Ghid de dat cu pumnul în perete

Am tot vorbit de datul cu pumnul în perete.
Cei mai mulți au crezut că e o metaforă, gen dat cu capul de sus sau văzut stele verzi.
Nu, dacă poți să te dai cu capul de sus și chiar să nu te lovești de-un prag fizic, ci mai mult de unul psihologic și să realizezi multe chestii pe care nu le-ai fi realizat dacă n-ai fi făcut chestia aia; dacă poți să vezi stele verzi fără să vezi stele și fără chiar ele să fie verzi - datul cu pumnul în perete e o chestie reală.
Pentru cunoscători, nu pentru neofiți care cred că e de ajuns să mângâie peretele.
Am cunoscut pe cineva care a dat cu pumnul atât de tare în perete încât a trebuit să-și pună mâna în ghips, de la cot în jos. Nu știu detaliile medicale, ghipsul era acolo.

Datul cu pumnul în pereți, dragi copii, nu e o acțiune metaforică. Se ia pumnul, se alege peretele și se lovește pumnul de perete. Dacă prima dată ți se pare că a fost prea ușor, mai dai și a doua oară. A treia oară de obicei nu te mai ține, pentru că ai pumnul deja umflat.

A nu se înțelege greșit. Nimeni nu dă cu pumnul în perete pentru că a vrut să lovească în altcineva și l-au reținut considerente morale. Nu. Cu pumnul în perete dai ca să nu dai cu capul în perete. Cu pumnul în perete dai pentru că simți că ai atâția nervi pe tine și nu poți să-ți rupi mâna și să te bați tu cu ea. Cu pumnul în perete dai ca să nu faci ceva mai rău. Ție. Nu e o metodă de calmare pentru ceilalți, e o metodă de calmare pentru tine.

În perete nu dai ca ghiolbanul, în așa fel încât să dărâmi peretele. N-ai nimic cu el, ai cu tine. Așa că dai scurt și cu putere. Din încheietură. Ca la box, când îl lovești pe ăla în bărbie, de jos în sus, și știi clar c-o să-i rupi coloana. Doar că nu dai ca să rănești peretele. Dai cumva puțin mai drept. Rapid.
Nu știi când ai dat în perete.
Simți cum montul tău a intrat în contact.
Contactul a fost stabilit.
Contactul există.
O miime de fracțiune de secundă, pentru că ai lovit și-ți retragi pumnul.
Ca să lovești cum trebuie peretele, lovitura va fi resimțită de montul degetului inelar și de montul degetului mic. Celelalte degete nu trebuie să aibă de suferit prea mult, pentru că ai nevoie de ele să ții țigara, berea, să amesteci zahărul în cafea sau să-ți ungi o felie de pâine cu unt.
Nu vrei să rămâi inapt, vrei să simți durerea. Pentru ca durerea să te ridice. Să te facă să realizezi că trebuie să simți. Durerea fizică s-o bată pe aia psihică, dar nu îndeajuns de mult încât să-ți creeze altă durere psihică.

Dacă o să doară? Da. Îndeajuns de mult încât, de fiecare dată când încerci să-ți miști degetele, n-o să poți. Decât dacă încerci îndeajuns de tare, și durerea o să-ți aducă aminte că ai dat cu pumnul în perete.
O să se umfle? Da.
O să ai vânătaie? Da.
O să existe consecințe pe termen lung? Depinde. De cât de des sau de cât de mult dai în perete. Dacă dai de prea multe ori și prea tare, e posibil să ți se taseze monturile și să arate bușite de parcă ai fi făcut box de performanță. În afară de partea estetică, dacă știi să dai cu stil nu vei ajunge la spital, nu vei suporta ghips, nu va fi nevoie să cheme nimeni ambulanța.
Ca să dai cu stil, ai nevoie de antrenament. Și de stăpânire de sine, încât să nu dai atât de tare încât să-ți rupi mâna.

Consecințe pe termen lung? De fiecare dată când o să vrei să-ți rupi mâna și să te bați cu ea, o să cauți primul perete.

În perete dau persoanele care vor să se calmeze. În perete dau persoanele care știu să tasteze doar cu două degete. Persoanele care vor să se calmeze fără să fie nevoie să ia calmante. Bărbații. Pușcăriașii. Frate-meu. Și eu. 

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!