Preamărita înţelepciune

"Vorbeşti din cărţi" era o expresie pe care o folosea frate-miu de fiecare dată când nu era de acord cu ce spunea unul sau altul. Pentru că nu aduceau argumente valabile, pentru că veneau cu citate, şi maxime, şi filozofii din care nu pricepeai mare lucru, dar care se voiau a fi "wow"; să te dea pe spate, adică. Şi te abrambureau, şi-ncercau să te aburească şi da, de cele mai multe ori, erau cocalari. Cocalari nu l-am auzit în combinaţie cu piţipoance. În nici un caz. Cocalarii erau ăia care nu erau lătrăi, nici bibani, nici tramvaie. Erau versaţi, da' depindea de la caz la caz dacă sunt şi băieţi de băieţi sau nu.

Dar nu, nu despre cuvinte noi şi frumoase va fi vorba azi. Azi va fi aşa:
Prin clasa a cincea, pe vremea când nu exista internet - nu la mine acasă, cel puţin - apăruseră caietele de amintiri. Cu cât erai mai plin "de miez" cu atât erai mai apreciat. Aşa că fiecare se grăbea să vină cu câte un citat şmecher; de prin cărţi, de prin filme, ba chiar de prin desene animate. Şi, brusc, citatul cu pricina devenea filozofia de viaţă a întregii puştimi. Ştiu că m-a marcat teribil "carpe diem". Şi-am zis AHA! Ăsta-i sâmburele, asta-i esenţa, ăsta-i secretul! Da' ce carpe diem poţi face la 12 ani? Bineînţeles că, în timp, am uitat şi de citat, şi de esenţă.

Am avut un carneţel plin cu "înţelepciune". Şi pe ăla l-am rătăcit pe undeva. Le-am uitat, şi-am continuat după cum m-a tăiat capul. Şi-acum vine partea aia de nervi dătătoare: e perfect şi total explicabil să faci ochii mari şi să rămâi gură cască la câte o vrăjeală măreaţă când nu ştii foarte bine cum stă treaba, cum se-nvârt rotiţele, ce se întâmplă când dai cu capul de sus sau cu nasul de partea reală a vieţii. Aia care nu prea se găseşte nici în cărţi, nici în filme, nici în desene animate.

Da' să înghiţi judecată de valoare după judecată de valoare, şi-apoi să le expui pe bandă rulantă de parcă ar fi ale tale, proprii şi personale, manufacturate în liniştea şi întunericul camerei care te adăposteşte, deja mi se pare cam tras de păr. Ba chiar să te trezeşti, în mijlocul unei discuţii, că-ţi sare "proverbul", de parcă de-abia l-ai pritocit şi copt, văleu! Sânge pe pereţi! Nu de alta da' tu, în mod normal, gândeşti. Nici mai mult, nici mai puţin ca alţii. La o vorbă relaxată nu te dă filozofia afară din casă. Ei, da' în momentul în care a apărut subiectul şi da, mai ales audienţa, deja devii un izvor de înţelepciune. Cuvintele curg mai ceva ca apa în Fontana di Trevi, dacă n-aş şti mai bine, m-aş gândi că e însuşi Cicero cel care grăieşte prin tine, dar stai! Nu e doar Cicero. Sunt toţi oratorii care s-au adunat, s-au lipit unul de celălalt, au făcut un mix de maxime, şi-acum eşti folosit pe post mesager.

Sprânceana mi se ridică vizibil. N-ar fi mai simplu dacă ai încerca să găseşti o idee care să te reprezinte? Ceva ce, da, chiar ai gândit tu? O concluzie la care ai ajuns prin forţe proprii şi personale, nu luate de-a gata de la ăi de dinaintea ta? Sau, dacă tot te foloseşti de ei, măcar să te ţină să şi argumentezi, nu doar să arunci pastila, şi-apoi să dai atotştiutor din cap, cu figura aia "aha, v-am dat ceva la care să vă gândiţi, nu? Miraţi-vă şi preamăriţi-mă!"

Ăla de-a gândit "nimic nou sub soare" mă-ndoiesc că a avut în cap "dacă tot e deja gândit, foloseşte-l până la epuizare". Tind eu să cred că a fost mai mult "variaţiuni pe aceeaşi temă, da' cu aportul propriu şi personal".

Bineînţeles că există şi partea amuzantă la chestia asta: momentul în care judecata de valoare se potriveşte ca nuca în perete cu subiectul discutat pentru că, vezi tu, ai auzit ceva, ţi-a plăcut nespus, da' n-ai mai avut curiozitatea de a vedea ce înseamnă exact; şi ţi se pare că se potriveşte, da' de fapt eşti direct paralel, habar n-ai, da' dacă sună bine, de ce nu? Poate nu se prinde nimeni...

În ordinea asta de idei da, îmi plac multe din ideile altora; mai deştepţi sau mai luminaţi decât mine. Da' asta nu înseamnă că o să mă îmbuib cu ele şi-apoi îmi voi retrasa întreaga viaţă în funcţie de ele. Nu de alta, da' pân' la urmă, dacă mă dau cu capul de sus, prefer s-o fac pentru că am gândit eu prost, nu pentru că a gândit altul prost în locul meu.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!