Mărturii la pachețel

Nu știu eu exact cum stă treaba cu nunțile astea. Credeam că te duci frumos în fața autorității legale, spui ”da”, semnezi în câteva locuri, dacă vrei să treci și pe la popă, de bine, dacă nu, la fel de bine, pupături, salut și la gară!

Da` nu, că vezi tu că așa e prea simplu. De ce să nu complici lucrurile cu lumânări, și aranjamente florale, și invitații, și meniuri, și alte drăcii care-ți scot păr alb, da` care trebuie făcute că altfel... N-am înțeles care e urmarea, pentru că fraza e lăsată mereu în aer. Nu știu ce se întâmplă ”altfel”, dar trebuie să fie ceva groaznic, de nu-l spune nimeni. Gen tras pe roată, scos de unghii cu patentul sau finalul de la Mortal Combat.

Dilema mea a apărut când am auzit de ”mărturii”. Care se pun pe farfurii. Adică te decizi să te căsătorești, te-apuci, scrii o mărturie; mărimea ei depinde de cât de multe ai de mărturisit. Poate avea de la câteva rânduri la câteva sute de pagini. Și dup-aia o trântești frumos în farfuria invitaților, ca să știe și ei ce-ai făcut tu până în momentul căsătoriei. Un fel de mărturisire fără popă și patrafir. Publică.

Ei, nu-i așa! Și noroc de mine că exist, ca să-i lămuresc pe toți cei care credeau același lucru. Pentru că am aflat cum stă treaba și din preamareameamărinimie o să împart știința în întreaga lume. Trageți aer în piept, căscați urechile și luați aminte:
Mărturiile sunt un fel de antreuri. Ca niște hors d'oeuvre mai în afara meniului. Prima chestie pe care o vezi, care-i de mâncare și pe care o poți lua acasă, chiar dacă nu te saturi.

Bineînțeles că iar e dilematic, că mai nou cică nu mai e în trend să pui chestii tradițional comestibile; poți înlocui cu poze, evantaie, trabucuri... Dar acum depinde de ce și cum mănâncă fiecare...

Acestea fiind zise, omenirea fiind salvată încă o dată de înțelepciunea guru-lui, mă duc să fac o listă cu lucrurile semimâncabile; poate chiar voi scrie ”ghidul nunții totale”, dau lovitura și ne reauzim de pe-o plajă fără căsătorii...

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!