Shopping total

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când intru într-un magazin, e de rău. Pentru card vorbesc...Bineînţeles că "un magazin" se transformă în "mai multe magazine", tricoul pe care îl căutam, se transformă în tricouri, blugi, geantă, parfum, ceas, şosete, loţiuni de corp, cremă de faţă, şi orice altceva ce are ghinionul să-mi pice în mână.

Nu merg "la cumpărături" pentru că-mi propun asta. Rareori planific o sesiune de "shopping". Pur şi simplu e mai puternic decât mine sentimentul că trebuie să cheltuiesc, că trebuie să cumpăr ceva, chiar dacă n-am nevoie, că nu mă pot opri la un singur articol, ci că trebuie să le iau pe toate. Dacă văd două chestii asemănătoare care-mi plac la fel de mult, nu pot să las una dintre ele în urmă; o vizualizez singură, părăsită, respinsă, punându-şi întrebări, neştiind de ce nu a fost ea cea aleasă, şi-mi calc pe inimă şi-o iau şi pe ea de pe raft, ca să nu aibă probleme cu încrederea de sine mai târziu. Da, ştiu, e un mod cam ciudat de a privi obiectele, dar nu pot să nu le atribui calităţi şi gânduri umane. Dacă trebuie să-mi cumpăr gel de duş e şi mai complicat; cum să aleg între atâtea arome, culori, parfumuri, fiecare promite ba prospeţime, ba catifelare, ba relaxare, şi trebuie să le iau pe toate. Cu greu mă limitez la două, şi atunci trasă de mânecă. "Nu avem nevoie de atâta gel de duş. Mai sunt câteva acasă..."

Nu am rată la maşină, nu vreau rată la apartament, nu plătesc chirie şi nu, nu strâng bani albi pentru zile negre sau pentru excursia în jurul lumii pe care o s-o fac când ies la pensie. Tot ce am, cheltuiesc. Azi, mâine, poimâine sigur n-o să mai am nici un ban, dar o să mă simt bine pentru că nu mi-am refuzat nimic. Si când rămân fără, există întotdeauna cardul care mă scoate din criză, şi iar încep să cumpăr...

Consider că o femeie nu trebuie să-şi refuze nimic, şi nici nu poţi să-i refuzi ceva unei femei; nici rochia aia scumpă de pe manechin, nici poşeta aia unicat, nici prăjitura aia cu ciocolată la care râvneşte în mometul ăla, nici măcar fardul de obraz cu care o să-i stea atât de bine, cu toate că mai are încă trei.

Şi lumea mă priveşte ciudat, pentru că nu am rate, pentru că nu înţeleg de ce să plăteşti 10 ani pentru o maşină - da, într-adevăr, pentru mine maşina ar fi total inutilă, mai ales că am tendinţa să pun frână cu stânga, şi ar fi indicat să-mi fac abonament pe taxi - refuzându-ţi în tot acest timp mofturi mărunte, pentru că nu vizualizez ziua de salariu ca ziua de plătit întreţinerea, lumina, cablul, ci ca oricare altă zi, în care o să ajung acasă ruptă de oboseală şi cu febră musculară de la sacoşe.

Da, cred că merit luxul pe care mi-l pot oferi şi nu mă poţi convinge că fericirea e atunci când nu-ţi cumperi o bluză faină pentru că trebuie, de banii ăia, să cumperi cartofi.

Cunosc persoane care visează în fiecare zi cum ar fi să-şi cumpere acel ceva pe care l-au văzut în vitrină, şi nu se indură ca, măcar o dată, să treacă peste ceea ce TREBUIE să facă şi să cumpere acel ceva, doar pentru ideea că o să se simtă bine. Chit că e inutil , chit că nu au nevoie vitală de el, ci doar pentru că sunt femei, şi femeile - ca să fie femei până la capăt - trebuie să arunce cu bani pe chestii inutile.

Da, ştiu, instig la revoltă, şi la cheltuitul fără limite, dar măcar pentru o zi uită de facturi, ieşi în oraş şi cheltuie ceva numai pentru tine. Mustrările de conştiinţă or să dispară în mometul în care o să te vezi în oglindă...