Empatia de la ora 5

Recunosc cu lăbuţa la inimă că empatia nu e punctul meu forte. Da, te înţeleg dacă e ceva grav; da, pot încerca să-ţi spun o vorbă bună, dacă eşti destul de important în lumea mea; da, probabil că voi simţi ceea ce simţi, voi pricepe ce e de priceput, da' empatia mea se limitează la persoanele importante. Pentru simplul fapt că restul lumii nu mă afectează; restul lumii nu ar face o noapte albă din cauza mea, eu de ce să fac din cauza ei?

În ordinea asta de idei, nu voi pricepe niciodată faza aia, specifică unor anumite femei, de a sta cu ochii beliţi la televizor şi de a suferi cumplit pentru că nu ştiu care s-a sinucis băgându-şi radio-ul în cadă. Că ai văzut, tu, cât de mult trebuie să fi suferit, de a apelat la soluţia asta extremă? Ce scorpie l-o fi împins să facă asta? Sau, mai bine, clar era din cauză că nu mai vedea nici o cale de ieşire, şi decât să-şi vadă copiii murind de foame, a decis că e mai bine să termine cu viaţa asta; asta e, s-a dus într-o lume mai bună... Şi, evident, discuţii cu orele pe ce ar fi putut face, ce soluţii ar fi putut aplica, cu bătaie pe politica actuală care l-a făcut să-şi pună ştreangul de gât - să ne aducem aminte că s-a electrocutat în cadă? - şi cât trebuie să fi suferit şi, mai ales, dă-ţi seama câtă durere a lăsat în urmă...

Sau: nu ştiu ce grevă; şi da, ele sunt trup şi suflet alături de "revoluţionari", cu toate că, să ne înţelegem, până a vedea la ştiri, habar n-aveau de existenţa ălora şi nu, nu le afectează nici măcar paralel, darămite direct, cerinţele şi of-urile lor. Dar, ai văzut, tu, cum erau ei în stradă, şi ce scandal mai făceau, bravo lor, da' vezi tu, că simt aşa prin toate venele cum îmi curge revolta lor, şi tre' să spun... e admirabil; păcat că stau prea departe, altminteri m-aş fi alăturat şi eu lor.

Sau: câtă nenorocire există în lumea asta; ştii cât am plâns aseară când am aflat că cutare a suferit nu'ş ce operaţie, şi n-avea decât 10 anişori, mititelul, şi da, tre' să spun că, dacă nu vedeam, habar n-aveam, da' acu', că am văzut, stai să-ţi spun, cum stătea el întins acolo, şi ce mai suferea, şi nu mai pot, mi se rupe inima de mila lui.

Da, să ne înţelegem, aceleaşi persoane care ar apăsa cu bocancul mai tare pe ficatul tău dacă ar avea ocazia, pentru că ai câştigat la şeptică săptămâna trecută, în faţa lor. Şi genul ăla de persoane care au ochii în burbunele când aud cine ştie ce subiect telenovelistic la televizor, dar care nu se sfiesc să învârtă cuţitul mai tare în rana aia pe ştiu că o ai; şi care da, spre satisfacţia lor proprie şi personală, încă mai sângerează.

Apropo de telenovele, se uita bunică-mea când eram mică la Andrea Celeste. Frate, m-a stresat plodoaica aia încă de pe atunci. M-a stresat faţa ei empatică. Pentru că suferea teribil pentru fiecare muscă lipită de muşamaua din bucătărie şi era imperios să o şi arate. Şi dacă nu sufereai cu figura aia, atunci clar erai un monstru cu chip de om. Telenovela s-a terminat, empatia continuă. Sau faţa empatică, sau masca empatică.

Păi, să-mi explice şi mie cineva cum poţi să pretinzi că eşti în bocancii cuiva pe care nu l-ai cunoscut niciodată. Nu, în nici un caz nu poţi măcar să-ţi imaginezi prin ce trece ăla de a făcut baie cu radio-ul, sau ăla de face grevă, sau cutare care se reface după operaţie. Poţi să-ncerci să-ţi imaginezi, da' e puţin cam forţat. Mai ales când ieşi aşa, şi cu emblema de "păsător" în faţă; când faci tam-tam pe faza asta; când vrei să vadă toată lumea ce suflet mare ai tu, şi ce inimă bogată, şi ce capacitate de înţelegere şi milă, şi câtă durere, şi ce tragedie, şi, pe bune acum, ce spectacol! Probabil că, dacă dădeai la teatru, Oscar scria pe tine. Da' aşa, rămâne să-ţi exersezi talentul la şueta de dimineaţă; şi la aia de la prânz; şi la aia de seară, pentru că dacă nu izbucneşte măreţ umanitatea din tine, parcă nu te simţi om.

Ia bocancii ăluia pe care-l ignori, şi care poate are mai multă nevoie de empatia aia care se scurge magnific din tine; mergi cu ei o săptămână, vezi ce fel se simte şi de-abia dup-aia poţi să-mi demonstrezi că eşti uman. Nu pentru că înţelegi fiecare ştire şi te revoltă fiecare mişcare a unor necunoscuţi. Nu pentru că empatia ta se hrăneşte cu poveştile de la ora 5.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!