.

vineri, 10 septembrie 2010

No white flag!

Pe când eram eu mică, nu ştiu cum se făcea că parcă nu prea existau chestii nasoale; iar dacă existau, mă durea la bască de ele. N-aveai bani de suc? Maaaamaaaa, dă şi mie! Nu-ţi dădea? Un şut în fund, un pas înainte şi beai tragic un gât de apă de la canal, după care te decideai că ai văzut şi-un zarzăr care să meargă bine de tot cu apa îngurcitată iniţial, aşa că treceai rapid de la suc la zarzăre verzi. Important era ca, atunci când dădeai de-un corcoduş, nu de-un zarzăr, să ai sarea aproape. Da, ştiu, s-ar putea să sune ciudat, dar gorgoazele se mănâncă numai cu sare, la fel cum untul se mănâncă cu pâine şi ciocolata cu mâna...

Un moment de-a dreptul tragic a fost când am câştigat un concurs; frate, a fost groaznic! A fost cea mai mare sumă de bani pe care am câştigat-o vreodată şi-o programasem pentru bicicletă. Nu de alta, dar văzusem şi bicicleta perfectă, şi mă şi imaginasem în spinarea ei. Juliturile inerente? N-ar fi contat. Nici vânătăile, nici faptul că ar fi trebuit - neapărat - s-o împrumut şi altora, contra-cost desigur. Numai că, în loc de bicicletă, m-am trezit în maşină; am fost convinsă că maşina e mai utilă, că doar contribuţia mea ar fi dus la cumpărarea maşinii perfecte, că în mâna mea stătea toată puterea de a vedea volanul şi de a claxona pe drumuri de munte. Dusă a fost bicicleta; da, a fost teribil. M-a ţinut aproape 5 minute, după care am realizat eu că, într-adevăr, e mai şmecher să ai maşină şi că, până la urmă, bicicleta poţi s-o împrumuţi şi de la alţii şi, pe bune acu', aş fi coborât eu 9 etaje cu bicicleta de gât? Ei, da, de coborât le-aş fi coborât, dar de urcat? Neeeaaahhh!

Mă durea capul? Piramidonul să trăiască! Asta dacă nu uitam până la venirea piramidonului că mă doare capul, şi nu începea să mă doară măseaua. Ei, dar piramidonul era bun şi pentru măsea, şi dacă tot nu trece şi nu trece, na-ţi de-aici o frecţie cu carmol; ai şi febră? Şosete cu oţet. Durere? Care durere, că dup-o frecţie din aia, meserie, dormeai ca bolovanul şi nu mai ştiai nici de tine, darămite de ce te doare.

Ai făcut o tâmpenie, o boacănă, o boroboaţă? Nu-i nimic! Două palme dorsale, trei cuvinte moralizatoare, până să-ţi treacă năduful că ai încasat-o şi de data asta, deja ai mai spart o vază, başca două farfurii, că ai vrut să dai drumul la aragaz, ai scăpat chibritul aprins pe covor şi, în panica aceea nebună, te-ai gândit să verşi omleta din farfurie peste foc; numai că, o dată cu omleta, a alunecat şi farfuria, care s-a făcut ţăndări de singura bucăţică vizibilă de ciment, de lângă aragaz. Ei, şi după prima farfurie, a urmat a doua, pe care din grabă ai lovit-o cu cotul şi da, să spun drept, a atras în cădere şi restul chestiilor din suportul de vase de pe chiuvetă, şi-acu'-s ţăndări toate, da' ce mai contează, poate treci drept erou că ai oprit incediul...

Vrabie moartă? O, tragedie! O, destin crud! Omorâtă-n floarea vârstei de-o mâţă criminală, şi-avea atâta viitor înainte, şi atâtea de văzut şi de povestit...Merită o înmormântare în toată regula. Numai că din vrabie nu mai găseşti decât penele, şi ce rost are să mai continui procesiunea funebră pentru un pumn de pene? Şi-i plănuisem loc călduţ, lângă trandafirul maică-mii, ei, asta e, trebuie să păstrăm locul călduţ până la următoarea victimă. Şi, ooo, săracele furnici, cum sunt ele strivite de toată lumea! Un timp am mers doar uitându-mă-n jos, ca să nu kilăresc nici o furnică, pentru că de-abia citisem cartea cu furnicuţa Ciupi, şi aveam o impresie foarte bună despre furnici. Asta până când am sesizat eu că se pot apăra foarte bine, după ce m-au atacat un soi de furnici mai roşii, aşa, şi al naibii de neprietenoase, care n-au priceput că voiam doar să le ajut să-şi construiască bârlogul; şi-au dat nenorocitele atacul, şi pişcau ca naiba, şi lecuită am fost şi de furnici, şi de mila excesivă pentru ele.

Te ameninţa popa cu iadul cel fără de fund atunci când te duceai cârd, cu clasa, la împărtăşit? Da, tremurai puţin. Ba chiar îţi aduceai periodic aminte de figura lui răvăşită şi de cazanul ăla, în care cică o să te perpeleşti lângă alţi păcătoşi fără de ruşine care, aidoma ţie, au uitat să-şi spună rugăciunea şi au furat frunze de viţă din grădina lu' vecinu'. Da' trecea! Şi cum să nu treacă dacă de fiecare dată când îi făceai o vizită spunea acelaşi lucru dar la urmă te ierta, că cică aşa trebuie să fie; dacă te căieşti, eşti iertat. Şi de piatră să fi fost, şi tot te căiai de frica smolii încinse din cazan. Şi-apoi o luai de la capăt.

Dar vorbele urâte, aruncate de copii răi, fără de suflet şi fără de conştiinţă? Mă luam, mă analizam, neeaaah, n-aveau dreptate. Că în momentul ăla subiectul insultei supreme ajunsese înălţimea mea de necuprins de ochiul omenesc de la 10 ani. Adică da, pe bune că eram înaltă; dacă jucam măgarul între oi, ghici cine era măgarul! Şi, frate, ce de-a nervi aveam pe faza asta! Voiam să-i fac fărâmiţe, să-i trag de cap şi de picioare să ajungă la fel de lungi ca mine, să le dau pastile care să-i facă peste noapte să se trezească la 1.65, mă rog, din astea. Până am realizat că, hmmm, nu-i chiar aşa de rău să fii înalt. Doar eu ajungeam la raftul de sus, doar eu vedeam în zare, doar eu prindeam direct craca copacului, fără intervenţii exterioare. La un moment dat nici de hoţoaică nu mai aveam nevoie. Tragedia a intervenit când s-a trezit maică-mea că aş putea să merg mai dreaptă, şi-a încercat faza cu cărţile pe regalul meu creştet...Ei, şi chinuie-te să duci dicţionarul de neologisme fără să-l răstorni; ai reuşit? Ia încearcă şi cu ăla enciclopedic, că e mai pompos. Ei, şi acum, cu amândouă...Dar da, am văzut eu că merg mai dreaptă, parcă mai înaltă, şi mi-a crescut inima de 5 metri, cât de vreo 3 ori înălţimea adică, şi care insulte? Care copii? Nu mai existau; nu-i mai vedeam pentru că, ups, erau prea mici!

Morală, sistemul osos de învăţat pe de rost, căzături, replici maliţioase, chestii dorite şi necăpătate, orice, pe toate le-am încercat. Da, în copilărie nu prea erau chestii nasoale; şi dacă erau, nu exista nici una care să nu poate fă rezolvată cu ciocolată. Sau cu o chestie şi mai nasoală, pe care o uitai la fel de repede. Nu, n-o dau în optimism excesiv, da' poate nu exista "nasol" pentru că îl uitam în secunda doi, şi treceam mai departe. Exact ca mâţele mele care dorm una pe cealaltă cu toate că, acu' vreo 10 minute, s-au certat cumplit care din ce castron mănâncă.

32 comentarii:

  1. Fain, mi-ai starnit o gramada de amintiri, pe cuvant ;) De fapt, sunt multe multe, in care ma regasesc si eu, la fel ca fiecare dintre noi, probabil:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Puţin mai off topic:Semeni extrem de mult cu prietena mea cea mai bună-aceleaşi mentalităţi şi manii,iubitoare de pisici şi de somn,înaltă,nu funcţionează fără cafea dimineaţa,ş.a.m.d.Dacă nu aş cunoaşte-o mai bine aş crede că ea e admin-ul:)) (ştiu,îţi subminez autoritatea:)) )
    Parcă e ciudat..
    Ps:şi ea te citeşte şi are aceeaşi părere.

    RăspundețiȘtergere
  3. pentru o plimbare cu bicicleta, trebuie sa o cobor zece etaje... dar merita...

    RăspundețiȘtergere
  4. Eheiii, ce vremuri! Acum parca prea ne grabim sa facem o tragedie din orice. Return to inocence!

    RăspundețiȘtergere
  5. inmormantarea vrabiilor... era obligatorie :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Acum în rolul de adulti ar trebui sa luam lucrurile mult mai în serios, dar noi întelegem prin asta sa uram mai mult si sa tinem minte greselile celorlalti.Nu cred ca era vorba de o resemnare propriu-zisa la varsta aceea, doar ca înca stiam "sa traim" fara sa ne astupam gandurile cu dusmanii, existau doar mici rautati de moment.
    Aproape toate lucrurile amintite de tine au facut candva parte si din filmul vietii mele, de la clasicul furat de caise verzi si pana la întamplarea cu furnicile, care nici azi nu îmi sunt foarte simpatice, desi toata lumea lauda harnicia lor.

    RăspundețiȘtergere
  7. O da,invidiam parintii ca ei nu au de mers la scoal...abia acum realizez cat de putine grijuri aveam eu atunci...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Teo Negura - mă bucur:) înseamnă că nu mi-am pierdut "penelul":P

    RăspundețiȘtergere
  9. @Cristina - :)) nu sunt eu ea... ba da! hmm...ba nu:)

    te-am băgat mai tare în ceaţă?:D

    RăspundețiȘtergere
  10. @dreamr - probabil tu n-ai o problemă majoră cu liftul, şi te mai "ajută" şi el, nu?

    RăspundețiȘtergere
  11. @cati - ei, ce fain ar fi să putem să "return"...:P

    RăspundețiȘtergere
  12. @Andreihappyday - cred că ne luăm rolul prea în serios:(

    păi, faza faină e că mulţi mai avem - încă - amintiri comune:P

    RăspundețiȘtergere
  13. @Mihai Likar - eu nu prea-i invidiam, că stăteam la şcoală mai puţin decât stăteau ei la muncă; dar tot mi se părea fascinant să fii adult. Acum nu mai ştiu sigur:-??

    RăspundețiȘtergere
  14. oh...îmi aduc aminte de cele 10 (zeceee!) etaje, pe care le urcam cu Pegasul în brațe, când se strica liftul... și se strica des, dihania :))

    RăspundețiȘtergere
  15. am incercat sa o cobor cu liftul, dar nu intra o bicicleta intr-o cutie de chibrituri :P

    RăspundețiȘtergere
  16. @S - asta-i pe principiul "ce nu te omoară, te face mai puternic":P

    RăspundețiȘtergere
  17. @dreamr - şi ai răbdare s-o coboro-urci toate etajele?:-??

    RăspundețiȘtergere
  18. Ce bine era sa nu aveam nici o grija pentru ziua de maine, pentru bani, pentru un job..:-< oricat ni s'a spus atunci sa ne bucuram de copilarie, ne'am grabit sa crestem...cu totii facem asta si regretele nu intarzie sa apara...si daca nu regrete, cel putin dorul..:-<

    RăspundețiȘtergere
  19. @chocolatfollie -păi, cred că aici e problema: cât suntem copii vrem neapărat să creştem; ajunşi "adulţi", nu ştim exact ce să facem în continuare...

    RăspundețiȘtergere
  20. Urc şi cobor (4 etaje)o dihanie de bicicletă luată din Galaţi...Doamne fere să mai cumpere cineva o bicicletă ca a mea:)).norocul meu e că am doua(una mai veche si mai faină ca cea nouă, oricât de stupid ar suna).Cât depsre înălţime...mi-aş dori să fi fost mai înaltă...am rămas mică deşi am făcut si handbal şi volei...

    RăspundețiȘtergere
  21. @Lu - acu' nu cred că aş mai avea răbdare să-ngrijesc de-o bicicletă; adică, trebuie plimbată...deja am îmbătrânit:))

    sport? nee... scutire direct:P

    RăspundețiȘtergere
  22. @Lu - da, ştiu...am început să mă obişnuiesc cu statutul ăsta; de-acu', când mă recomand, nici nu mai zic că numele meu e Cami. Zic direct "teroarea albă":)))))))))

    RăspundețiȘtergere
  23. @Lu - rău? da' cine a zis că e rău? mă umflu în pene:))

    RăspundețiȘtergere
  24. @Lu - păi, acu', după ce m-am umflat, dacă le las jos mi se face frig:))

    RăspundețiȘtergere
  25. :))Hai că asta e chiar tare :))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger