.

vineri, 24 septembrie 2010

Ale tinereţii valuri

Mă gândeam aşa: până pe la vreo 12 ani, am jucat cam tot ce se putea juca în grup. Le-am încercat pe toate, le-am adaptat, le-am combinat. Flori, fete sau băieţi, dracul şi florile, castel 1,2,3, ascunselea, ascunselea cu mingea, ascunselea cu semne, raţele şi vânătorii, oina, prinselea, atinselea, capra, câte ouă are baba, cărţi, remi, şotron, coarda şi elasticul, mă rog, tot ce se juca în perioada cu pricina, într-o haită de plozi care de-abia aşteptau să-şi rupă genunchii, fugărindu-se prin tot cartierul, ba chiar şi prin cartierele vecine. Jocuri erau, idei şi mai multe, nu conta ce fel de vreme ar fi fost, pentru că totul putea fi transferat cu succes în scara blocului în caz de ploaie sau vijelie cumplită. Şi le-am jucat din plăcere, şi le-aş mai juca şi acu' dacă aş avea cu cine.

Dar nu despre copilăria mea glorioasă e vorba azi. Înaintăm puţin în vârstă, şi ajungem undeva pe la mijlocul adolescenţei, când jocurile erau tot din plăcerea jocului, da' mai erau şi aşa, un fel de tatonare, un fel de încercare a mării cu degetul, un fel de jocuri, da' nu prea jocuri că puteau deveni serioase, şi atunci, bye-bye forever castel 1,2,3.

Am jucat adevăr sau provocare cu pasiune, cu frenezie, cu devotament. Puteai să fii în 2, şi tot la adevăr sau provocare ajungeai. Şi-am trecut prin cele mai ciudate pedepse şi cele mai inventive întrebări, despre chestii de care, probabil, nici nu auzisem până atunci. Da' era fain să vezi până unde poate ajunge, până la ce nivel te ţine să înaintezi, cât de mult poate sau nu să-ţi pese. Am făcut chestii pe care nu credeam că le voi face vreodată şi, de cele mai multe ori, a fost doar un joc. O singură serie din măreţul joc mi-a rămas adânc întipărită-n minte; una de undeva de pe la 17 ani, şi pe bune că aş repeta-o. Cu aceeaşi persoană.

A doua pe listă era cartea următoare. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Pentru că nu ştiai cine va trebui să se rişte, cine va trebui să răspundă, cine va fi nefericitul care va sta în cap, sau va linge peretele, sau va bea pe nerăsuflate toată sticla de bere. Era cu şustă, da' pe bune că se lăsa cu hai, cu chicoteli şi hăhăieli. Şi nici după ce terminai pachetul cartea următoare nu se termina, pentru că o luam de la capăt. Over and over again; plăci stricate, mori hodorogite, da' ce-mi păsa pe atunci că noaptea se duce? După o noapte venea alta, şi alta, şi nu-mi păsa nici de ficat, nici de plămân, şi ce se putea întâmpla ciudat, atât timp cât erai printre prieteni?

Sticla şi capacul deja erau versiuni primitive ale "jocurilor de societate". Adică da, le jucam, dar doar în situaţia în care restul opţiunilor erau deja epuizate. Când rămâneam fără idei, când rămâneam fără combustibil, sau în pauzele de dus la consignaţie, pentru reîmprospătarea proviziilor. Şi-apoi, din nou la versiunile mai complicate ale socializării.

Nu, nu era socializare cu forţa. Adică, puteai să refuzi. Dar dacă aveai de gând să refuzi, nu trebuia să te mai bagi. Stăteai pe tuşă, pentru că nimeni nu se joacă cu supărăcioşii, şi dacă tot n-ai atâta cojones, atunci stai acasă, şi nu te mai băga degeaba în jocurile ălor mai mari, şi mai înţelepţi, şi mai porniţi pe fapte mari. Şi dacă tot ai de gând să te comporţi ca la 12 ani, atunci du-te acasă, că a trecut demult ora ta de culcare, şi lasă-ne pe noi în mania noastră, şi lasă-ne să vedem cum şi ce, şi să dăm răspuns după răspuns, şi nimeni n-o să roşească, pentru că nu-i nimic ruşinos la mijloc; suntem tot noi, în versiune nocturnă, cu insomnii şi idei şi curiozităţi. Şi dacă sacul se termina pentru noaptea asta, sau dacă noaptea se sătura de noi, atunci exista mereu săptămâna următoare. Şi-aveai câteva zile bune în care să te gândeşti, să-ţi faci planuri, şi schiţe, şi liste cu întrebări, pentru ca următoarea rundă să fie mai suculentă, şi mai fascinantă, şi mai plină de sens şi de realizări decât anterioara.

Oare copiii mari mai fac nopţi albe în jurul unei sticle pentru simpla plăcere de a-şi testa limitele? Sau vorbesc din cărţi de istorie antică, din vremea când aveam 17 ani, mă chema tot Cami, dar era altă epocă, alt secol, alt mileniu de-a dreptul?

31 comentarii:

  1. cine stie pe ce lume am nimerit eu .... nu am jucat asa ceva , adica nu prea se juca asta, era doar o prostie :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos era, si eu am trecut prin astea...dar astia din ziua de azi...stau pe mess si joaca counter. Si e trist...ce o sa povesteasca?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Black Angel - nici nu ştii ce-ai pierdut:P

    RăspundețiȘtergere
  4. @Miss Sunshine - cum au reuşit să treacă de nivelul 5870:))) trist, dar adevărat:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa-i, eram capul rautatilor pana pe la 13-14 ani, jucam tot felul de jocuri, alergam de nebuni o sleahta intreaga de copii, nu ne gaseai decat in copaci, batandu-ne cu sabii facute din brazii de craciun, racnind, interpretand rolurile preferate din desenele animate de atunci, erau niste eroi galactici, nu mai stiu care. Sau ne adunam prin beciul blocului si povesteam despre stafii. Apoi s-au schimbat toti ca la comanda, fetele au inceput sa se poarte altfel cu baietii, ei sa se tina deoparte si sa para duri...ma intreb de ce au oamenii impresia ca nu te mai poti juca si cand cresti? ce ii impiedica oare?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Eclipse - :-?? nu'ş. cred că au impresia că, dacă se joacă, nu vor mai fi priviţi cu seriozitate. faza e că sunt momente în care seriozitatea poate deveni bolnăvicioasă...

    RăspundețiȘtergere
  7. da da....chestii, balamale, oase rupte, imi inchipui =))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Black Angel - :)) de toate, fără oase rupte în schimb:P

    RăspundețiȘtergere
  9. Jocurile de copil, da, le recunosc, erau aceleaşi :)
    Sticluţa, da, fără îndoială :))Am jucat şi cărţi pe pedepse, de toate neamurile, am jucat şi strip poker şi am făcut o grămadă de nebunii. Da' asta cu adevăr sau provocare n-am jucat-o niciodată până în primăvara acestui an :)) Oricum, chiar şi aşa, tardiv, mi-a plăcut, că eram între prieteni :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Eeee....ce vremuri! Tinerii de astăzi...nu au habar...ei nici măcar nu știu cum arată anotimpurile...Vremurile s-au schimbat la propriu....

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mihaela ( Catwoman) - waaa, adevăr sau provocare era nebunie curată. la propriu:))

    RăspundețiȘtergere
  12. @septembrie - ei, nici chiar aşa tragic să n-o luăm; sunt sigură că încă mai există "tineri" care se joacă exact cum ne-am jucat noi. şi, apropo de asta, unde se opreşte "tinereţea"? :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi aduc aminte, in zilele ploioase jucam cu prietenii "Turism", daca isi mai aminteste cineva... Eu eram casierul :)) Eram cel mai mare casier-hotoman in viata :P

    RăspundețiȘtergere
  14. @dreamr - eu am jucat "privatizare":)) cred că era cam acelaşi principiu:P

    RăspundețiȘtergere
  15. si acum mai trisez la jocuri, bineinteles ca sa ma distrez si eu cumva :) am jucat multe jocuri la care am obtinut recorduri extraterestre :))

    RăspundețiȘtergere
  16. @dreamr - nu trişez; câştig oricum:))

    RăspundețiȘtergere
  17. am jucat si eu adevar say provocare da nu cred k as putea sa vorbesc cu atata patima despre el! :P
    dar cred k despre copilarie clar ca da!
    desi mi-ai faqt putina pofta!
    ia zi adevar sau provocare? :) :P

    RăspundețiȘtergere
  18. Am jucat multe jocuri, chiar si cu aruncarea banutilor la un zid, nu mai stiu cum se numea. Participam si, cand unul dintre noi pleca in noapte, tarziu acasa din motive care nu depindeau de el, se cam strica gasca si ne "roiam" toti cu parere de rau, dar cu promisiunea de data viitoare. Si mereu parca era totul nou, desi noi eram aceiasi si jocurile niciodata altele. Mereu aveam subiecte de conversatie, mereu jucam, barfeam, povesteam si despre lucruri serioase, dar nu uitam ca starea naturala trebuie sa fie cea de veselie, de joaca.
    Prezentul s-a schimbat aproape revoltator de mult in rau, din punctul meu de vedere. Nu am mai auzit prin fata sau spatele blocului niciun glas de copil care sa tipe "leapsa!" sau altele de genu'. Chiar si eu mai uit cateodata de cartea inceputa si stau pe-aici scriind, povestind. Si uneori ma enervez ca, poate aveam in plan un tur de parc si devin captiva in virtual.
    Suntem o turma... si o urmam.

    RăspundețiȘtergere
  19. @bitzasp - depinde ce adevăruri ai aflat; sau la ce provocări ai fost supus:P

    hmmm...provocare:))

    RăspundețiȘtergere
  20. @QED - la perete sau oaca; aşa se chema la noi:P

    daps, virtualul tinde să ne înghită pe toţi; depinde de noi să nu-l lăsăm. nu de tot:)

    RăspundețiȘtergere
  21. trisez e adevarat. dar si cand vreau sa fiu corect, nici macar nu ridic privirea la coechipier, chiar daca il simt ca ar vrea sa se "confeseze" :) la jocul de carti :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @dreamr - eu n-am mirosit niciodată cacialmaua:(

    RăspundețiȘtergere
  23. din fericire adolescentza mea nu a fost niciodata tulburata de "adevar sau provocare"...asta poate pentru ca adevarul meu sau ceea ce intelegeam eu pe atunci prin provocare niciodata nu a coincis cu acceptiunea generala a majoritatzii despre aceste concepte. oricum shtiam eu ca mai tarziu vor veni momente in care voi fi fortzat sa spun adevaruri extrem de dureroase, sau sa accept provocari duse dincolo de ceea ce numeam eu in mod eronat propriile-mi limite...

    RăspundețiȘtergere
  24. @deus_pax - bine ai revenit:P

    păi, să-nţeleg că tu ai fost adolescent din ăla care nu glumea deloc? :-?? sau nu lua nimic în glumă, nici măcar jocurile?

    RăspundețiȘtergere
  25. naaaaaah, ba dimpotriva, poi din ce m-ai "citit" pe-aici asha impresie tzi-am lasat??? :( se pare ca nu am reusit sa ma fac inteles... mea culpa...

    PS - bine v-am gasit sanatoshi :D (faptul ca nu imi "depun" comment-urile o vreme nu inseamna ca nu-s cu okiu' prin zona)

    RăspundețiȘtergere
  26. @deus_pax - poi, nu. da' ultimu' comment a fost aşa serios, că m-am gândit că poate s-a schimbat ceva:P

    P.S. - ceva gen deus_pax vede şi veghează:P

    RăspundețiȘtergere
  27. poi comment-ul a fost serios pt ca din punctul meu de vedere samburele postului in sine frizeaza sobrietatea... tot ceea ce facem incercand de-a pipaitelea macar sa ne banuim propriile limite eu o definesc ca provocare... dap, provocarea cea aducatoare de adrenalina nu poate reprezenta decat un subiect extrem de grav... shi nu pot suspecta acest feeling de nici cel mai mic zambet atata timp cat de fiecare data cand imi depun tonele de documentatzie shi incep sa ma explic cu privire la o noua lucrare, cu minut ce trece fetzele colaboratorilor mei incep sa se lungeasca sfarshind prin dezlipirea totala de cap, imprashtierea pe jos intr-un puzzle hidos shi descompunerea inevitabila (inefabila, ineluctabila irefutabila...alege tu ce-i mai potrivit)... poi de ce nu zambeshte nimeni??? ca io asha am citit in blogul cameliei....provocarea trebe sa fie fun, nuh???

    PS - :P ;;)

    RăspundețiȘtergere
  28. PS la PS: Deus pax est!!! mi-am desenat pe display un triunghiuletz prin care itzi urmaresc blogul prin pe cat de nesfarshita pe atat de marginita blogosfera, mea filia!!! :)))

    RăspundețiȘtergere
  29. @deus_pax - dude, alambicat:))

    P.S. - şi este şi faţa mea zâmbitoare în triunghiuleţul cu pricina? vezi tot, tot, tot?
    dacă nu, părinte, mărturisesc, am păcătuit:))))))

    RăspundețiȘtergere
  30. P.S. - poi normal ca vad tot tot, te indoiai de asta??? poi dak nu voiam sa vad desenam un cerculetz....sau mai rau - un unghi obtuz...dar cu triunghiuletzul, cum bine ai presupus, amplific fiecare pixel venit de la tine pana la marimea unei roshii bine coapte, pasez bine totul intr-un mixer cam cat fumez o tzigara, trec totul prin sita, pun la cuptor in foitza de aluminiu (14 min la -273,15C), gust shi conchid in gand "dap, zambeshte!" :))

    P.S. la P.S. un pacat marturisit pe jumatate-i iertat... pentru cealalta jumatate plateshti triplu :P

    RăspundețiȘtergere
  31. @deus_pax - P.S. - nu mă îndoiam, cum să mă indoiesc? doar aşaa, o vagă urmă că, de, muritori suntem:P

    P.S.P.S. - ştiam eu că trebuie să fie vreo şustă pe undeva la faza cu mărtutisitul păcatelor:))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger