Cei mai mari infractori

Am înţeles că nu există Moş Crăciun cred că undeva prin clasa I. Nu, n-am suferit o traumă majoră, ba chiar m-a liniştit gândul că, de acum înainte, nu voi mai scrie scrisori kilometrice, cu dorinţe care nu vor fi îndeplinite, ci voi putea strecura subtil pe la urechea alor mei cam ce mi-aş dori. Dacă iese, iese; dacă nu, ce-am avut şi ce-am pierdut? Spun drept că nu m-a speriat teribil Moş Crăciun. Ba chiar mi s-a părut simpatic, pentru un timp. Ok, recunosc, şi acu' îmi place să mă gândesc că stă înconjurat de elfi şi face jucării colorate, mai bea o duşcă de ceai, mai aruncă un ochi spre reni şi, pe 24, se apucă să distribuie cadouri; dar asta deja e altă parte a poveştii. Pentru că, imediat, îmi sare-n minte o altă imagine.

Bătrânelul ăsta blând, cu hăinuţele lui roşii şi cu barba mereu impecabil pieptănată, are o parte spooky. Văd sprâncene ridicându-se, aşa că o să mă explic: "he sees you when you're sleeping, he knows when you're awake". C'mon, dude, asta-i de-a dreptul bolnav! Adică, stă aşa şi se uită la mine când dorm; în fiecare seară... Şi dacă am chef să dorm dezbrăcată? Păi, mă spionează aşa, fără ruşine? Nu-i cam voyeurist Moş Crăciun ăsta? Adică, îi cam place să tragă cu ochiul în ograda celorlalţi? Şi ştie aşa, şi când dorm, şi când sunt trează. Cam obsedat de mine, tre' să subliniez. Şi, ca să fie complet, nici măcar nu e constant. Adică, se uită la mine, da' se mai uită şi la milioane şi catralioane de alte persoane, prin gaura cheii. Brrrrr! Şi chestia asta e ştiută, da' nimeni nu ia măsuri. Nimeni nu-l trage de barbă să-i spună că nu e tocmai frumos să spioneze lumea. Moş Crăciun ăsta e motivul pentru care s-au inventat clăpiţele pentru gaura cheii. Şi da, trag draperiile şi bag cheia în yală înainte de a mă dezbrăca; nu se ştie niciodată când îi trece prin cap să se holbe la mine...

În fiecare zi mulţumesc inspiraţiei care m-a făcut să n-am şemineu în cameră; că cică pe acolo intră. Frate, tre' să fie de-a dreptul îngrozitor să te trezeşti în toiul nopţii c-un burtos îmbrăcat în roşu şi plin de funingine, direct în mijlocul camerei. Sună la 112, dacă poţi. Adică, poţi, da' pân' să vină cineva să te salveze şi să-l aresteze pe băgăcios, e de mult plecat, că-l salvează sania cu reni. Şi-apoi, dacă spui că Moş Crăciun a intrat prin efracţie la tine-n casă, s-ar putea să te trezeşti c-un sejur gratuit la etajul 9, în hăinuţă albă, cu complimente din partea stabilimentului. Prinde moşul, scoate-i ochii dacă mai poţi...

Başca, faza cealaltă. Îi place să-i stea copiii în poală şi să-l tragă de barbă. Dude, asta-i de-a dreptul peste stângul! Fetiţe, băieţei, nu contează; toţi în poala lui... How sick is that?

Da' vezi tu, că cică Moşul e blând, şi bun, şi aduce cadouri. Total de acord; asta-i partea exploatată a lui. Da' despre partea astălaltă, de ce nu vorbeşte nimeni? De ce nu spune nimeni că-i un infractor cu preferinţe ciudate şi care, an de an, ademeneşte copiii cu jucării şi spionează pe toată lumea? Hmmm... Bănuiesc eu aşa o conspiraţie între Moş şi CIA, KGB, MI5, ba chiar şi cu Osama, dacă îi place să joace pe mai multe fronturi...

Şi mai e o chestie: lumea râde de copiii care plâng în momentul în care ajung lângă el. Eu zic că, de fapt, ăia sunt puţinii isteţi care-i văd adevărata natură. Care-l ghicesc de la o poştă; restul, sunt cei care se lasă păcăliţi de aparenţa lui de bunic...

Partea a doua pe ziua de azi, clovnii. Brrr şi, repet, BRRRRRR! O persoană cu nasul mare, roşu şi din plastic, cu pantaloni largi şi pantofi extraordinar de imenşi, căreia îi place să se machieze; şi nici măcar nu se cheamă machiat, se cheamă boit de-a dreptul. Care pică-n fund şi se schimonoseşte în fel şi chip. Şi cică la fazele alea ar trebui să râzi. De ce, mă rog? Aleargă ciudat, e puţin cam încet la minte, şi pe bune acum, eu am învăţat că nu e tocmai frumos să râzi de persoanele cu dizabilităţi. Deci, de ce e ok să râzi de clovni?

Şi mai au şi capacitatea aia ciudată de a apărea când te aştepţi mai puţin, eventual în toiul nopţii, din spate, cu o pungă pe care ţi-o sparg c-un rânjet tâmp la ureche. Sânge pe pereţi! Vrei să mă faci să-mi stea pulsul? Da, faci animale din baloane şi ştii să jonglezi cu ţâşpe obiecte; da' dacă ai face chestia asta fără peruca aia ridicolă, n-ai fi mai... uman? Cu lăbuţa pe inimă spun că, atunci când un clovn rânjeşte, mai că-i văd colţii crescându-i ca la vampiri. Şi mai am şi impresia că se hrănesc cu energia ta. Pe bune acu', după ce staţi prin preajma unui clovn, nu simţiţi o stare de oboseală? De parcă ţi-ar fi furat toată vlaga? De parcă n-ai mai fi întreg? Şi, de-odată, te simţi mai trist. Da, am văzut Harry Potter, şi pot spune că, după întâlnire cu un clovn, mă simt ca după una cu un Dementor. Ultra-mega-spooky, zic.

Ei, şi-n ordinea asta de idei, chiar nu pricep de ce sunt atât de lăudaţi. Moş Crăciun şi clovnii, adică. De-abia aştept ziua aia măreaţă când vor fi demascaţi. Când cărţile vor fi date pe faţă, şi toţi îi vor vedea aşa cum sunt: de-a dreptul periculoşi pentru sănătatea mentală a unora...

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!