Perfuzie cu tocăniţă

Când am auzit prima dată de "greva foamei", ştiam şi cam ce-i aia grevă, şi ce-i aia foame; deci, logic, mi-am zis că a intrat foamea-n grevă. Adică, e liber la mâncat cât vrei; n-ai voie să faci foame, n-ai voie să te opreşti din mâncat, bagi în tine non-stop. Şi nu pricepeam de ce toată lumea îi plânge pe cei intraţi în greva foamei, decât în perspectiva în care ar ajunge obezi. Da' cei care făceau asta păreau că slăbesc cu cât mănâncă mai mult, deci era bizar. Aşa că am cerut lămuriri suplimentare. Şi-am aflat că, de fapt, faci grevă prin foame, nu invers.

Nu înţeleg 2 tipuri de grevă: cea japoneză, şi cea a foamei. Aia japoneză mă bagă-n ceaţă. Păi, ce-ar trebui să obţii pentru că ai o banderolă pe care scrie "grevă japoneză"? Are mai mult un rol estetic; dă senzaţia de apartenenţă la restul grupului. În rest, sincer, e doar o banderolă. Şi nici măcar estetică nu-i; şi dacă eşti îmbrăcat în alb şi-ţi pui banderola cu pricina, nici măcar nu se mai vede. Deci, bătaie de cap fără rost.

Mă rog, dacă asta japoneză e aşa, un soi de pseudogrevă, pe aia a foamei n-o pricep nici să mă pici cu ceară. Adică se întâmplă aşa, din punctul meu de vedere:

Eşti supărat rău de tot; pe nevasta care te-a părăsit, pe sistem, pe viaţă. Şi vrei musai să obţii ceva. Că e vorba ca rudele să-ţi convingă nevasta să se-ntoarcă cu tot calabalâcul înapoi, că vrei să ţi se mărească salariul, sau pur şi simplu vrei să primeşti un antrenor de viaţă care să te ajute să-ţi pui ordine-n gânduri, te trezeşti dimineaţă c-un gând: greva foamei. Faci pancarte, îţi găseşti un loc vizibil, de preferat în centrul oraşului, ba chiar îi chemi şi pe ăia de la ştiri să vadă ce act măreţ, pompos şi efervescent ai pus tu la cale. Şi-ncepi să nu mai mănânci. O zi, două, trei, mă rog, cât te ţine stomacul. Fiecare persoană care trece va fi în mod clar impresionată de gestul tău disperat. Toţi te vor compătimi, vor veni cu sfaturi, idei, o vorbă bună; unii vor încerca să te convingă să renunţi, că e-n zadar. Dacă greva ta are legătură cu guvernul, vor solidariza cu tine, că ştiu ei cum e cu hoţii ăştia, care-s în stare să jupoaie şi pielea de pe tine; vampirii care-ţi sug sângele şi nu te lasă să trăieşti; de-ar fi Ţepeş, pe toţi i-ar trage-n ţeapă, maca-maca-maca. În plus, e posibil să apară şi-un reprezentant al puterii care te-a forţat să intri-n grevă, pus la patru ace, care să-ncerce în direct să te convingă să renunţi la grevă, care promite că va încerca să-ţi rezolve problema, dar du-te, omule, acasă, mănâncă ceva şi vorbim mâine.

Nu, că vezi tu, că rămâi tare pe poziţii, şi nu mănânci. No, sir, nu mănânci deloc. Bun. Repet. O zi, două, trei, cât te ţine. Şi-apoi leşini, te ia ambulanţa, te duce la spital, te bagă la regim de perfuzie şi simţi gust de tocăniţă prin acul din venă. Te repun pe picioare şi te trimit acasă. Nu te mai ţine să mai intri încă o dată-n greva foamei, pentru că se va repeta povestea. Drept urmare, îţi vezi de drumul tău în viaţă, minus câteva zile pe care le-ai pierdut degeaba, înfometându-te.

Unde-i logica în toată chestia asta? Nu, clar problemele tale nu-şi vor găsi rezolvarea dacă scrii pe o bucată de carton că eşti în greva foamei. Nu, nu ţi se va întoarce femeia, nu ţi se va da casa, nu vei fi promovat şi nu, nu vei primi o triplare de salariu. Sincer, e doar problema ta dacă vrei să nu mănânci câteva zile, în semn de protest. Da' dacă tot nu te bagă nimeni în seamă, poţi face chestia asta liniştit de pe canapeaua ta, şi să spui că ţii cură de slăbire. Nu, nu schimbă cu nimic situaţia în care te afli, pentru că nimănui nu-i pasă că tu nu mănânci. Chiar şi cei care te privesc compătimitor şi te bat încurajator pe spate în secunda următoare au uitat de tine. Sau te discută la o şuetă cu amici pentru că li s-au terminat subiectele, şi dup-aia se duc liniştiţi la culcare, nu înainte de a mai mânca o porţie de cartofi prăjiţi cu şniţele. Deci, nimănui nu-i pasă.

Nu ştiu de unde a apărut ideea asta conform căreia, dacă faci greva foamei, cineva îţi va şterge probleme cu buretele şi totul va fi bine, frumos, floricele şi fluturaşi. Da, pare un gest disperat dar, într-un final, tot în ambulanţă vei ajunge; şi-apoi, după un "concediu medical", înapoi la viaţa ta neschimbată. Nu, nu spun că cei care aleg să intre-n greva foamei n-au - probabil - un motiv întemeiat; da' dacă tot nu se rezolvă nimic, de ce să te torturezi? Deja ajungi să-ţi faci mai mult rău decât cel de la care ai plecat. Sincer acum...

Şi da, poate-s eu aia insensibilă; şi da, poate am şi eu motive să intru-n grevă, cu toate că ştiu clar că mai mult de două zile nu mă ţine fizic; da' nu-i mai logic să-mi zbat creierii, să văd cu reuşesc să mă repun pe picioare, decât dup-aia să am, pe lângă motivul iniţial, pe lângă problemele de sănătate create cu mânuţa proprie şi personală, şi certitudinea că nimeni nu dă doi bani pe mine? Părerea mea.