Vrrruuummm, vrrruuummmm!

Da, recunosc, am fost fan Star Trek. Nu, nu genul ăla de fan care se îmbracă în hăinuţe "de film" şi-şi transformă viaţa în funcţie de episodul care tocmai a trecut; genul ăla, care nu scăpa nici un episod, care se gândea ce tare ar fi să fii acolo, oare chiar e posibil să trăiesc până când călătoriile intergalactice vor fi la fel de banale ca drumul Galaţi-Constanţa? Am mai crescut, şi încă nu ştiu sigur că nu, nu o să apuc să pun piciorul niciodată într-o navă spaţială. Nu de alta, da’ la cum se mişcă tehnologia în timp, nimic nu mai e imposibil.

Acum aş putea să-ncep să vă aburesc cu o povestioară gen "am avut un vis astă-noapte", sau "se făcea că era anul stelar 2060", sau "sunt în viitor şi vă vorbesc prin globul de cristal". Aş putea chiar să vă scriu o poveste, despre cum am ajuns eu dintr-o întâmplare nefericită padabum-bang! direct peste 50 de ani; despre cum am nimerit accidental într-un laborator, am fost cobai pentru criogenie şi m-au dezgheţat de-abia acu’, ups, 2060. Varianta cealaltă, aia de-mi surâde şi de mă reprezintă e să spun direct cam cum ar trebui să arate maşina viitorului, din punctul meu de vedere, pentru a mă satisface total şi iremediabil. Fără artificii poetice, fără să trag de firul ăl subţire; nu de alta dar, am mai zis, nu-mi plac telenovelele.

Să purcedem deci. Totul porneşte de la faptul că Toyota a lansat un nou model de maşină cu propulsie integral hibridă, şi anume Auris Hybrid Synergy Drive (HSD). Asta înseamnă, din câte mi-am putut da eu seama, că poate să funcţioneze atât în modul integral electric, cât şi în modul combinat (benzină şi electric), ceea ce îl face să ajungă foarte rapid de la 0 la 100km/oră. Mă scarpin româneşte-n cap, cu lăbuţa pe inimă spun că asta-mi spune doar că e foarte rapidă, şi trec la maşina de peste 50 de ani, până nu-mi prind urechile în detalii mult prea tehnice pentru creierul meu extrem de feminin la partea "maşini, bujii, motoare".

Verde, roşie, albastră, nu contează. Culori cât mai diferite, desene, imprimeuri. Bot ascuţit sau bot pătrat. Mici, mari, de două ori cât o limuzină respectabilă. 2, 4, 6 uşi. Dubiţe sau modele sport, de două persoane. Design fără limite. Nu, maşina viitorului nu poate fi definită din punct de vedere estetic, pentru că fiecare va fi capabil să aibă maşina pe care şi-o doreşte, cum o doreşte; şi cu aparenţă de tablă de şah, dacă ăsta îi e visul.

Partea frumoasă o să fie în felul următor: va avea două moduri în care o vei putea conduce: tradiţional, cu un picior pe acceleraţie şi unul pe frână – pentru că, da, vor fi doar maşini cu cutii automate de viteze şi cu două pedale – şi mai puţin tradiţional, prin comandă vocală. De ce nu doar prin comandă vocală? Pentru că uneori e posibil să vrei să stai de vorbă cât conduci, şi ar fi cam ciudat să vorbeşti despre casa vecinului de pe dreapta, şi maşina s-o ia ascultătoare la dreapta; numai că tu vrei să mergi înainte.

Cât mai "computerizată"; să poată să-ţi spună şi cât e ceasul, şi ce vreme va fi afară când vei fi ajungând la mare, şi să pornească muzica doar cât menţionezi o melodie. Scaune cu vibromasaj să nu-ţi înţepenească gâtul, volan încălzit să nu-ţi îngheţe mâinile; să facă scandal în momentul în care te apropii periculos de mult de altă maşină; frâne mai mult decât reactive, astfel încât să poţi opri la milimetru în buza prăpastiei; apelare automată la salvare dacă, printr-un amestec de ghinion şi energii negative, te-a lovit accidentul; comutare la modul automat de conducere dacă sesizează indice alcoolic în aer; monitorizare permanentă de puls, pentru a evita adormitul la volan sau infarctul.

Cum va funcţiona? Aici e cu şustă. Motor în mod clar. Cum nu ştiu diferenţa între un motor pe benzină şi unul electric, mă voi hazarda să spun că trecem total pe motoare electrice. Fără războaie mondiale pornite de la ideea că se termină rezerva de petrol. Da’ motor electric în măsura în care înţeleg eu electricitatea. Cu siguranţe şi tot tacâmul altfel încât, dacă a murit, să scoţi buşonul, înlocuieşti siguranţa, şi-ţi vezi mai departe de drum. Fără combustibil care să se consume, fără nervi că n-ai benzină/motorină să ajungi până la colţ, fără buget calculat lunar astfel încât să ai şi să hrăneşti maşina. Fără bătai de cap.

Apeşi butonul, porneşte motorul, porneşte maşina, îţi vezi de drum; ajuns la destinaţie, pui frână, ieşi frumos din maşină şi ai terminat povestea.

Emisii nocive? Care emisii? Filtre, frate, care să permită păstrarea purităţii aerului, oricât de vechi ar fi modelul. Şi, din nou, sistem care să nu te lase să pleci la drum dacă ţi s-a stricat câtuşi de puţin filtrul.

Da, ştiu, vorbesc ca din cărţi. Şi ştiu şi că, probabil, ar fi trebuit să insist pe modelul hibrid de motor, da’ asta e! Viaţa e nedreaptă. Pentru mine o maşină perfectă înseamnă mai mult decât detalii tehnice; alea se rezolvă în mod clar, dacă deja am ajuns în 2010 cu motoare de Star Trek. Peste 50 de ani, va fi în mod clar posibilă versiunea mea de maşină. Da, gândită în stil feminin, cu gadget-uri şi chestii mai puţin intrigante pentru un bărbat, care ar prefera să meşterească la motorul ăla, decât să nu mai aibă ce meşteri. Da’ pe bune că la ăi 80 de ani pe care îi voi fi având în 2060, mă-ncântă mai mult să pot vorbi cu maşina mea decât câţi warp va fi putând atinge.

P.S. - Super Blog, etapa 13.