Little black dress

Nu ştiu dacă aţi avut vreodată răbdarea să vă uitaţi la cei pe lângă care treceţi pe stradă. Poţi vedea tot felul de persoane, de la cei care zâmbesc tâmp şi non-stop, până la cei care vorbesc singuri, de la femei frumoase la piţi, de la băbuţe cu sacoşa goală până la mahări cu lanţ de 5 kile atârnându-le nonşalant de gât.

Nici una dintre categoriile de mai sus nu reprezintă interes azi. Azi e vorba despre cupluri. Cuplurile de pe stradă, cuplurile tradiţionale - el+ea - în combinaţie cu o femeie care arată bine. Nu, nu bine, super tare. Porno. Elegantă. La 4 ace şi-un bold. Nu, nu sunt eu aia. Departe de mine gândul şi postura. Eu port blugi şi bocanci. Deci, vorbim despre o persoană cochetă. Despre o femeie care trece zi de zi pe lângă cupluri, cu tocurile ei cui, cu dresurile cu model şi cu rujul Chanel.

El vorbeşte cu ea. Discuţie de cuplu, despre cartofi şi copii, despre meci şi următorul salariu. Normal că, în momentul în care trec tocurile cui, discuţia e oareşcum întreruptă. Mi se pare normal, pentru că ce-i frumos, şi lui Dumnezeu îi place. Şi nu cred că are mustrări de conştiinţă, nici reproşuri zdravene din partea Sfintei Filofteia. Ei, uite că pentru muritori nu se aplică aceleaşi standarde. Când trec tocurile, ea va face orice pentru a-i distrage atenţia de la ele. O să-l tragă de mânecă, o să-i tragă capul mai aproape, o să-l sărute, pentru că e clar că tocurile vor să-i fure bărbatul. Apoi va arunca o privire acidă, critică, rea, plină de ură către posesoarea lor, pentru că vezi tu, dragă, ea e una din acelea "care strică casa omului".

Să fim serioşi! Cât de naivă poţi fi, încât să crezi că orice femeie care arată mai bine decât tine are drept unic scop în viaţă bărbatul tău? Cât de plină de tine trebuie să fii, încât să crezi că, dacă ăsta ar fi cazul, poţi concura cu toată celulita ta împotriva unui Chanel? Sincer, chiar există femei pentru care unicul scop în viaţă nu e un bărbat, care arată bine pentru că aşa arată ele în fiecare zi, nu pentru că au ieşit la agăţat, şi dacă ar vrea un bărbat, nu l-ar alege pe Gicu, care poartă trening şi scuipă seminţe în parc. Nu toată viaţa e o competiţie pentru a câştiga inelul de pe mâna stângă şi, atunci când există acea competiţie, ea se duce între persoane de aceeaşi categorie, între o little black dress şi o altă little black dress, nu între little black dress şi şlapi.

Mă repet, eu când văd o femeie care arată bine, o admir. O admir pentru ceea ce este, pentru că, estetic vorbind, e mai tare ca mine, vreau poate chiar să învăţ de la ea. N-o să-mi fie niciodată competiţie, pentru că nu avem aceleaşi idealuri, şi chiar dacă am avea, eu îmi cunosc limitele. Dar mi se pune pata când văd alte femei care încearcă să desfiinţeze o persoană care arată ţais, pentru că s-ar putea să le strice casa. Dacă există numai şi gândul că ar putea, înseamnă că acea casă e doar de formă. Nu există, e o minciună, e un fals.

Am cam deviat de la subiect. Ideea era în felul următor: dragi femei casnice, nu mai încercaţi să puneţi ochelari de cal celui de lângă voi; nu e nici un pericol. Nu vă încadraţi la categoria "toc cui", aşa că, orice aţi face, Gicu va rămâne tot acolo. Pentru că nici el nu-şi permite măcar să aspire la sus-numita categorie...