DND! Fac gunoi!

Am cumpărat din nou saci menajeri. Din ăia, nici prea mari, nici prea mici, medii, cât să încapă într-un coş de gunoi de cameră, mediu, drăguţ şi cu capac. Trecem peste cât am căutat un coş de gunoi drăguţ, cu cap de broscuţă, sau cu ochişori, sau măcar cu o culoare mai acătării, fără să găsesc. Pentru că da, sună ciudat, dar am căutat câteva zile şi n-am găsit decât coşuri în culori sobre, că vezi tu, dragă doamne, coşurile trebuie să fie camuflate în cameră, nici să nu se simtă prezenţa lor, nici să nu se cunoască faptul că da, mai arunci conţinutul unei scrumiere, două ghemotoace de hârtie şi-un pachet gol de ţigări. Păi, eu voiam un coş care să strige din toţi rărunchii: "aici sunt! uite-mă! bagă-mă-n seamă! hrăneşte-mă!" Nu, nu mi-a mai sărit o doagă, dar când mă uit la săracul coş bej, mă apucă tristeţea...

Dar, reluând, am luat saci menajeri. Trebuie să mărturisesc, cu lăbuţa dusă ruşinos la inimă, că fac mult gunoi. Adică nu, să ne înţelegem, nu programez gunoiul cu pricina, nu mă trezesc într-o bună dimineaţă cu măreaţa idee de a croşeta gunoi, se întâmplă. Şi da, sacii menajeri se duc mai abitir decât metrii cubi de apă, pe apometru.

Am constatat eu aşa: două doze de cola, o sticlă de apă, vreo 2 pachete de ţigări, başca un caiet pe care trebuia să-l arunc demult, dar am amânat că nu-l mai găseam, gata sacu' menajer! Ia, Camelia, sacul decorat cu o fundiţă şmecherie, şi mazileşte-l afară din cameră; peste vreo două ore, încă unul, şi-ncă unul, şi aşa se duce tot sulul de saci, cumpăraţi cu grijă alaltăieri.

În momentul în care fac curat, na belea! mai ia o scamă, mai adu-ţi aminte că trebuie să scapi şi de toate revistele alea pe care le-ai citit cap-coadă, mai găseşte şi-o pereche de pantofi pe care nu-i mai porţi nici moartă, frate, mult gunoi!

Am constatat chestia asta de pe undeva de prin Cluj; venea coletu', despachetam, ambalajul la gunoi. Chestiile interioare coletului, aveau şi ele ambalaj; tot gunoi. Mai curăţă una, alta, gunoi again. Dacă mi-aş fi dat interesul, aş fi putut să fac excursii la "ţara gunoiului" de lângă bloc, de vreo 5 ori pe zi. Mai iei o apă minerală, ghici ce! Gunoi. Mai mănânci o ciocolată, din nou. Proasta inspiraţie de a cumpăra fistic pe care să-l ronţăi la film, nuuuuu, nu gunoi...

Şi stau şi mă gândesc aşa: cum ar fi o lume în care să n-ai voie să faci decât o anumită cantitate de gunoi pe zi, pe săptămână, pe lună? Păi, ar fi trist, trist de tot. Da' să se impoziteze gunoiul? Muuuamă, câţi bani şi-ar scoate statul de pe spinarea mea! Da' să fii plătit să faci gunoi? Mi-aş depune în mod clar cv-ul, pentru că ştiu să fac gunoi cu stil, ba chiar şi să-l împachetez fencitrendi...

Da, ştiu, văd vreo două sprâncene ridicate strategic. Adică, ce mi-a venit să dezbat gunoiul lunea? Păi, tocmai am făcut curat; am mutat patul, am scăpat de o serie de chestii inutile, şi acu' mai am de muncă încă o bucată de vreme, să car toţi sacii menajeri afară din camera mea lucind de curăţenie. Şi dup-aia să trag o fugă să mai cumpăr încă o generaţie de saci, pentru că au dispărut într-un mod inexplicabil; tre' să fie de vină sticla de şampanie pe care am îndesat-o în ultimul, pentru că, să ne înţelegem, sticlele trebuie puse în saci separaţi, hârtia în alţii, şi tot aşa, că cică tre' să fim responsabili, şi să ne transformăm în eco-făcători de gunoi.