Înainte eram nehotărâtă; acum nu mai ştiu sigur...

Multe chestii ştiam eu despre femei: că vorbesc mult, că-s alintate, că le plac cumpărăturile şi ciocolata. Da' că sunt indecise, pe bune dacă ştiam. Nu se pot decide ce rochie să îmbrace de dimineaţă, ce fel de pastă de dinţi să cumpere, ce culoare de vopsea să încerce de data asta. Cum să se tundă, ce poşetă să aleagă, dacă să folosească fixativ sau gel, pe ce parte a patului să doarmă, dacă să-şi ia sandale sau pantofi. Alb sau negru, poezie sau proză, supă sau ciorbă, friptură sau rasol, vin sau bere, cană sau pahar, bluză sau cămaşă, fustă sau pantalon, cu maşina sau pe jos, primăvară sau toamnă, lent sau rapid, orice ar putea fi indecis, devine cu siguranţă indecis.

În magazin; acelaşi orez, acelaşi preţ, două mărci diferite. Cu câte o pungă în fiecare mână, va gândi jumătate de oră pe care s-o aleagă. După ce va fi pus una dintre ele în coş, tot se va întreba dacă a făcut alegerea corectă. De multe ori se va întoarce şi va lua şi cealaltă marcă de orez, ca să se convingă care e mai bună. Data viitoare când va face cumpărături, va avea aceeaşi dilemă.

Şi nu, nu e vorba doar despre lucruri minore. Şi-n cele mai majore chestii - dacă-mi e permis să folosesc un grad ciudat de comparaţie - aceeaşi situaţie. Probabil Eva, când i-a arătat şarpele mărul, s-a gândit juma' de oră din ce parte să muşte. Imaginaţă-vă şarpele, cu ochii mari, cu inima bătând să-i iasă din piept, dezamăgit de câteva ori consecutiv, pentru că ea nu se putea decide din care parte dintr-un măr rotund să guste prima dată.

Şi da, e cu şustă. De fiecare dată când e forţată să ia o decizie, o va suci, o va răsuci, o va întoarce pe toate părţile. Îşi va face plan mare, pe hârtie, cu posibilităţi. Va face schiţe. Va avea carioci colorate, nu de alta, dar nu se poate hotărî la una singură. Va strica zeci de foi pentru că nu e convinsă că e planul bun. Îmi imaginez aşa, zeci, mii, miliarde de circuite, fiecare ducând în altă parte, făcând jdemii de conexiuni, studiind fiecare implicaţie în parte, evitând dead end-urile, ocolind cu grijă zonele nisipoase, îngrămădite toate într-un cip minuscul, ascuns în creier de femeie.

Nu spun nu, ştiam că sunt complicate. Dar nu mi-am imaginat niciodată cât de complicate. Văd hoarde de bărbaţi bulversaţi, cu ochii cât cepele, scărpinându-se româneşte în cap şi dându-şi cuşma pe-o ureche, pentru că nu pricep foarte clar despre ce e vorba. Pentru că pentru ei e simplu. E ori una, ori alta. Nu vor sta să-şi bată creierii cu dubii majore. Şi-atunci e cam greu să priceapă care-i faza. Şi cum să nu fie aşa, când nici eu nu pricep care-i faza? Eu, în postura mea de femeie, adică.

Se poate rezolva cu un circuit în minus? Probabil. Dar clar, la cât sunt de indecise, nu se vor hotărî la care circuit să renunţe. Şi iar o luăm de la capăt.