Au, măseaua!

Ultima oară când am avut o durere, una fizică adică, a fost de măsea. Recunosc cu lăbuţa dusă "medicaliceşte" la inimă că nu mi-am închipuit până atunci cât poate fi de păcătoasă o măsea. Măsea, zic? Ce măsea? O imitaţie de măsea, pentru că trecuse prin ţâşpe medici până au pocnit-o pandaliile. Fusese reconstruită, nervul omorât, kaput, конец. Sau, cel puţin aşa credeam. Credeam că am făcut pace cu ea, că steagul alb a fost ridicat, că semnasem un tratat de nonagresiune; că eu o las în pace, şi că ea face la fel. Da' de unde! Sweet illusions. Naivitatea nu e punctul meu forte, da' îmi respect promisiunile; se pare că ea nu era de aceeaşi părere şi aceleaşi principii ca şi mine.

A început surd, de-abia simţit. Ceva de genul "hei, sunt aici, să nu crezi că am uitat sau că am murit de tot". Şi a continuat la fel de surd câteva ore. Până şi-a dat în petec. Până am simţit că-mi sfredeleşte creierii, că vrea să ajungă să-mi asasineze neuronii, că şi-a pus în cap să se joace cu mintea mea mai ceva ca ăla din Saw, de făcea puzzle-uri mortale.

Dă-i un paracetamol, poate se linişteşte. Da' de unde. Nebuna parcă avea poftă de paracetamol. Şi de antinevralgic. Parcă se hrănea cu ele, parcă scopul ei în viaţă era să facă vânzare farmaciilor, să redreseze economia naţională prin intermediul pastilelor ingerate consecvent de către mine. Când am văzut că nu merge, am zis să apelez la artileria grea: fiola de algocalmin; desfăcută cu grijă, în aşa fel încât să nu sparg sticluţa, să nu fac cioburi, să nu rămână vreun fragmenţel care să alunece nesimţit pe gât pentru a-mi perfora stomacul. Varsă conţinutul în lingură, ţine-l cuminte puţin în dreptul măselei, simte cum ţi se duce stomacul în gât, dă-i cu apă. Multă, pentru că algocalminul e scârbos, şi trebuie să scăpi de el, şi de aroma lui, şi să rămână doar efectul. Care efect? Efectul zero, pentru că nici fiola magică nu şi-a făcut efectul.

Şi dă-i cu ţigară, şi simţi cum îţi vine să te dai cu capul de toţi pereţii, şi bine ai face, că dacă pică capul, pică şi măseaua, da' parcă ţi-e milă de bunătate de cap să-l strici de tot pentru o singură bucăţică de os, şi mai bagă o ţigară, şi mai dă-i c-o pastilă, şi mai ia şi-un ketorol. Ce ketonal? Care? Direct ketorolul, care e verde, şi e toxic, şi poate-i pică greu la stomac măselei, şi poate trebuie să-şi vadă de stomacul ei şi să-ţi lase creierii în pace.

Are cineva impresia că s-a hotărât să mă lase în pace? Nope. Lupta nu era nici pe departe terminată. O zi şi-o noapte s-a gândit să se joace cu mine. Şi era week-end, şi canci dentist, că nici un dentist nu se uită la tine în zi de odihnă, poţi să spui tu orice vrei, şi poţi să-i arăţi şi măseaua, şi maldărul de ambalaje de pastile îngurcitate, că dacă nu e luni, tot degeaba.

Şi da, într-un final, luni m-a lăsat în pace. Pentru că am scos-o. Am decis că e mai bine să ne despărţim, e mai bine să încetăm colaborarea în termeni nu tocmai amiabili, eu fără ea, ea la coşul de gunoi, fără intermediari, fără compromisuri. Şi-n momentul în care am văzut-o, îmi venea s-o strâng de gât, s-o fac să sufere pentru cât m-a chinuit. Da' am lăsat-o să se odihnească-n pace, în raiul măselelor care şi-au îndeplinit misiunea de a te face să te urci pe pereţi de durere.

De atunci, nu m-a mai durut nimic serios. Prefer oricând o durere de măsea în locul celei actuale.