :(

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger