.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Legalegalización

Când faci ceva rău şi se află, eşti pedepsit. Dacă ai furat o bomboană, ditai papara. Ai trişat la cărţi, bumbăceală. Ai lovit pe cineva, închisoare. Pedepse prestabilte pentru lucruri pe care le-ai făcut, şi care i-au afectat pe ceilalţi, într-un fel sau altul. Dacă nu se află, mai devreme sau mai târziu tot se-ntoarce împotriva ta. Un set de norme care ţin umanitatea din noi sub control, astfel încât să nu ne trezim într-o bună dimineaţă cu mâinile încleştate în părul vecinului sau, mai rău, cu mâinile vecinului în jurul gâtului. Bun. Până aici e clar. Chestiile ilegale sunt chestiile pe care nu trebuie să le facem pentru că-i afectează negativ pe ceilalţi.

Problema mea e alta: de ce sunt ilegale şi anumite lucruri care ţin doar de persoana ta? De ce e ilegal să treci cu mai mult de un carton de ţigări graniţa, în condiţiile în care ştiu sută-n mie că eu sunt cea care le va consuma? De ce e ilegal să ai mai multe neveste? De ce e ilegal să fii gay şi căsătorit?

Bun, să spunem că partea cu ţigările pot s-o trec cu vederea, pentru că grănicerul de serviciu n-are cum să bage mâna-n foc că eu sunt extrem de sinceră şi nu mă apuc să vând ţigări pe sub mână imediat ce am sărit de partea cealaltă a barierei. Să spunem că nu poţi avea încredere că oamenii spun mereu adevărul, că, de cele mai multe ori, se minte cu neruşinare, să spunem că nu poţi folosi poligraful pe fiecare persoană care trece graniţa cu ţigări în geantă.

Da' poligamia? Aici care-i problema? Dacă eu vreau să am mai multe neveste, şi ele sunt întru totul de acord, şi le convine chestia asta, ba chiar se şi înţeleg de minune între ele, care-i problema legii? Nu văd de ce se face diferenţa între o persoană care se culcă în fiecare seară cu altcineva, şi una care face aceeaşi chestie, dar se foloseşte de acelaşi acoperiş, ba chiar e atât de sincer încât spune ce şi cum. Nu pricep ce are de-a face legea cu opţiunile de viaţă ale omului. N-am auzit până acu' de lege care să se împotrivească celor care vor să se călugărească. Adică, să fim serioşi, cei care se călugăresc, dispar total de pe harta populaţiei; nu produc, nu consumă; se retrag total; dispar. Nu-i opreşte nimeni, cu toate că nu ajută nici la consolidarea ideii de "familie", nici la perpetuarea speciei. Dacă "zerogamia" nu e ilegală, poligamia de ce e?

Să ne înţelegem. Eu, personal, n-aş rezista cu mai multe "soţii". Pentru că nu percep ideea de a iubi mai multe persoane în acelaşi timp. Mi-ar fi imposibil, clar m-aş gândi că, la un moment dat, una dintre ele se va simţi ignorată, prefer intimitatea în doi nu în mai mulţi. Şi-n plus, sincer, femeile sunt complicate şi când vin într-un singur exemplar, darămite să fie mai multe, sub acelaşi acoperiş. Da' dacă unii pot, se descurcă, ţin piept uraganului, cine sunt eu să le interzic această plăcere?

Şi-nc-o chestie: pe cine afectează poligamia? Nu face nimic rău. Nu dă nimănui în cap, nu fură, nu răneşte pe nimeni. Mai mult decât atât, nu înşeală, nu provoacă drama, e sinceritate totală. Şi-atunci de ce e ilegală?

Partea a doua: căsătoriile gay. Nu, nu m-am transformat peste noapte într-un fan înfocat al nunţilor. Nu, nu mă atrage ideea; da' nu pricep de ce e ilegală. Adică, la fel ca poligamia, nu afectează pe nimeni. Nu e problema nimănui ce acte are cineva în mapă, nu afectează pe nimeni ce face unul sau altul în propriul dormitor, de ce e ilegal? De ce e pus pe acelaşi plan cu crima cu premeditare, cu genocidul, cu evaziunea fiscală şi cu jaful armat? Toate astea sunt ilegale. Traficul de arme e ilegal; consumul de droguri, la fel; să dai în cap cuiva, să furi, am mai zis, chestii care afectează pe alţii. Căsătoria gay nu afectează pe nimeni, şi totuşi e ilegală.

Să-mi fac un tatuaj e o opţiune de viaţă; să-mi pun pierce-uri, la fel; să fug cu circul, să-mi dau demisia, să fumez. Toate mă afectează pe mine. Doar pe mine. De ce se bagă legea în viaţa mea proprie şi personală? De ce nu contează faptul că mă căsătoresc, ci doar cu cine sau cu câte persoane?

Păi, pe principiul ăsta, eu zic să fie ilegal şi să te căsătoreşti cu o persoană violentă; şi cu una dependentă de jocuri de noroc, şi cu una care bea mai mult decât periodic, şi cu una care fumează, şi cu una care are diabet; ba chiar, pe bune acum, blonzii să nu se căsătorească decât cu blonzi, persoanele înalte doar cu altele la fel de înalte, obezii cu obezi. Păi, de ce unele chestii să fie opţiuni, iar altele interzise prin lege? Dacă tot băgăm legea în viaţa omului, măcar s-o băgăm total.

Şi iar spun discriminare. Pentru poligami şi pentru gay. Nu, nu e nici o campanie; dar în virtutea restricţiilor ăstora, ilegalul e doar o mare bătaie de joc. Şi dacă tot discriminăm, măcar s-o facem total; sau să n-o mai facem deloc. Nu mi se pare o chestie care să necesite nuanţe. Dar da, asta sunt eu. Şi aşa se gândeşte pe planeta mea...

17 comentarii:

  1. casatoria e un concept... ash adauga eu - primejdios so, de ce mi-ash dori acest "drept"??? eu zic "multzam Doamne" ca nu ne obliga ashtia sa ne casatorim :))))

    P.S. :P

    RăspundețiȘtergere
  2. @deus_pax - :)) asta aşa e, dar pentru cei care chiar doresc să încerce primejdia, de ce să nu-i lăsăm?:-??

    P.S. - :P

    RăspundețiȘtergere
  3. poi eu ii las!!! o sa vada ei pe drq gol >:))))

    P.S. :P

    RăspundețiȘtergere
  4. @deus_pax - :)) ce perspectivă îmbucurătoare:)))

    P.S. - :D

    RăspundețiȘtergere
  5. dupa or sa faca demonstratzii cu pancarde de genu' : "de ce ne-atzi rapit restrictiile!!!" :)))))))

    RăspundețiȘtergere
  6. @deus_pax - păi, nu-i normal? chiar şi o restricţie, tot luat se cheamă; hoţii ăştia=)))))

    RăspundețiȘtergere
  7. in petreriana la pancarta i se mai zice shi pancarda :D :D :D
    P.S. - :P :P :P

    RăspundețiȘtergere
  8. buna asta! oricum se face discriminare mereu si peste tot, asa ca serios, chiar te mai mira ceva in tara asta?

    ma pregateam sa las un comment despre faza cu tigarile, dar ai completat tu mai jos:P

    oricum, imi place de mor cum pui problemele!:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut iubita, ai o leapşă la mine. Pusssiii!!!:)

    RăspundețiȘtergere
  10. @deus_pax - putem face un dictionar petreriano-camelian:P

    P.S. - :D

    RăspundețiȘtergere
  11. @Miss Sunshine - nu-i faza neapărat de ţară, cât despre oameni în general:P

    ms, ms:)

    leapşa am notat-o:D

    RăspundețiȘtergere
  12. Nici nu vreau sa aud de poligamie :)) nu de alta, dar sunt prea geloasa :">

    RăspundețiȘtergere
  13. mda, si asta (un posibil raspuns) s-a mai fost spus ... adica sansa originalitatii se micsoreaza pe zi ce trece-n zilele noastre (cand informatia nu se mai pierde ci e stocata "pe veci"):

    "Marriage has been for years a way to ensure an equal distribution of males to females. Attraction develops from ancient rites of selection which favored those that were stronger, faster, and more likely to survive. However, as a requirement for society to develop, we suddenly need "experts" in various fields not directly connected to survival -- i.e. the person good at farming may not be "attractive", the person who knows how to predict the weather may not be "attractive", and so forth. We'll call these "beta mates", and under a non-rigorous system they would simply never mate, and therefore have much less reason to participate in society -- depriving it of their expertise.

    There is another factor, as well. Historically, it has been shown that in unstructured environments, a greater number of females mated than males. The deduction to be made is that females will flock to a male they consider attractive, accepting the presence of other mates in exchange for the higher attraction and potentially stronger offspring. That we don't see this as often nowadays is precisely because of the point I'm about to make:

    Structured monogamous marriage is a method of distributing males and females equally, and provides all mates ("alpha" and "beta") with a reward for participating in society -- the "alphas" benefit from the additional expertise brought by the "betas", and the "betas" have a very high chance of successful mating. This was for quite some time enforced through arranged marriage, and I would even make the argument that arranged marriage is what made civilization possible.

    Polygamy would lead, ultimately, to alpha flocking again, and greatly reduce the encouragement for beta experts to contribute meaningfully to society. I would further argue that we have begun to see the effects of this in the USA with the considerable reduction in the sanctity of marriage and a (I would postulate) corresponding drop in technological leadership worldwide."

    RăspundețiȘtergere
  14. @chocolatfollie - da, dar sunt persoane care n-au nimic împotrivă:P

    RăspundețiȘtergere
  15. @INTJ - păi, nu mergem pe ideea "nimic nou sub soare"?:P

    explicaţia e deja prea realistă pt mine:P

    RăspundețiȘtergere
  16. Asa sis, scrie tu ce aveam de spus ca eu sunt mai ametit in ultima vreme. Cum spuneam ma bazez pe tine.

    Si ai al dracului de multa dreptate in ceea ce spui. Si spui lucruri atat de simple, incat ma gandesc - de ce dracu le complica lumea intr-atat?

    Ce sta la baza? prostie, invidie, neantelegere, nepasare?

    RăspundețiȘtergere
  17. @Bogdan Popa - te poţi baza cu încredere:D

    unii le complică pentru că se plictisesc; alţii, pentru că n-au chestiile proprii pe care să le trăiască; şi da, şi din prostie. Prostie pură.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger