Sigmund Freud, analyze this

O poveste de când eram mică zicea ceva de genul: să nu te culci niciodată într-o vale şi să te fereşti de oamenii cu ochii albaştri şi dinţii rari. Partea cu dormitul în vale n-am prea reuşit s-o verific, pentru că eu şi natura suntem cumva cam paralele. Adică da, în vremuri preistorice, am fost şi eu cu cortul, m-am spălat la râu, da' asta nu înseamnă nici că am rămas cu amintiri plăcute, nici că aş repeta experienţa. Dă-mi, frate, duş, dă-mi un pat pe care să-mi odihnesc oasele bătrâne, dă-mi oraş, şi maşini, şi hărmălaie; liniştea naturii nu face decât să mă debusoleze. Deci feritul de dormit în vale e asigurat. Nu voi dormi în vale, pentru că nici o vale nu se va apropia de mine; şi nici eu de ea.

Dar partea cu omul cu ochi albaştri şi dinţii rari, pe bune că e reală. Să fim serioşi, câte persoane care să îndeplinească ambele condiţii poţi întâlni într-o viaţă? Clar nu foarte multe; adică, ori sunt oameni cu ochi albaştri, ori au dinţii rari. Amândouă, mai greu. Dar am întâlnit. Câteva; să le numeri pe degetele de la o mână. Şi, cu lăbuţa dusă tremurător la inimă, spun că mai bine nu le-aş fi întâlnit. Pentru că da, sunt rele, şi viclene, şi gata să te înjunghie pe la spate.

Nu, nu generalizez, ca bancurile cu blonde. Bancurile cu blonde mă amuză teribil, şi-am cunoscut şi blonde deştepte. Foarte. Da' asta nu înseamnă că n-am văzut şi specimene care să se ridice la înălţimea bancurilor care se fac pe seama lor. Asta, să ne înţelegem, este o replică venită din partea unei blonde undercover.

Revenind însă la fizionomii. Cică e vrăjeală; că nu-ţi poţi da seama de caracterul unui om doar uitându-te atent la figura lui. Ei, nu! Şi-atunci cum se face că toţi oamenii ca cel din poveste călcau peste cadavre? Cum se face că unul dintre ei mi-a făcut liceul mai calvar decât putea fi în mod tradiţional? Cum se face că, în momentul în care văd unul, miros "trouble" şi necazurile nu întârzie să apară?

Şi pentru a nu mă limita la un singur tipar, trec rapid la altă categorie. Femeile cu buze subţiri. Da' atât de subţiri că nu ştii dacă au sau nu gură. O liniuţă, o dunguliţă, un firicel. Lipsită de expresie, lipsită de zâmbet. Să fim bine înţeleşi că vorbesc despre femeile cu buze subţiri pe care le-am cunoscut eu, faţă-n faţă şi personal, nu despre toate femeile cu buze subţiri din întreaga lume. Şi, frate, pe cât de inexistentă este gura fizică, pe atât de uriaşă e aia de spune unul după celălalt cuvinte care dor. Multe pe centimetru pătrat, pe secundă cub, pe oră lumină. Şi pot fi atât de rele, că-ţi vine să te aşezi româneşte în fund, în mijlocul drumului, şi să-ncepi să te vaiţi mai abitir ca bocitoarele plătite; doar că pe tine te doare de-adevăratelea.

Când văd o gură subţire, mă uit mai atent să văd dacă-mi dă şi impresia de dinţi încleştati. Sau că, în secunda următoare, va începe să arunce săgeţi. Dacă ăsta e cazul, îmi iau picioarele la spinare şi fug de-mi sfârâie călcâiele, cu toată înălţimea mea neobişnuită nici cu fuga, nici cu viteza. Da, Road Runner scrie în momentul ăla pe mine, pentru că, frate, mai bine evit problemele decât să le invit cu zâmbetul pe buze în casă.

Ultimul punct pe ziua de azi, ochii. Ochi care râd, ochi catifelaţi, ochi care te bagă direct în boale. Da, sunt trei categorii diferite de ochi; sau de priviri, în momente diferite. Nu, n-o să spun veşnica şi eterna replică cu "ochii sunt ferestrele sufletului", pentru că ştiu mult prea bine prin exemplu personal cum e să te uiţi complet dezinteresat la o persoană şi ea să aibă impresia că, în momentul ăla, ai ceva de împărţit cu ea. De cele mai multe ori, de rău. Neee... departe de mine gândul. Da' dacă vrei să mă topesc, arătă-mi o privire care râde; dacă vrei să să mă pierd total, dă-mi o privire catifelată; semitristă, puţin melancolică, cu doar un strop de ceea ce unii ar numi "dorinţă". Da, spun cu lăbuţa dusă cât mai sincer la inimă, o privire din aia mă face să uit de toţi ochii albaşrti, dinţii rari şi de toate gurile subţiri din lume. Pentru că la ochi şi la mâini mă uit prima dată.

Tipare, fizionomii, impresii. Toţi avem maniile proprii şi personale. Asta-i din categoria maniile mele preferate...