Verighetă legală

"If you prick us, do we not bleed? If you tickle us, do we not laugh? If you poison us, do we not die? And if you wrong us, shall we not revenge? If we are like you in the rest, we will resemble you in that." - The Merchant of Venice, Shakespeare

Că nu mă încântă conceptul de căsătorie, e deja lucru ştiut. Că nu înţeleg raţiunea persoanelor straight de a se căsători pentru că aşa trebuie, pentru a nu trăi în păcat, pentru că au ajuns deja la o vârstă, pentru că nu e nici bine, nici frumos, nici sănătos să trăieşti în concubinaj, iar e ştiut. Şi pe bune acu': din mulţimea persoanelor care s-au căsătorit sau sunt pe cale să, pot număra pe degete cele care au făcut chestia asta nu pentru că erau constrânşi de societate sau pentru că altfel nu le dădea mama voie să locuiască cu persoana pe care o iubeau, ci pentru că da, verigheta aia a venit ca o continuare firească a unei relaţii care chiar mergea bine.

Am auzit diverse motive pentru care unii s-au gândit să treacă pe la starea civilă: pentru că altminteri nu primeau locuinţă, pentru că nu primeau împrumut, pentru că voiau un copil şi doamne fereşte să-l nască în păcat, pentru că fără darul de nuntă nu-şi puteau lua maşină, pentru că voiau să-şi schimbe numele, pentru că mătuşile grase îi băteau la cap că a venit momentul, şi da, toate exemplele sunt cât se poate de reale.

Cu lăbuţa pe inimă spun: n-am nimic împotriva persoanelor care se căsătoresc pentru că aşa simt. Dintele meu e împotriva celor care o fac pentru că "aşa trebuie". Logic vorbind, căsătoria nu e o obligaţie, e o alegere.

Dar nu despre căsătoriile straight va fi vorba azi. Azi va fi aşa: dacă pentru el şi ea căsătoria e un drept, pentru persoanele gay e doar un ideal; în România şi-n multe alte locuri. Nu, nu vreau să mă căsătoresc, dar vreau să ştiu că am acest drept. Mie, una, îmi e de ajuns să ştiu că iubesc şi că e reciproc sentimentul. Nici un act nu va schimba ceea ce simt. Dar dacă peste ţâşpe ani mă trezesc, bufnită şi torcoşită, direct din somn şi vreau actul ăla, vreau să ştiu că am această posibilitate. Vreau să ştiu că e alegerea mea să nu mă căsătoresc, nu că mi se impune legal acest lucru.

Că nu e firesc. Ei, pe bune, să mori tu că nu e? De ce nu e firesc? Dacă pot iubi o femeie, dacă pot împărţi tot ce am cu ea, dacă mă face să mă simt specială, de ce n-ar fi firesc să am şi posibilitatea unei chestii care să legalizeze ceea ce simt? Pentru că da, e al naibii de firesc să te măriţi pentru toate motivele stupide enumerate mai sus, dar e ciudat s-o faci pentru motivul care chiar contează, nu?

Că e nenatural şi împotriva firii. Sprânceana mi se ridică vizibil. Aha... Faptul că sunt gay şi încă nu m-a trăsnit nici un fulger dovedeşte că nu e împotriva firii. Faptul că exist subliniază aceest lucru. Faptul că nu sunt unicat, că suntem mulţi, că nu avem trei capete şi cinci mâini e iar un semn că nu suntem împotriva firii.

Că ce fel de familie va fi aia, compusă din două femei sau doi bărbaţi? Îţi spun eu: una la fel de bună, sau poate chiar mai armonioasă decât cele pe care le cunoşti ca fiind "tradiţionale". Şi nu, nu vor ieşi copii gay din start; ai mei (părinţii, adică) sunt amândoi mai straight decât straigh-imea însăşi. Asta nu m-a făcut să fiu ca ei. Şi, din nou, nu sunt unicat.

Că micuţul va suferi traume enorme într-o familie gay. Siiiiigur că da. Pentru că e de preferat să crească într-o familie straight cu o mamă alcoolică şi-un tată violent; asta e şi natural şi firesc, pentru că are doi părinţi de sexe diferite. Şi nu, aia nu-i traumă; traumă e să crească cu doi părinţi de acelaşi sex. Pe bune acum, cei care gândiţi aşa, vă auziţi? Nu vă zgârie pe creier obtuzimea de care daţi dovadă?

Şi da, pornisem de la dreptul de a te căsători. Faptul că, gay fiind, nu am acest drept mă face să mă simt... să spunem doar ciudat. Pentru că, una din două:
- ori îmi dai drepturi egale cu toţi cetăţenii, pentru că da, toţi restul au acest drept; nu contează că sunt crema societăţii sau că sunt violenţi, că sunt stupizi, că cerşesc la colţ de stradă pentru un colţ de pâine, că suferă de cine ştie ce sindrom sau că, pur şi simplu fac uz de acest drept pentru că sunt împinşi de la spate;
- ori duci mascarada până la capăt: ia-mi dreptul de vot, ia-mi dreptul la educaţie; obligă-mă să stau în spatele autobuzului, să nu merg pe trotuar, să nu vorbesc cu rasa pură - o, tu, măreaţă faptură straight! -, să nu am dreptul să deţin bunuri... Şi dacă tot ai făcut asta, de ce nu construieşti şi lagăre? Pentru că dacă tot sunt împotriva firii şi-mi negi un drept de care ar trebui să mă bucur ca persoană, nu ca orientare sexuală, măcar scapă de mine total. Fără drepturi oricum sunt un nimeni. Dar nici în felul ăsta nu-mi vei lua dreptul cel mai important; ăla pe care n-ai cum să-l scoţi din mine nici cu decrete, nici cu ameninţări: de a iubi pe cine vreau; aşa cum simt.


Pentru toţi cei care pot înţelege:


Pân' la următorii nervi, la bună vedere!