Să fie război, să fie Ares!

"Moare un gamer şi, după moarte, ajunge în iad. După o săptămână, îl sună Satan pe Dumnezeu:
- Doamne, ce nebun mi-ai trimis? A distrus toate cazanele, a ucis toţi dracii, şi-acum aleargă prin tot iadul şi strigă-n gura mare: Unde-i ieşirea spre nivelul 2?"

Cam aşa aş fi eu pe post pe gamer; ăla de termină tot, distruge tot, face orice numai pentru a trece la nivelul următor. Şi da, am avut perioada mea "wild", de jucat non-stop. Ajungeam de la serviciu, deschideam compu’, verificam mail-ul şi, dup-aia, enter the game. Multe jocuri, multe, unul după celălalt.

Şi-acum a venit momentul să menţionez că, la nivel de hardware, n-am schimbat mai nimic din configuraţia originală. Pentru că azi e vorba despre plăci video, o să spun că placa mea e un Asus Ati R9550. Da, ştiu, cei care ştiu cu ce se mănâncă tehnologia îşi vor da exasperaţi ochii peste cap. Cum? S-au scos jdemii de plăci video, şi tu tot la 9550 ai rămas? Ă, da. Pentru că, pe lângă Warcraft-ul pe care l-am bibilit cu drag, m-a mai ajutat la un joculeţ care m-a bântuit şi pe care cu drag l-aş încerca cu Ares-ul nou lansat.

Şi da, se pare că-s doar 1000 de bucăţi, pentru că ce-i bun vine-n cantităţi mici. Am zis "cantităţi", nu ambalaje. Pentru că Ares-ul are un ambalaj pe măsura numelui. Ditai geamantanul, care să-i protejeze sensibilitatea, care să nu-i permită îngheţarea vitezei, care să aibă grijă de ceea ce unii ar numi "noul drog al gamer-ilor".

Bun, şi trebuie să povestesc eu azi nu atât despre Ares, cât despre cum aş profita de el. Dacă l-aş avea instalat călduţ, alături de celelalte chestii care fac compul să pornească atunci când apeşi pe buton. Nu sunt genul de "gamer" care să se joace "în reţea". Scopul meu propriu şi personal nu e să-i fac pe ceilalţi să arate prost, ci să văd dacă sunt mai tare decât compul. Deci, joc singură, din scaunul meu confortabil şi călduţ. Ore-n şir, pentru că jocul pe care l-aş încerca merge doar de la câteva ore-n sus; altminteri ratezi toată plăcerea.

Deci, Ares şi Hitman – silent assassin 2. Pentru că, jucat cu placa mea originală, recunosc că se cam înţepa; aveam momente moarte, black-out-uri, restart-uri din când în când. Şi da, mai rămânea imaginea blocată, nu mult, dar îndeajuns încât să-mi iau lejer un glonte-n cap şi misiunea să fie kaput.

Aşa că l-aş rejuca. Pentru că cică viteza Ares-ului e incomparabilă. Pentru că jocul se potriveşte cu personalitatea sângeroasă a plăcii video (după cum o recomandă numele), pentru că da, n-aş fi în nici un caz "silent", da’ asasin da. De obicei, împuşc tot ce-mi iese-n cale; soldaţi, servitoare, copii. N-am reuşit niciodată să fiu atât de tăcută încât să mi se potrivescă "hit and run". Nu, frate, pentru mine trebuie să fie zgomot, trebuie să fie sânge, trebuie să rămân fără muniţie pentru că – ghici ce? – am folosit-o pe toată şi n-am străbătut nici jumătate din nivel. Aşa că mai omoară un soldat, ia-i arma şi rezerva de gloanţe, şi continuă să împuşti mai cu spor, că ai placa video pe mână doar pentru o zi, şi trebuie să profiţi de ea la maximum. Nu de alta, da’ şi jocu’ tot într-o zi tre’ să-l termin, pentru a vedea diferenţa dintre sângele cu R9550 şi sângele de la Ares. Şi, vorba producătorilor, fără compromisuri!

Nu, nu sunt o persoană violentă; da’ pe bune că, uneori, jucând Hitman, pot să asociez unele figuri din joc cu personaje extrem de reale; exact în momentul în care BANG! l-a atins glontele. Bang-bang, you’re dead. Şi nu ştiu de ce parcă sângele are gust mai bun sub stindardul Ares; ce microb e ăsta de-a intrat în mine?

Bun, visez cu ochii deschişi, bineînţeles, pentru că nu, Asus-ul nu s-a gândit să mă recompenseze pentru merite deosebite în ale sângelui cu placa nou lansată. A fost doar aşa, pe ce aş cheltui eu 24 de ore, dacă aş avea-o. Şi, sincer, cred că ar fi bătaie de cap s-o am doar pentru o zi, pentru că, în primul rând, ar trebui să mai schimb câte ceva din my dear old comp, doar pentru a-l face să meargă. Doi, dacă această problemă ar fi rezolvată, apăi a doua zi aş fi cu ochii cât cepele, roşii de nesomn, probabil nemaivăzând decât inamici la fiecare colţ; aş merge furişată pe lângă ziduri, poate chiar aş încerca şi-un mers târâş pe sub birouri. Mă limitez deci la 9550-ul meu. Se-nţeapă, da’ măcar nu creează dependenţă. Şi las onoarea de a poseda un Ares celor care chiar ştiu ce să facă cu ea; pentru care e vitală, care la cafea joacă ceva mai mult decât Dynomite.

P.S. – Super Blog, etapa 15.