De ce pocnitoarea?

Sau De ce ficatul?
Aia măcar era o trupișoară de teatru. Nu i-am înțeles numele, da` era interesant să faci parte dintr-o chestie teatrală. Pentru o lună. Dup-aia m-a obsedat întrebarea cu de ce anume ficatul, că am renunțat. De ce nu colonul? De ce nu rinichiul? De ce anume ficatul?
Dilemă a adolescenței mele, de ce ficatul a devenit întrebarea majoră când vine vorba despre chestii de neînțeles.

Înțeleg artificiile. Am început cu artificii din alea pe care le chema Steluțe, se aprindeau greu, se stingeau repede, ardeau puțin. Le primeam de Crăciun, le aprindeam de Revelion, le aruncam aprinse de la etajul 9, pân` la etajul 7 se stingeau, da` se chema că ne bucurăm de revelion. Cu steluțe și vin spumant, care făcea POC și păta tavanul, și-apoi fâââss pe covor.
Dintr-o sticlă din aia, de-abia dacă apucai să guști un sfert de pahar. De asta acum îmi iau șampanie când vrea mușchiul meu, nu doar la ocazii. Plus că prima dată m-a luat de cap un păhăruț de șampanie, când aveam 4 ani. Dar asta-i altă poveste.

Deci înțeleg artificiile. Sunt frumoase, wow, ce de culori pe cer, uite ce de culori, ce minunăție, hai să le vedem pe toate și dup-aia să ne retragem undeva unde-i cald și bine. Uităm artificiile, ne extaziem data viitoare când mai sunt, mă rog, să zicem că ține de estetic.
Da` pocnitorile? Ce fac pocnitorile atât de special de insistă toți să-mi facă pilaf timpanul cu ele? Nu fac nimic. Ba da, fac zgomot, dacă-ți explodează-n față te-ai ars, la propriu, miros ciudat, îmi aduc aminte de tunul cu carbit din copilărie, sunt peste tot, în fiecare an îi explodează lu` unu` mâna cu pocnitoarea și, totuși, sunt populare. Oamenii sunt stupizi.

Vrei să pocnească? Ia dinamita și bagă-ți-o-n fund. Nu uita să aprinzi fitilul. Face zgomot pentru veșnicie.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!