Cuţit real

Unii spun că aş fi sado-maso. Eu recunosc chestia asta, cu lăbuţa dusă sincer la inimă. Nu, n-am obiceiul de a mă tăia cu lama, sau de a folosi metode de tortură pe alte persoane. Nu de alta, dar mă gândesc şi la consecinţe. Adică, prea mult sânge de curăţat după... Dar pe bune dacă nu-mi plac cuţitele. Mici, mari, de vânătoare, zimţate, curbate; am avut o perioadă în care mi-aş fi dorit să-mi aducă Moş Crăciun un cuţit. Evident că nici unul n-a fost îndeajuns de îndrăzneţ pentru a-mi îndeplini dorinţa, dar încă mai sper...

Oricum, acum e vorba despre cuţite. Depre năbădăii care mă apucă în momentul în care vreau să tai o felie de pâine; una singură, subţire. Delicată şi numai bună de făcut direct sandviş. 1. De obicei nu cumpăr pâine, pentru simplul motiv că fabricile de pâine ar da faliment la câtă vânzare le-aş face. Dar, din când în când, vreau şi eu o felie de pâine. Nefărâmiţată, pentru că vreau să stea dreaptă, nu să tremure când mă iau de ea. 2. Niciodată nu găsesc cuţitul care să taie pâinea aia fărâmicioasă de-o ia tata. Frate, e de-a dreptul stresant să te trezeşti că, la ora 2 din noapte, n-ai cu ce tăia pâinea pentru că, ghici ce, cuţitul ăla mare, despre care ştiai că e baza, nu mai există. Că e uitat pe undeva, că nu e ascuţit, că – ghici ce – s-a tocit şi trebuie ascuţit, cuţitul ăla e maxim. Unu’ singur care mă satisface, şi ăla absent...

Aşa că da, am făcut ochii mari când am auzit că e promoţie la cuţite. Nu, nu sunt alea de vânătoare de le visam eu, dar pentru felia mea de pâine sunt exact ce-mi trebuie. Da, ştiu, fac reclamă, da’ e pentru Super blog... Cu de la Real dedicaţie, cuţitele Thomas Rosenthal, prin promoţia “Cuţite fără egal”.



Recunosc – din nou cu lăbuţa pe inimă – că până acu’ o bucată de timp n-am călcat prin Real. Pentru că mi se părea departe, pentru că n-aveam chef să aştept un maxi-taxi care să mă teleporteze până acolo, pentru că mă rezolvam mai rapid la magazinul din colţ. Şi dup-aia am stat eu şi m-am gândit: adică, de ce nu? Nu, n-o să spun că porţile raiului s-au deschis când am călcat în Real, da’ pe bune că e fain să pierzi vreo 2 ore printre rafturi. Pentru că da, eu stau, analizez, mă decid greu, mă rog, chestii din astea de fac femeile la cumpărături.

Dar, revenind la cuţite. Real-ul a scos campanie de fidelizare. Între 23 septembrie- 15 februarie, dacă ai strâns 20 de puncte pe baza bonului de cumpărături, ai reducere la cuţite. De până la 70%.

Da, pare ciudat. Din punctul meu de vedere, adică. Probabil că oricine altcineva ar auzi de promoţie la cuţite, ar vedea puiul tranşat mai cu spor. Mie nu-mi dispare din minte imaginea aia, cu Hannibal Lecter tranşând victimele cu pasiune. Şi pentru a nu le face să sufere mai mult, folosind un cuţit de calitate. Adică, din respect pentru victime. În momentul în care ar dori cineva să mă tranşeze, aş prefera s-o facă folosind un cuţit bun. Ascuţit, care să nu se îndoaie, care să ofere o tăietură artistică, dacă-mi e permis să mă exprim aşa.

Şi mai e o chestie: ca un fan al thriller-elor ce mă găsesc, cred că cea mai utilă invenţie în scenariu e setul de cuţite din bucătărie. La urma urmei, pâinea poţi s-o tranşezi şi cu un cuţit cu vârful rotund; dar pentru auto-apărare cel mai bine merge unul sclipitor (pentru efectul vizual), ascuţit (pentru siguranţa acţiunii) şi cu mâner ergonomic (pentru a şti sigur că nu-ţi scapă din mână în momentul în care eşti aproape salvat).

Da, campania celor de la Real e faină. Pentru gospodinele îngrijorate de aspectul feliuţelor de pâine, roşie sau muşchiuleţ; pentru cele care vor să taie săracul pui fără nici o problemă. Dar şi pentru cei care se gândesc la partea mai “noir” a problemei. Pentru cei care ştiu că oricând poţi avea nevoie de un cuţit bun, şi-n alte situaţii decât cele gastronomice.

P.S. – Super Blog, etapa 4.