Se ia un pachet de nervi...

Ce-mi place, frate, când oamenii sunt oameni până-n ultima picătură de măduvă umană! Ce-mi place când se dau rotunzi cu umanitatea lor, când varsă lacrimi pe şest, da'ţi cer un şerveţel, ca să nu ai nici un dubiu în legătură cu faptul că da, plâng pentru nefericitul ăla care nu ştiu ce măreţ sacrificiu a făcut, şi vaaaai, ce frumos şi înduioşător! Ce-mi place că n-or să uite şi n-or să treacă mai departe...

Chestie vizibilă: pisicile te ţin minte dacă le-ai făcut ceva rău; cu prima ocazie, se răzbună. Te zgârie, pe muşcă, mă rog, ce face o pisică în momentul în care e nervoasă rău pe tine. Da' prima ocazie vine undeva în cel mult jumătate de oră, şi-apoi sunteţi chit. Adică, tu ai tras-o de coadă, ea te-a umplut de sânge, nimic nu vă împiedică să staţi mai apoi să toarceţi fericite pe covor. Nu, că vezi tu, că la oameni nu-i la fel. Oamenii ştiu să se ţină bine de tot de râca aia, s-o păstreze acolo, adânc îngropată, şi s-o scoată la iveală de fiecare dată când le e oferită ocazia. Adică, nu e de ajuns să se răzbune o dată şi bine; trebuie s-o facă din nou, şi din nou, şi din nou.

Taică-meu zicea ceva de genul: "nu-i de ajuns că eşti şchiop, mai ia şi gheaba mea". Pentru mine, asta se traduce: "nu-i de ajuns că sunt la pământ, mai apasă-mi puţin cu bocancul pe tâmplă; şi când vreau să mă ridic, repetă mişcarea".

Dar, revenind la oameni. Daa, sunt buni, şi inimoşi, şi plini de iubire faţă de semeni, şi îngăduitori, şi şi-ar da şi cămaşa pentru tine. Asta până când se schimbă. Şi nu trebuie să le faci ceva. Nuuu, că dacă ar fi cu motiv, ar avea măcar o umbră de scuză. E de ajuns să li se pară că le-ai făcut ceva, şi-ncepe circul. E deschis la show, poftiţi de luaţi bilete!

Că le-ai mâncat pensia, că le-ai furat caii de la bicicletă, că te-ai uitat nu ştiu cum, în condţiile în care tu aveai ochelari de soare, totul se trece la carneţel. Nimic nu se uită, totul se reţine. Şi-apoi, când dau în tine îţi bagă o replică bombastică de genul "mai ţii minte acu' doi ani, când tu mi-ai zis să mă dau mai încolo, şi de fapt eu nu voiam, şi tu ai insistat, pentru că stăteam cu bocancul peste piciorul tău descălţat şi, până la urmă, m-am dat la o parte, dar m-am supărat aşa de tare că acum, când pot, palma asta ţi-o dau pentru atunci..." Unde-i logica? Strig din toţi rărunchii. Unde-i, frate, logica?

Eu ştiu una şi bună: în momentul în care m-a supărat ceva, am spus. Dacă am avut ceva de rezolvat, am făcut-o face 2 face. Dacă n-am făcut-o, înseamnă că nici nu mă rog în fiecare zi să te lovească accidentul; înseamnă doar că am trecut peste. Şi dacă te va lovi cândva accidentul, nu e din vina mea; înseamnă doar că ai mai călcat şi pe alţii peste bombeuri, iar ei n-au vrut să uite. Logic. Da' nici nu stau să-mi scormonesc memoria, să-mi mai aduc aminte încă o chestie care mi s-a părut mie că mi-ai greşit-o, pentru a te toca apoi, mărunţel-mărunţel. Mie una, nu-mi place să fiu tocată; mi-ai spus o dată, am băgat la cutiuţă, n-o să se mai repete, dar nu-i nevoie să-mi aduci aminte de trei ori pe secundă, că rupem şi prietenie, şi amiciţie, şi cunoştinţă, şi te las să toci mărunţel din buze-n gând.

Dar da, mi s-a mai spus, cică aşa ar fi Vărsătorii. Iartă, nu uită, da' nici nu mai bagă câte un cuţit între omoplaţi când nu eşti atent, pentru ca mai apoi să pretindă că plouă. Şi poate că de asta prefer să mă feresc de anumite zodii; pentru că un zid distanţă n-a stricat nimănui. Da' nici nu-i face pe alţii să uite...