Umbre de femei

Mergeam eu cuminte pe stradă. Regulamentar, c-o mână pe geantă şi cu cealaltă lipită riguros de telefon, fără să deranjez pe nimeni, ocolind persoanele care se-ncăpăţânează să meargă exact pe mijlocul drumului, ignorând replicile pline de miez ale băgătorilor în seamă de serviciu. Mă rog, mergeam. Cu lăbuţa pe inimă mărturisesc că mă uit la oameni pe stradă; nu merg cu capul adânc băgat în pământ, pentru simplul motiv că există mereu câte ceva de văzut. Bun sau rău, nu contează. De văzut să fie, că paşii nu se consumă. Ei, şi cum puneam eu câte un picior în faţa celuilalt, am realizat o chestie; bine, recunosc, o ştiam de mai demult, dar acu' s-a sedimentat. Există două chestii majore care nu-mi plac la femei; cu toată stima, respectul pentru femei, nu-mi plac cele care înjură birjăreşte şi cele care fumează pe stradă.

Pentru că e nevoie de explicaţii, o s-o luăm sistematic. Cu liniuţă de la capăt, pentru a nu se înţelege că fac afirmaţii gratuite.

1. Înjuratul birjăreşte pe o femeie - da, am mai spus-o, nu-s eu cea mai feminină şi mai roz persoană din lume. N-o să mă vezi cu volănaşe, fundiţe şi clămiţe. Da, la nervi clar îmi mai scapă o vorbă de dulce dar, în principiu, nu în public. Între ăia patru pereţi de acasă poţi face ghiveci de "dulciuri", da'n public ar cam trebui să-ţi păstrezi domnia.

Să ne înţelegem: vezi o femeie. Super feminină. Super ultra diafană, emanând "feminin" prin toţi porii, în DEX, în dreptul cuvântului cu pricina, e pusă poza ei. Păi nu se duce naibii toată impresia în momentul în care deschide gura şi varsă tot repertoriul caracteristic birjarilor din Bucureştii vechi?
Nu spun că înjuratul ar trebui să fie exclusiv masculin; departe de mine gândul. Da' parcă nici pe un bărbat nu dă foarte bine să toarne tot sacul, învăţat în ani de practică, darămite pe-o femeie.

Sincer am cunoscut doar două femei pe care cuvintele de dulce nu sunau nici vulgar, nici trivial; era la fel de normal ca şi cum aş fi spus eu că vreau apă. Nu percepeai nimic urât în frazele alea, aruncate la-ntâmplare. Nu le strica imaginea, nu le afecta feminitatea, pur şi simplu aşa trebuia să fie. Da' să mă scuzaţi, ele sunt excepţiile care întăresc regula. Şi dacă am fi toţi excepţii, atunci regula s-ar inversa.

Nu, nu-mi plac femeile care-şi bagă şi-şi scot. Cu oricâtă estetică a urâtului aţi încerca să mă convingeţi. Aia merge, într-adevăr, în momentul în care vrei să creezi; în momentul în care te defineşte ca "artist", să-i spunem. Dar nu zi de zi. Nu când vorbeşti cu mine, în public, şi eu nu'ş unde să-mi îngrop capul de ruşine, pentru că nu vreau să aud feminitatea din tine transformându-se în dicţionar argotico-de cartiero-vulgar.

Poate am eu un pitic pe creier; da, ştiu, mai mulţi. Da' parcă mi se pare cam dus la extrem un limbaj garnisit cu floricele la fiecare două cuvinte. O discuţie în care nu poţi separa ideea principală de organele reprezentative, şi, mă repet, acea discuţie dusă c-o femeie. Şi da, evit pe cât pot specimene de genul. Pentru că-n dormitor e una; să muţi dormitorul în mijlocul oraşului e dizgraţios de-a dreptul.

2. Femeile care fumează pe stradă. Să ne înţelegem că afirmaţia asta vine din partea unui fumător de tradiţie. Fumez, după cum am mai spus; destul de mult. Nici o cafea, nici o pauză, nici o discuţie fără ţigară. Da' când văd femei cu tigară-n mână pe stradă, mi se pune pata.

Explică-mi, te rog, de ce nu poţi aştepta până la o bancă într-un parc, până ajungi acasă sau unde e punctul final al plimbării tale pentru a aprinde o ţigară? Sau de ce e musai să aprinzi o tigară cu 30 de secunde înainte de a intra într-o cafenea? Ca să ştie toată lumea că fumezi, şi n-ai nici o jenă în privinţa asta? Pentru că e semi-macho, semi fencitrendi să stai cu ţigara fumegândă în timp ce te chinui să-ţi scoţi haina şi s-o aşezi pe scaun? Pentru că, să fim serioşi, îţi tremurau atât de tare plămânii după o ţigară că încă 30 de secunde te-ar fi omorât? C'mon!

Gagicuţe rebele, cu jemenfoutismul de rigoare. Been there, done that. Da' o ţigară pe stradă nu te face nici mai rebelă, nici mai grozavă; te bagă-n anonimat. Te scoate din circuit prin simplul fapt că - din punctul meu de vedere - imaginea ta are de suferit.

Da, poate oi fi mai de modă veche, da' pe bune că văd fumatul - oricât de banal le-ar părea unora - ca pe un gest intim. Fumezi ca să te simţi bine. Fumezi ca să te calmezi. Fumezi pentru că îţi place. Da' e intim. E ceva ce ţine de tine, de personalitatea ta, de partea ta interioară; nu te împarţi fiecărui străin de pe stradă. Nu te dai cu ruj în public; nu te pensezi în public. De ce ai fuma pe stradă? Şi da, cred că ţigara aprinsă pe stradă, între degete de femeie, "defeminizează".

Culmea o reprezintă o femeie care fumează pe stradă şi-njură în acelaşi timp, cu ţigara-n colţul gurii. Deja a trecut de toate stadiile toleranţei mele, deja după ce o percep, n-o mai văd; nu mai există. Kaput. Pentru că da, îmi plac femeile, dar o femeie fără feminitate - oricât de mascată ar fi ea - nu face - şi scuzată-mi fie comparaţia - nici cât o ceapă degerată. Părerea mea.