.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

La volan

Da, Caravana Toyota Experience 2010 a ajuns şi-n Galaţi. Ba chiar prima dată după Bucureşti. Recunosc cu lăbuţa pe inimă că-mi plac maşinile; mult de tot. La fel de sincer, recunosc că, în momentul în care mă întrebi de un model anume, de ce capacitate cilindrică are sau ce fel de bujii îi sunt necesare, m-ai pierdut. Instantaneu. Pentru mine, maşina e făcută să meargă. Să te urci frumos la volan, să porneşti motorul şi să te plimbi; pe unde-ţi doreşte inimioara.

De asta idea unui drive-test mi-a aprins beculeţele. Nu-s eu cel mare şofer. N-am condus decât o dată după ce mi-am luat permisul, şi experienţa s-a soldat cu o portieră buşită şi-o bară din faţă făcută ţăndări. Da’ pe bune că Toyota mi-a făcut cu ochiul. Nu, cei care au ieşit pe stradă pe 6 octombrie pot sta liniştiţi. N-am condus eu; n-aţi evitat moartea la centimetru, nici măcar n-aţi fost în pericol, pentru că am ales să las pe altcineva să conducă în locul meu.

Maşini; multe maşini, multe modele, numai bune să te joci cu ele. Aveai de unde alege; vreo 12 modele, mai exact. Şi da, recunosc, mi-a făcut cu ochiul un Land Cruiser. Mare, frate, cât un tanc. Am mai mers o dată cu genul ăsta de maşină, şi toţi păreau mici, da’ mici de tot în comparaţie cu noi, care eram "la bordul" Cruiser-ului. Dacă aş şti să conduc, unul din ăsta mi-aş lua. "Mania grandorii", ar spune unii, da’ până n-ai văzut cum n-are nici o treabă cu gropi, denivelări sau alte "obstacole", nu te poţi pronunţa. Pentru că, literalmente, nu simţi mai nimic; parcă ai sta pe loc, da’ vezi kilometrii cum rulează, peisajul cum se schimbă, şi doar aşa te prinzi că, de fapt, chiar mergi.

Da’ revenind la drive test-ul meu. Cum nu ştiu să conduc, şi chiar dacă aş face-o, parcările mi-ar da bătăi de cap, am zis să aleg genul de maşină pe care aş putea-o stăpâni. Care nu m-ar face de ruşine, cu care aş putea parca oricând, oriunde; şi pe care, dacă plouă şi mi-e milă că e singură afară, dacă mi-aş da foarte tare interesul, aş putea-o băga în cameră. Aşa că m-am oprit la Toyota IQ.

Da, aveţi voie să zâmbiţi. Am o pasiune pentru maşinile mici. Cât mai mici cu putinţă. Faza e că asta e de patru locuri, chiar dacă nu vă vine să credeţi. Îmi plac maşinile pe care le poţi confunda cu jucăriile; am impresia că-s mai sigure, pentru că nimic serios gen să te lovească accidentul nu se poate întâmpla atât timp cât eşti în ele. Ştiu, manie pe creier, da’ asta e. Deci, patru locuri într-un spaţiu pe care unii l-ar cataloga drept "două". Ăsta ar fi punctul 1.

Tot aici tre’ să spun că interiorul e mai spaţios decât m-aş fi aşteptat. Ţinând cont de faptul că nu-s tocmai scundă, partea bună e că am avut, fără probleme, loc de picioare. Adică n-am stat cu genunchii la piept, ba chiar m-am relaxat în timp ce nenea şoferu’ încerca să-mi explice cât de economică e Toyota cu pricina.

Faptul că ştie să consume foarte puţin nu m-a dat pe spate. Unii mănâncă mai mult, alţii mai puţin, asta e. În schimb alea 9 airbag-uri din dotare m-au încântat. Adică protecţie din 9 părţi, pentru cazul în care nu, n-aş lovi eu pe cineva, altcineva m-ar lovi pe mine; deci, siguranţă.

Mi-a explicat nenea de-a condus că are o grămadă de dotări. Ca un neofit ce mă aflu, recunosc că, pe lângă airbag-uri, am mai reţinut că are aer condiţionat, volan îmbrăcat în piele şi 6 boxe la Cd player. Pe bune că el a zis mai multe, da’ asta mi-a atras atenţia, asta am ţinut minte, asta spun.

Revenind la de ce am ales o maşinuţă de gagici, ar fi unii tentaţi să spună, extraordinar de mică, ar spune alţii. Pentru că nu mă văd conducând ditai maşina, pentru că e mai uşor să mă ataşez de ea dacă pare mai fragilă, pentru că arată foarte bine pentru cineva care vede şi interiorul, nu doar exteriorul. În ordinea asta de idei, deja am lista de maşini mici dintre care trebuie să aleg, în momentul în care mă decid să-mi reiau rolul de şofer responsabil. Şi da, Toyota Iq a intrat pe listă.

P.S. - Super Blog, etapa 2.

8 comentarii:

  1. Toyotaaaa...chiar merită să dai banii pe aşa ceva. Cândva am condus şi eu o Toyota Yaris şi-ţi pot spune sincer că a fost cel mai fain cadou de ziua mea.Da, am condus de ziua mea, nu deţin permis de conducere, maşina era închiriata şi nu eram în România :D da, da, da...ajung în iad, bine că mă pricep la condus şi nu am stricat nimic la ea :)) Bună alegerea cu Toyota IQ ;;)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Lu - păi, dacă o stricai, clar nu te mai primeau ăia-n iad:)))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Lu - păi, nu; că la maşini buşite nu oferă bonus:P

    RăspundețiȘtergere
  4. opinia mea - designerul caroseriilor toyota are grave de personalitate... ori pur shi simplu au considerat ca n-au nevoie de asemenea pozitzie shi l-au dat afara cu multzi ani in urma...
    cat despre IQ...mmmmmmmm, prea scumpa pt clasa ei...shi-atat...

    P.S. - :-"

    RăspundețiȘtergere
  5. @deus_pax - mie-mi plac cum arată:-??
    la partea preţ/clasă m-ai pierdut total:))

    P.S. - :D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger