1 Martie = miting

Nu am cerut niciodată desfiinţarea orfelinatelor. Ba chiar, în ciuda faptului că mă stresează "altruismul calendaristic", nu mi-a trecut prin cap să-l împiedic pe ăla de-l practică să strângă bani sau să se amestece. Da, recunosc, nu e vina copiilor că au ajuns acolo dar da, cred cu tărie într-o campanie permanentă cu prezervative gratis sau în ceva gen limitarea numărului de copii per familie, în funcţie de venituri. Legile actuale nu împiedică îndeajuns abandonul, da, şi orfelinatele au nevoie de atenţie, nu intră în raza mea de interes dar, repet, nu mi-a trecut niciodată prin cap ca, împreună cu restul lumii care gândeşte ca mine, să facem mare revoluţie mare pentru reducerea numărului de orfelinate. Cine vrea, n-are decât să se ocupe de ele.

În ordinea asta de idei iar am codiţa zburlită. Pentru că da, placa e aceeaşi de fiecare dată: câinii comunitari sunt răi. Câinii comunitari trebuie să moară. Câinii comunitari au sărit la jugulară. Pentru asta, să generalizăm povestea şi să-i eutanasiem. Sprânceana mi se ridică instantaneu. Atât de sus că mai că mi se dezlipeşte de cap. Şi zic aşa: trec în fiecare zi printr-o zonă cu mulţi câini. Bă, da' mulţi de tot. Pe lângă blocuri. Teritoriul lor. Unu' n-a încercat să mă agaţe. Da, sunt castraţi, da, sunt câinii blocului, da, ar putea să rupă tot, pentru că-s de talie mare, da' uite că nu fac chestia asta. Şi lumea de acolo are grijă de ei. De ce să-i eutanasiezi? Pentru că nu stau în apartament sau în curte? Hm... păi atunci zic să eutanasiem şi copiii străzii, care n-au casă şi nici nu stau la orfelinat; ăia de fug de acolo. E exact aceeaşi chestie.

S-a văzut cum au făcut primăriile sterilizările, şi cum una din două: ori le-au făcut pe viu, ori nu le-au făcut deloc. S-a văzut şi cum a fost practicată eutanasierea: ori cu sârmă ghimpată, ori direct cu otravă. Şi pentru asta au avut fonduri, nu jucărie. Da' nu-i nimic, hai să le dăm din nou ocazia să facă aceeaşi chestie, ce pana mea, doar nu sunt decât câini care mor; nu e ca şi cum ar fi oameni, nu?

Şi nu, în nici un caz nu redirecţionaţi fondurile către ONG-uri, care chiar se implică. De ce să facă chestia asta? Clar au un motiv ascuns, gen formarea unei armate de maidanezi cu care să cucerească lumea. Mai bine să-i omorâm pe toţi şi-am scăpat de problemă. Da' stai aşa că nu-i chiar aşa. Adică, nu e chiar aşa deloc. La fel cum cei care se ocupă de animale nu se bagă în gestionarea orfelinatelor, de ce trebuie să existe atâtea discuţii pentru gestionarea padocurilor? Adică, oamenii ăia chiar vor să rezolve ceva; lor chiar le pasă. Îşi rup din timp ca să ofere tratamente medicale decente, aranjează adopţii, rezolvă problema aia pe care tu, din fotoliul tău cald, ai rezolva-o prin "canicid". De ce atâta încrâncenare împotriva unui tratament uman?

Faza ciudată e în felul următor: câinii de la noi sunt adoptaţi în străinătate. Mai greu în România. De ce? Pentru că ne punem palma-n fund, ne abandonăm animalele, nu le sterilizăm când trebuie, şi ne aşteptăm ca totul să se rezolve de la sine. Ba chiar ne dăm şi indignaţi nevoie mare când mai atacă câte o haită. Păi, nu te supăra, da' haita aia e formată din câini pe care tu, sau alţii ca tine, i-au abandonat de mici. Faptul că întorci privirea nu te face mai puţin responsabil.

Şi mai e o chestie: văd oameni care se implică. Oameni care chiar vor să ajute. Da' se trezesc alţii care să le pună beţe-n roate; să-i critice, să-i ridiculizeze, pentru că, de, nu se pupă cu imaginea lor despre viaţă şi umanitate. Şi mă gândesc aşa: dacă tot nu-ţi pasă, dacă tot te râcâie pe creier că unii se duc sâmbăta să se joace cu câinii fără stăpân sau să le pună pături, pentru că-i iarnă şi-i frig, dacă tot nu faci decât să vorbeşti şi susţii eutanasierea de parcă ai fi Hitler vs evrei, oare te ţine să vezi o eutanasiere pe viu? Sau e numai gura de tine şi măreaţa soluţie te satisface atât timp cât n-are nici o legătură directă cu tine?

Mă opresc aici, pentru că da, mai sunt multe de spus, da' aş putea scrie tomuri întregi şi tot n-aş termina. Pentru cei care cred că eutanasierea în masă nu e o soluţie, pe 1 martie e miting. În Bucureşti. Şi da, poate se va dovedi că vocea mulţimii contează din când în când. În bine, adică.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!