Indispensabilii gogoșari

Mă, mie mi-a luat ceva timp să mă prind ce-s ăia indispensabili. Adică, știam eu că e ceva de care nu te poți lipsi, da` nu pricepeam de ce mătușă-mea tot cumpăra cei indispensabili, și-i dădea lu` unchi-meu așa, puțin pe sub mână. Când o întrebai ce face, ea cumpăra indispensabili. Sau îi spăla. Sau îi aranja. Pe bune acum, cred că femeia avea o manie cu ei. Poate făcea colecție, nu știu, cert e că pe mine m-a băgat în ceață câțiva ani.

Și când am aflat, am fost și mai în ceață. Bucur purta chiloți. Doamna Mamă, la fel. Și eu, că nu eram mai prejos. Da` de ce toți aveam chiloți și el indispensabili? Da` zis așa, pe un ton puțin pompos, puțin complice. De parcă purta chiloți de aur, și era secret de stat, să nu carecumva să-i fure cineva...

M-am gândit eu că tre` să aibă legătură cu faptul că au între 80 de ani și eternitate, și-am zis să las dilema nerezolvată, pentru că numai indispensabili nu mi se păreau chiloții, mai ales dacă ai 6 ani și alergi dezlegat în pijamale prin casă.

Da` dup-aia a venit dilema și mai mare: că cică unii purtau boxeri. Fața mea avea o expresie foarte nedumerită, pentru că-mi era greu să pricep cum poți purta pe sub pantaloni un nene care boxează în ring, și-și ia pumni în față, și-i ditai matahala. Cum încape și mai ales de ce te-ai chinui să-l faci să încapă? Nu-i cam incomod, așa?
Plus că, pe bune acu`, chiar și la 6 ani mi-era cam greu să cred în super-eroi care-și schimbă înfățișarea după cum doresc, mai ales dacă e vorba să bagi două persoane într-o singură pereche de blugi.

Și da, mult mai târziu am înțeles ce-s boxerii, și că boxerii nu-s boxeuri, și că ce numeam eu simplu ”chiloți” se cheamă, de fapt, în multiple feluri, și-s jdemii de modele, denumiri, ba chiar și porecle. Gen budigăi. Sau gogoșari. Complicat rău de tot. Bine c-am crescut și-am ajuns să-i deosebesc...

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!