Victima perfectă

Tanti de la magazin a securizat cutiile de gumă de mestecat și alte mărunțișuri cu scotch. În așa hal încât și-un seif cu cifru ar fi mai ușor de spart. Le-a înfășurat bine, bine de tot, că cică se fură ca-n codru. Explicația am primit-o nu pentru că aș fi cerut-o, ci pentru că am avut lipsa de inspirație să cer un pachet de gumă. Și-a început povestea să curgă. Tot așa am aflat și că a fost telefonistă și că repetă din reflex ce spun clienții.

Șoferii de taxi îmi spun povești despre cauciucurile de iarnă care uneori derapează mai rău decât alea de vară. Despre cum se feresc de anumite adrese, din cauza unor anumiți clienți; cum au făcut sau au fost atât de aproape de a face facultate; ce ulei de motor e mai bun sau cum are și el o fată, și-i ziua ei mâine, și nu știe exact ce cadou să-i ia...

La cealaltă consignație sunt întrebată despre nuanța de la ojă. De care e? Și de ce doar două unghii? Da` parcă și parfumul intrigă, și ce e, cum îl cheamă și care e ultima notă pe care o dezvoltă? Și totuși parcă ieri aveam altul, nu-i așa?

Pisicile de casă au un obicei sadic, de a se duce și socializa exact cu persoanele care nu le tolerează, care se tem de ele, sau care fac criză de nervi pentru că tratezi mâța ca pe un membru al familiei; și cum fiind în casa ta nu prea pot protesta, devin victimele ideale pentru feline.
Oi fi devenit victima ideală pentru persoane cu care n-am tangențe decât periodic, cu toate că se citește pe fața mea ”beware! socializare interzisă!”...

Rezolvare: căști în taxi și magazine schimbate. I`m evil!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!