Niiinooo, niiinooo!

Nu ştiu câtă importanţă aţi dat faptului următor: mergi frumos, ca românul pe stradă. Nu, nu alergi, nu vorbeşti tare, nu ai boxele după tine; nu arăţi de parcă ai fi prins direct de pe Siret, ai hăinuţe curate, şireturi legate, te ţii de geantă şi mergi, regulamentar. Încotro mergi tu, asta nu importă. Bun... În faţa ta, un pensionar; poate chiar doi. Dar cu mult în faţa ta, mergând agale. Ei, în momentul în care te apropii cât de cât de pensionarul cu pricina, se va opri. Nu, nu trebuie să-şi lege şiretul, nici să-şi aşeze sacoşa, nici să se asigure că nu şi-a pierdut portofelul. Pur şi simplu se opreşte. O fracţiune de secundă îngheţată, după care se întoarce. Te ţintuieşte cu o privire oţelită, te măsoară din cap până-n picioare, te inspectează suspicios; nu i se mişcă decât privirea, o dată cu capul, o dată cu tine, care-ţi vezi liniştit de drum. Te lasă să treci, aşteaptă să depăşeşti, să te depărtezi, şi de-abia apoi îşi reia traseul. Nestingherit, până la următorul personaj care va avea de gând să-l depăşesească.

Pe bune că nu înţeleg. Adică, de ce te-ai opri? De ce n-ai merge liniştit ştiind că, oricum într-un final vei fi depăşit, pentru că mergi ca melcul? Ţi-e frică de ceva? Te simţi ameninţat de fiecare trecător? Nu, nu toată lumea vrea să te lovească şi să-ţi fure portofelul. Nu, n-are nimeni nimic personal cu tine, nu, nu vei fi următoarea victimă de la ştirile de la ora 5. Şi chiar de-ai fi, faptul că te opreşti nu va schimba cu nimic acest lucru. Indubitabil fac legătura între pensionarii care se opresc şi te privesc ameninţători, cu mâţa mea care, atunci când vede un câine, se expandează instantaneu, pentru a-l speria cu mărimea ei exagerată. E cam aceeaşi chestie. Şi da, mâţa mea devine de vreo 3 ori mai mare în momentul în care se înfoaie, probabil câinele e tentat să bată în retragere, se sperie atât de cumplit că scuipă-n sân şi-şi face cruce, dar eu una nu-s speriată de pensionarii care se opresc. Sunt doar al naibii de amuzată.

În aceeaşi ordine de idei, mai e o chestie pe care n-o pricep. Mărturisesc, cu lăbuţa dusă macabru la inimă, că nu trece zi fără să aud maşina de pompieri sau ambulanţa, care trec în trombă pe lângă mine. Da, clar au fost sunaţi pentru cine ştie ce incendiu, bătaie sau cal căzut în canal; se grăbesc să ajungă la locul accidentului şi să-şi facă meseria. Toată lumea ştie cum arată o maşină de pompieri sau o ambulanţă. Sunt deja arhicunoscute; sirenele lor la fel. Dacă le auzi, ştii clar că e nevoie de ei undeva. Maşina trece, sirena bâzâie enervant, cel mai probabil te va depăşi înainte să-ţi dai seama, mă rog, chestii din astea.

Dar de ce te-ai opri şi te-ai întoarce curios, rupându-ţi literalmente gâtul, pentru a vedea cum trec pompierii? Ce poţi vedea altceva decât maşina care trece? Pe bune că n-au panou pe care să anunţe ce sau unde s-a întâmplat. N-au ecran din ăla mare, pe care să transmită live detalii morbide de la locul accidentului. Pentru numele divinităţii, e doar o maşină care trece. Atâta tot. Nu, că vezi tu, că românu-i curios, şi românul trebuie să vadă cum trece maşina aia pentru ca, mai apoi, să povestească emfatic cum a văzut el pompierii. Şi mai era şi ambulanţa după ei, deci clar, îţi dai seama ce nenorocire s-a putut întâmpla? Câte victime, probabil a fost mult sânge, râuri de sânge, şi săracii pompieri, cât trebuie că s-au chinuit să scoată rămăşiţele din carcasele zdrobite ale maşinilor... Repet, asta neştiind ce s-a întâmplat, doar pentru că au văzut maşina pompierilor. Mai apoi, dacă într-adevăr a fost ceva bombastic care apare şi la ştiri, vor mărturisi importanţi vecinilor că au văzut maşinile ducându-se spre locul accidentului. Aşa, şi? Care-i mândria şi onoarea şi faima, că ai văzut maşina aia de face mult zgomot, trecând pe stradă? Nu, n-ai fost printre cei care au dat o mână de ajutor, n-ai mişcat un deget, nici măcar n-ai început să alergi în urma maşinilor pentru a ajunge acolo unde, probabil, ar fi nevoie de ajutor, şi să te oferi voluntar să-l dai. Nu, ai stat frumuşel pe trotuar, ai observat fenomenul maşinii trecând grăbite, şi apoi te-ai transformat în Peneş Curcanul, povestind ce viteză aveau şi cât erau de roşii.

În plus, dacă se întâmplă să fie în interiorul unei clădiri, muncind drăguţ şi regulamentar alea câteva ore pe zi şi aude sirenele, ghici ce! În mod clar va lăsa tot ceea ce făcea în momentul ăla, se va duce la fereastră să se asigure că da, sunt ambulanţe alea de se aud, şi...hopa! mai e şi maşina de la descarcerări...Care-i faza, că înnebunesc! De ce fiecare sirenă acţionează ca becul lui Pavlov? Ce poţi vedea mai mult decât auzi? Da, auzi că trece ambulanţa; e ca şi cum ai vedea-o, pentru că da, clar e ea. Cu ce te ajută să beleşti ochii mari şi s-o examinezi până-n cele mai ascunse beculeţe?

Ca multe alte chestii, acest subiect mă depăşeşte total. Poate-oi fi eu aia mai insensibilă, dar la ce-mi foloseşte să şi văd ambulanţa care, în 10 secunde oricum dispare din raza mea vizuală? Ori poate, mă gândesc eu aşa, au un carneţel pe care notează numărul ambulanţelor văzute; pe o altă foaie, numărul maşinilor de pompieri. La sfârşitul zilei, trag linie şi adună, şi-şi fac idei, şi-şi dau cu părerea despre câte maşini pregătite să dea o mână de ajutor avem în total. Pentru că, de, sunt plătite din banii contribuabililor, şi contribuabilul trebuie să ştie pe ce dă banii, nu-i aşa?

Şi pentru final, mi-a venit o idee: ce-ar fi să se înfiinţeze un call-center, eventual gratuit în Romtelecom, la care să poţi suna de fiecare dată când vezi o ambulanţă, pentru a afla din sursă sigură ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, unde s-a întâmplat. Asta aşa, pentru a linişti curiozitatea unora, şi pentru a le domoli inima care le bate-n piept gata să sară, că nu ştiu exact cauza şi motivul pentru care se mişcă cu zgomot ambulanţe pe stradă...