La prima vedere

Cică prima dragoste e întotdeauna aia mai cu moţ. Aia de-o ţii minte toată viaţa, de te zvârcoleşti noaptea-n pat când îţi aduci aminte de ea, de te roade, şi te macină, şi te arde. De ajungi cu cearcăne-n barbă, tre' să te trimită ceilalţi să faci duş, ba chiar dai jos kilogram după kilogram, la fel cum ai da foiţele de pe ceapă. A, da, şi apropo de ceapă, se lasă cu drama. Big drama.

Prima dată când mi-a picat cu tronc cineva "de-adevăratelea", să fi avut vreo patru ani. Nu mai ţin minte dacă ştiam ce-s alea cearcăne; mai mult ca sigur, nu. Şi, aidoma somnambulului care nu pică-n gol pentru că nu ştie că merge pe acoperiş, nici eu nu cred să fi avut cearcăne. Da' era frumoaaasăăăă. Şi avea părul lung, şi blond, şi mă lăsa să mă joc cu el, şi să-i fac codiţe, şi să i le înnod sub barbă. Şi-ar fi stat şi-n cap pentru mine, doar ca să mă facă să râd. Cruntă dezamăgire! Destin amar, soartă chinuitoare şi viaţă plină de şuturi în fund! A fost o idilă de-o vară, dar şi acum zâmbesc gândindu-mă la ce codiţe faine ieşeau, şi la cum mă chinuiam s-o fac să nu le deznoade.

A, şi nu mai zic de vecina de la 5, care-i făcea ochi dulci lu' frate-meu că, de, aveau cu mulţi ani mulţi mai mult decât mine; da' ce idilă, ce scenarii, ce pasiune romantică şi fără de sfârşit. Mă rog, fără de sfârşit până dădeam de prima ciocolată, şi uitam şi de sentimente, şi de suflet, că papilele gustative erau mai importante, şi dulce-i dragostea, da' parcă mai dulce-i ciocolata.

Şi-atunci mi-am zis: "las' că mă fac eu mare!" Ei, da' pune-te-n faţa inimii, că n-ai cum. Şi-am iubit total şi iremediabil, şi-am văzut cum timpul trece pe lângă mine, şi toate devin amintiri din copilărie. Asta până pe la 15 ani, să ne-nţelegem. Să povestesc ce-a fost dup-aia, deja e prea mult.

Şi-am auzit eu zilele trecute că cică nu există cea "dragoste la prima vedere"; şi-nclin să dau dreptate. Nu de alta, da' la prima vedere vezi da, corpul bine conturat, şi privirea aia de te bagă-n boale, şi da, rămâi trăsnit. Da' de iubit iubeşti omul, nu corpul. Iar de iubit omul nu'ş dacă-l poţi iubi fără să-l cunoşti; în intimitatea lui, în dimineţile zgribulite sau în pasele proaste. Da' dă bine-n cântec să spui că a fost dragoste la prima vedere; şi, mamă, ce film de Oscar iese dacă dezvolţi subiectul şi, una peste alta, ce "invitaţie la vals".

Numai că, nu'ş cum să zic... Dacă-i iei omului şi ultima şansă de-a crede în bucata aia de "primă vedere", dacă-i spui clar şi răspicat: "trezeşte-te, n-ai nici o şansă, bea o cafea tare, treacă-ţi, nu există, nu se poate, visezi prea mult şi prea adânc", s-a zis cu umanitatea din el. Mai degrabă-i tragi un glonte-n cap, sau îl arunci artistic în faţa trenului; e mai rapid şi mai uşor de digerat. Părerea mea.

Aşa că da, zâmbesc gândindu-mă la "poveştile nemuritoare" din copilărie; poate au fost aşa, un prolog; un prolog la realitate. Dar povestea continuă. Vei fi din nou personajul meu?