Păpuşarul şef

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, mai citesc un blog, mai ascult o conversaţie, mai iau o gură de cafea, aprind încă o ţigară şi conclud: sezonul ăsta-i plin de despărţiri. De orice fel. Peste tot. Da, unii ar spune că e sezonul nunţilor. Şi, frate, am văzut nunţi cu duiumul. Mirese mici, mari, crăcănate, fandosite sau Getuţa style; multe. Fără număr, cu mirii adiacenţi şi cu maşinile din dotare. Ba chiar unele dintre ele folosind aceeaşi maşină, pentru că e la modă să se închirieze o anumită limuzină, lungă rău de tot, prin care să se atragă atenţia neofiţilor că, băi, fraiere, aici e o nuntă. Puţin respect, dă-ţi cuşma jos de pe cap, n-ai văzut tu limuzină-n viaţa ta, poate doar la televizor, da' live n-ai atins nici una; na, de-aici, limuzină. Ce contează că-i închiriată cu ora şi-o să apară-n poze la alte jdemii de nunţi, important e că acum, când treci pe lângă mine, eu-s în limuzina cu pricina, aşa că fă ochii mari, întoarce capul după mine şi ai grijă să nu te lovească bolidul, că nunţile au prioritate la fel ca o coloană prezidenţială. Deci, dă-te doi metri mai în spate, admiră-mă şi pune ban la ban, sparge puşculiţa şi închiriază-ţi şi tu limuzina dacă te ţine.

Da, după cum spuneam, sezonul nunţilor. Că cică aşa se fac nunţile, toamna; eu ştiam că toamna se numără bobocii, dar cine sunt eu să mă pun împotriva valului de nunţi? Nu spun că dacă-ncerci să treci ca omul prin centru te loveşti subit de-o nuntă; nici că mă termină psihic claxoanele obligatorii. Adică, la urma urmei, de ce trebuie să claxoneze în halul ăla? Înţeleg, sunt plini de bucurie şi de fericire, da' eu credeam că, atunci când eşti fericit, eşti mai altruist; nu încerci să omori timpanele altora cu premeditare, nici să le distrugi şi urma de auz păstrată cu sfinţenie cu claxoane interminabile. Şi parcă nici să claxonezi fără motiv în oraş n-aveai voie, da' cine mai ţine seama de reguli? Dacă-i bal, bal să fie! Că nu se leagă nici nenea de la circulaţie de claxonul lor, nici prea mulţi din ăştia d'alde mine care să se streseze în baza zgomotului nu prea sunt. Dă-i, frate, brutalizează claxonul ăla până-i iese sufletul din el, până-şi dă duhul, şi dup-aia o să trebuiască să-ţi iei trompeţică pentru a semnaliza. Atâta bai să fie...

Am mai zis, n-am nimic cu nunţile în sine. Că n-o să mă vezi nici împăiată la o nuntă, asta-i altă parte a problemei. Că nu le înţeleg nici rostul, nici utilitatea, ambele raportate la mine, iar e alta. Că mă calcă pe ficaţi întrebarea "da' tu când te măriţi" urmată dă tonul ăla plin de compasiune, siguranţă şi empatie "las' că vine şi vremea ta", asta e o certitudine. Adică, de ce? De ce să mă întrebi? Dacă aveam de gând, o făceam; dacă nu ştii, înseamnă una din două: ori nu vreau, ori am făcut-o pe ascuns şi n-am vrut să te invit. Deci, de ce să mă întrebi? Şi de ce trebuie să presupui că fericirea ta e fericire şi pentru mine? Păi, frate, să-ţi explic că mă apucă o reacţie alergică atunci când vine vorba despre căsătorie? Aia tradiţională, adică. Şi că n-am nici intenţie, nici chef, nici tragere de inimă să stau la coadă la starea civilă? Şi că nu-i de mine ideea ta despre familie? Nu în sensul ăla în care o pricepi tu, şi nu în ideea aia pe care ai fi în stare să mi-o bagi pe gât, că nici untura de peşte n-o iei de bună voie, da' vezi tu, că cică-ţi face bine?

Dar, lăsând nunţile la o parte, cică a fost şi sezonul despărţirilor. Repet, de orice fel. Că de vină sunt fazele lunii, alinierea planetelor, nu'ş ce trigon regal care tocmai s-a închis; soartă, destin, providenţă; situaţie în sine, an general, energii negative fructificate la maxim; deochi, blestem, legături nedesfăcute; vorbe, fapte, amintiri. M-am uitat şi m-am scărpinat româneşte în cap. Cu lăbuţa dusă pios, sfios şi mai ales sincer la inimă, mărturisesc că nu pricep de ce acum; de ce nu acu' două luni, de ce nu acu' 3 ani, de ce în momentul ăsta? Că cică tot în perioada asta tre' să vină şi cutremuru'; şi potopu', plusează unii. Da' ce-i, frate, cu perioada asta? S-a gândit divinitatea să creeze noi Iovi şi nu s-a sinchisit să anunţe înainte? Chestia asta n-ar fi trebuit, până la urmă, să se facă pe bază de voluntariat? Cine are ambiţii şi pretenţii de beatificare şi sanctificare, să sufere. Cine nu, să fie lăsat în plata lui. Şi de planete, şi de circumstanţe. Şi nu mă pot opri să nu fac schiţe; să nu mă gândesc la petiţii, şi la planuri de acţiune, şi la mijloace de revoltă în masă. Nu, nu vreau grevă generală pentru 25% din salariu, nu mă concernează economia naţională şi puţin îmi pasă de ce linie politică vom urma. Da', lasă-ne, frate, să ne bucurăm de viaţă; şi-n momentul în care suntem la pământ, nu mai apăsa cu călcâiul pe tâmplă. De jos te ridici într-un fel sau altul, da' dacă mai ai şi tâmpla găurită, mai greu...