Să ne jucăm de-a conversaţia - p. 2

Unele persoane au un stil ciudat de a pune problema. "Îţi mai aduci aminte când am mers împreună la cumpărături?" Mda, normal că-mi aduc aminte, s-a întâmplat tocmai, hăt, ieri. Logic că-mi aduc aminte, doar dacă nu sufăr de amnezie, caz în care degeaba mă întrebi, pentru că, oricum, nu-mi voi aduce aminte. "Mai ţii minte când mi-ai zis că-ţi plac pisicile?" Ăăă, stai să mă gândesc, ăăă, da, ţi-am zis alaltăieri, pentru că atunci te-am văzut prima dată, normal că ţin minte, n-am probleme cu memoria şi, dacă aş avea, repet, ai întreba în van, pentru că nu mi-aş aduce aminte nici că-mi plac pisicile, darămite că ţi-am zis chestia asta. Şi, apropo, cine eşti?

Da, din nou din seria chestii spuse ca să nu taci. Cu lăbuţa pe inimă recunosc: vorbesc mult. Uneori, ce-i drept, da' mult de tot. Numai că, dacă se întâmplă chestia asta, atunci ori duc o conversaţie cu cineva cu care-mi face plăcere, ori fac mişto; de mine, de alţii, de tot. Nu, frate, că vezi tu, că unii nu suportă golurile de tăcere şi trebuie să le umple cu de-a sila. N-ai chef să vorbeşti? Nu ai nimic de spus? Na de-aici, small talk cât să-ţi ajungă pentru toată luna. Nu ţi-a ajuns? Da' mai ia o porţie, nu contează că e cu de-a sila, nu contează că nu mai intră, na de-aici, să ai, să nu zici că nu-s altruist şi nu mă gândesc la bunăstarea ta morală!

1. Munceşti? Hm, stau în faţa compului, dau din mouse, n-am acces la net ca să pot să fac orice altceva în timp ce dau click după click, ba chiar cunoşti perfect cum arată baza pe care o folosesc pentru că da, tot pe aia o foloseşti şi tu, am ochelarii pe nas, o poziţie puţin incomodă, dar destul încât să mă ţină trează, nu sforăi, nu dansez pe boxe, nu vorbesc cu nimeni şi, nu, în nici un caz nu sunt în altă parte decât la muncă, deci ce zici? Muncesc? Şi chiar dacă aş fi atât de master încât să mă prefac că muncesc, ar trebui măcar să respecţi faptul că-mi dau interesul să par că fac ceva constructiv şi să nu-mi pui întrebări care mi-ar putea distruge "acoperirea".

2. Telefonul lipit de ureche. Întrebări, răspunsuri, mă rog, conversaţie în toată regula. Se vede, ba chiar se şi aude că da, folosesc în mod normal accesoriul ăla care se cheamă telefon. Că vorbesc "afaceri" sau "plăcere", asta e cu totul altceva dar, în momentul cu pricina, fac ceva important. Nu, nu dau din buze să pară că vorbesc, nu mă ţin de telefon ca să arăt că-l am, clar nu e doar o disimulare. Nu, că vezi tu că vine cineva din exterior, hai să-l numim "elementul perturbator no 1", care vrea neapărat să-mi comunice ceva de o importanţă extremă şi vitală, şi care întreabă "ai treabă?" Să mă gândesc... Toate chestiile spuse mai sus nu denotă nimic? Ar trebui să am o săgeată mare, roşie, pe care să scrie "am treabă" ca să fie evident? Ori poate nici aşa n-ar fi destul de "ţipător", şi mi-ar trebui multe săgeţi care să indice aceeaşi chestie, pentru că altminteri nu-mi dau seama ce aş mai putea face pentru a indica subtil că da, n-am cum să vorbesc cu "elementul perturbator no 1", pentru că fac altceva în momentul cu pricina.

3. "Un pachet de Virginia Slims Mentol, vă rog."
"Stai aşa... Îţi dau Vogue sau Pall Mall, că-s tot mentolate... Virginia primesc mâine."
Bun, dacă voiam un oareşcare pachet de ţigări mentolate, spuneam că vreau un pachet de ţigări slims mentol. Orice fel de slims mentol. Da' nu; am spus din prima de care. Asta înseamnă că din alea vreau. Poţi să-mi înşiri toată taraba, ba chiar să inventezi slims mentol-uri de care n-am auzit în viaţa mea, eu tot un anume fel vreau. De ce nu poţi răspunde simplu "n-am"? De ce de fiecare dată trebuie să pierd cu 30 de secunde în plus pentru că tu vrei să-mi expui opţiuni care, din punctul meu de vedere, sunt nule? Păi, dacă tot insişti să faci chestia asta, ce-ar fi să-ncep şi eu să-ţi povestesc că nu, nu pot fuma alternative de mentol pentru că, dacă aş face chestia asta, cel mai probabil aş începe să tuşesc, şi că orice altă ţigară o simt în coşul pieptului, şi plămânii mei nu se simt fericiţi dacă schimb ţigările, şi că speranţa mea majoră în privinţa fumatului e să nu dispară Virginia de pe piaţă, pentru că doar cu ele mă împac bine, bine de tot, şi că nu se poate compara, din punctul meu de vedere, cu nici o altă ţigară, pentru că nici una nu e atât de mentolată precum e asta, şi din această cauză le prefer, pentru că-mi place senzaţia de mentol excesiv şi, în plus, în cameră se simte mai puţin mirosul de tutun tocmai pentru că-s atât de mentolate. Ce-ar fi să-ţi înşir povestea asta de fiecare dată când îmi oferi ceva ce n-am cerut? Tot conversaţie gratuită s-ar chema...

4. Cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult timp. Cu care te întâlneşti întâmplător pe stradă. "Mai trăieşti?"
Hmm... Primul impuls e să mă pipăi, să văd dacă, între momentul în care am ieşit din casă şi cel la care se întâmplă "întâlnirea" nu m-am "dematerializat". Da, sub bluză simt nişte oase, picioarele sunt acolo unde trebuie, ba chiar îmi simt şi neuronul dilatându-se, ca de fiecare dată când aud chestia asta. Păi, să ne înţelegem, dacă nu trăiam, mă îndoiesc că ai fi putut să mă vezi, ca să-mi pui ÎNTREBAREA. Nu cred că aş fi putut să merg pe stradă fără un cortegiu funerar, ori cortegiul, canci. Ăăă, vorbesc, ba chiar ai şi pus mâna pe mine într-un mod amical, care cică s-ar chema mijloc de socializare şi demonstraţie de afecţiune. Da, mi-ai simţit şi tu oasele, îmi pui întrebări după întrebări şi mă informezi cu interes despre ce şosete ai mai spălat azi, fiind în mijlocul străzii, nu văd pe nimeni trecând prin mine, ca măcar să-mi pot pune problema că vezi spirite, deci, tu ce zici, trăiesc au ba?
Pe de altă parte, dacă n-ai mai auzit de mine, şi ai avut vaga impresie că aş fi părăsit lumea fizică, n-am auzit să mă fi căutat, pentru a te asigura că mi-e bine sau rău; deci nu ţi-a trecut serios prin cap în nici un moment că aş fi putut muri. De ce simţi nevoia să mă întrebi tocmai acum, când ar trebui să ştii cu siguranţă că sunt încă prezenţă fizică?

Da, mă enervez. Asta fac eu cel mai bine. Da' pe bune acu', de ce ai vrea să spargi un balon de tăcere cu nişte chestii al naibii de banale? Dacă tot ai decis să deschizi gura, măcar zi ceva interesant; sau care să semene cu ceva interesant, sau care să mimeze ceva interesant. Nu de alta, da' dup-aia iar zici că-s sălbatică şi nepoliticoasă pentru că vin cu cine ştie ce răspuns care te loveşte ca marfaru'. Şi, să fim serioşi, nimeni nu vrea să fie lovit de marfar; măcar să fie un BMW sau un Chrysler...