Vărsători şi alte povestiri

De-a lungul timpului am observat două chestii care m-au lăsat mai mult sau mai puţin cu gura căscată. Adică, da, e fain, da' de ce? Şi ca să nu întind prea mult momentul de tensiune maximă, pentru a nu vedea practic cum neuronii se lungesc gumaţi de prea multă curiozitate, o să spun despre ce e vorba. Sunt chestii minore; nu din alea care să-ţi schimbe viaţa, în nici un caz care să te transforme peste noapte într-o persoană cu puteri supranaturale, nu, nu vor declanşa niciodată al treilea război mondial şi nici nu vor face pământul să se oprească din activitate pentru a clătina nedumerit din cap. Cel mai probabil nu vor afecta pe nimeni în afara de mine, da' pe bune că trebuie să le spun. Să purcedem deci la cele două "mistere" de azi:

1. Mamele mă iubesc.
2. Toată lumea are o reacţie ciudată când aude că-s Vărsător.

Şi să le luăm metodic, aşa cum am învăţat la şcoală, pentru că e dimineaţă şi pentru că n-aş vrea să scap vreun amănunt câtuşi de neimportant pe drum.

1. Daps, am lipici la mame. Mamele altor persoane, adică. De când eram în mijlocul tinereţii mele învolburate, de când eram - probabil - în adolescenţa aia mai mult sau mai puţin tipică, de când mă ştiu. Nu, pe la trei ani nu se pune, pentru că atunci nu ştiam eu prea bine nici ce-i cu mine, nici la ce folosesc alea două picioare din dotare, nici cum şi ce trebuie să faci pentru a zâmbi frumos. Dar mai târziu; mai aşa, când începi să scoţi deja capul în lume şi să îţi dai cu părerea.
Dacă ieşeam în grup, toate mamele mă trăgeau de mânecă să am grijă de odrasla lor. Pedepsiţilor li se suspenda pedeapsa dacă mama-cerber afla că puiul trebuie neapărat, musai, total şi iremediabil să iasă cu mine. Cafenelele deveneau deja mai sigure dacă se menţiona prezenţa mea la adunare. Bine, aş exagera dacă aş spune că feţele mamelor se luminau instantaneu când venea vorba despre mine, că mă aşteptau cu pâine şi sare, că deja toată ziua era una de neuitat dacă apăream, dar pe bune că aşa mă simţeam.
N-am cunoscut mamă care să spună "brr, Camelia"; care să scuipe-n sân şi să-şi facă cruce, care să aghezmuiască după mine, care să considere că aş putea avea un efect nefast, negativ şi diabolic asupra "puiului".
Taţii în schimb erau mai mereu cu sprânceana ridicată. Ceva nu ieşea la socoteală, şi nu se prea prindeau ce. Dacă aş fi ştiut, pe bune că i-aş fi ajutat să-şi dea seama. Da' şi eu eram la fel de uimită ca şi ei de magia şi vrăjitoria pe care o făceam fără să vreau; fără intenţie, doar cu direcţie.
Da, deci, după cum spuneam, am avut tiră la mame; nu'ş de ce, nu'ş cum, nici măcar nu ştiu dacă ăsta a fost întotdeauna un lucru bun. Pentru că mamele de băieţi cel puţin deja se gândeau cum să-mi croiască rochia de mireasă, iar pentru mine asta n-a fost niciodată o opţiune; da' am scăpat cu viaţă dintre unghiuţele lor îngrijite şi "manichiurizate" şi drăgăstoase... Aşa am învăţat că nu e bine să stau prin preajma lor. În rest, despre mame numai de bine... Dilema rămâne însă.

2. Dacă mamele nu făceau "brr" când auzeau de mine, cu siguranţă toată lumea face "brr" când vine vorba despre Vărsători. Am auzit tot felul de variante: că suntem leneşi, că vorbim mult fără să facem nimic din ceea ce ne propunem, că preferăm să facem cruciade la nivel mental, dar cu practica stăm mai prost, că niciodată nu punem umărul la treabă când vine vorba despre chestii majore, că suntem egoişti, că avem impresia că universul se învârte exclusiv în jurul nostru, că nu suntem nici toleranţi, nici diplomaţi, că vrem mereu mai mult, din ce în ce mai mult, că suntem superficiali şi artificiali, că suntem alintaţi, că suntem maniaci, paranoici şi cu idei fixe, că avem un cult pentru propria persoană, că suntem reci, ni touche, imperturbabili, insensibili, că dacă propria mamă ar spune că ne iubeşte, am întreba "de ce" şi i-am cere şi 3 argumente viabile, că atunci când simţim miros de flori ne uităm în jur după înmormântare, că nu avem nici un interes şi totuşi toate interesele din lume, că tragem pe turta noastră, că suntem sadici, că nu ne mişcă nimeni şi nimic, că suntem prea sinceri, că suntem răutăcioşi, de-a dreptul caustici, că suntem acizi, că nu iertăm pe nimeni şi nimic, că lista poate continua şi tot n-aş putea termina vreodată toate chestiile negative caracteristice pentru un Vărsător.
Din câte am înţeles, se pare că ar exista şi un semn mare, mare de tot, cu faţa lui Hitler, Bau-bau şi semnul Vărsătorului.
Mărturisesc cu lăbuţa pe inimă că nu pricep. Adică da, parte din chestiile care ni se pun în cârcă sunt adevărate, dar parţial, şi-n anumite situaţii. N-o să-ncep să-nşir toate calităţile unui Vărsător, pentru că dup-aia o să se spună că da, cu certitudine suntem egocentrişti. Nici măcar n-o să pomenesc de zicala aia, care spune că există doar două zodii: Vărsătorii şi restul. Nici cu cleştele n-o să scoateţi de la mine faptul că Vărsătorii sunt total nedreptăţiţi când vine vorba despre părerea generală pe care o are lumea despre ei. Şi nu, n-o să spun că trebuie să cunoşti foarte bine un Vărsător pentru a vedea de ce e aşa cum e; nici măcar n-o să menţionez că cel mai bine Vărsător pe Vărsător se recunoaşte. Nu, în nici un caz n-o să încerc să apăr tagma noastră.
Doar că mă întreb până la urmă de ce lumea n-are aceaşi reacţie când vine vorba despre orice altă zodie; oricare. Mai sunt încă 11. Fiecare are preferinţe şi afinităţi. Vărsătorii sunt singurii împotriva cărora s-a creat aşa, un fel de coaliţie tacită, un război rece, un mit de-a dreptul. Şi ăsta nu e neapărat un lucru rău...

Dileme de dimineaţă. Welcome to my world:D