Născuţi cu copy-paste în braţe

Prima mea postare s-a numit "Viermii din cireaşă - compunere clasa a-IV-a". Nimic ieşit din comun, trecând peste faptul că nu era tocmai o compunere de clasa a-IV-a şi că a fost ceva între experiment şi senzaţia aia, când te frige palma să iei pixul şi să scrii. Pentru că da, varianta originală e scrisă cu pixul, nu cu ajutorul tastaturii din dotare; să spunem că încă mai am urme tradiţionalist-romantice în mine.

Bun, şi nu mică mi-a fost mirarea când am observat că respectiva postare chiar e găsită la căutări; căutări de genul compunere clasa (şi aici se poate completa de la a-II-a până la a-V-a), compunere despre vară, compunere despre vacanţă. Adică, cineva chiar caută chestiile astea pe almighty Google, şi mă îndoiesc că e vreo persoană extraordinar de plictisită, care are chef să-şi aducă aminte de copilărie, sau căreia i-a trecut prin cap să descopere dacă operele ei literare din clasele primare au nimerit în mod accidental şi providenţial pe net.

Concluzia logică? Copiii de 2-5 nu-şi mai scriu compunerile pe foaie albă pentru ca, mai apoi, să le treacă "pe curat". Nu-şi mai tocesc creioanele, nu-şi mai strică peniţa stiloului, nu-şi mai consumă pasta de la pix şi nu, în nici un caz nu-şi mai scormonesc creierii, tocesc neuronii, alimentează imaginaţia pentru a-şi face temele. Nope. Asta e aşa de so last year, că mi se face ruşine că mi-a putut trece prin gând. Nu, frate, ei caută direct pe net, eventual nici nu se mai obosesc să copieze pe vreun caiet de teme, scot direct la imprimantă, semnează foaia şi hip-hip-hurray! Înc-o notă rezolvată.

De ce nu mi se pare corect? Simplu. Pentru că, măcar până la liceu, ar trebui să-ţi antrenezi neuronii. Să vezi cu ce se mănâncă anumite chestii, să-ţi formezi o părere pentru ca, atunci când te hotărăşti să iei totul "de-a gata", măcar să ştii că nu iei tot felul de bălării. Să ştii să faci diferenţa între un referat bine scris, şi-un altul care e apă de ploaie; să ai deja un stil, să poţi cizela chestia aia făcută de altul, să ştii ce ar trebui scos, înlocuit, adăugat.

Nu, n-o să spun " pe vremea mea", pentru că pe atunci de-abia ştiam ce-i ăla calculator, darămite Internet. Da' totuşi n-am murit pentru că am scris cu stiloul, şi nici pentru că o compunere o făceam "din cap", fără surse de inspiraţie. Ba chiar mi-a prins bine. Nu spun nici că n-am apelat la net niciodată pentru vreo chestie pe care n-aveam timp s-o fac, sau despre care n-aveam nici cea mai vagă idee; dar deja alea erau chestii complicate, băgate printre job, cursuri şi elemente lipsă. În nici un caz pentru chestii care ţineau de mine, de cum răsare soarele sau ce am făcut în vacanţă la bunici.

Şi mă gândeam aşa: prima dată când am auzit de control parental la net, am zis că nu-i adevărat; că nu se poate, că ar trebui să încerci măcar să ai încredere în copilul ăla, căruia i-ai pus compu-n braţe înainte de a şti să meargă ca lumea şi înainte de a renunţa la suzetă, că n-are ce să facă pe net atât de ciudat încât să foloseşti controlul parental. Sincer, aş prefera să ştiu că se duce pe site-uri porno decât că învaţă de mic să dea copy-paste pentru o compunere banală. Măcar aşa aş şti că-şi lucrează imaginaţia nu capacităţile de plagiator.

În încheiere, chiar aş fi curioasă să ştiu câte învăţătoare au citit ce-am scris eu, semnat Gigel, Ionel, Marian. Şi ce notă aş lua acum în clasa a patra, ţinând cont de faptul că mare e grădina netului şi mulţi plagiatori mai sunt în ea...