Paştele şi grijania

Am aflat şi eu că suntem în post. Cum am aflat e partea interesantă...
"Fată, mi-e foame de mor!"
"Păi, pune şi mănâncă. Dacă ronţăi toată ziua doar morcovi, normal că ţi-e foame. Ia-ţi o felie de pizza..."
"Nu pot, fată, că-i post! Şi nu mă gândesc decât la friptură, şi la lapte, da' nu pot, fată, că nu mai îmi dă preotul aghiazmă mare, şi mi-e ruşine, fată, să mă împărtăşesc şi să nu-mi dea aghiazmă mare...Şi-aşa trăiesc în păcat, dar poate anul ăsta ne iartă. Da' ce-aş mai mânca o ciorbă de burtă! Mmmmm...Noroc că e dezlegare la peşte duminică, că altfel nu ştiu cum rezistam..."

Buuun, pornim de la premiza că, pentru a fi un bun creştin, trebuie să ţii post. Măcar la Paşte şi la Crăciun. Eu nu sunt un bun creştin. Eu nu ţin post. Nu mă atrage nici conceptul, nici ideea. Nu cred că pot face tot ce vrea muşchiul meu tot anul, să încalc constant majoritatea poruncilor şi apoi, TADAAAAM! Prin post, spovadă şi împărtăşanie îmi sunt spălate toate păcatele. Dup-aia s-o iau de la capăt până la următorul post. Mi se pare puţin comercială faza; aidoma indulgenţelor folosite cu mult timp în urmă. Un fel de religie comercială pentru a putea să te dai rotund cu pioşenia ta, cele câteva zile de dinainte şi de după sărbători. Dar se pare că ideea a prins la multă lume.

Deci, ţii post. Postul în sine - ca teorie creştină - înseamnă reprimarea dorinţelor păcătoase. Cum au ajuns lactatele şi produsele din carne pe lista poftelor păcătoase mă depăşeşte. Adică da, avea o logică eliminarea cărnii din meniu pe vremea când trebuia să tai capra pentru a face rost de carne. Să spunem că intra în aria de acoperire a poruncii "să nu ucizi". Dar acum? Acum nu mai ucizi; doar cumperi ceva ce a fost ucis cu ceva timp în urmă, de către persoane plătite pentru chestia asta, pe care nu le cunoşti, fără să-ţi murdăreşti mâinile de sânge. Sacrificarea animalelor pentru carne nu se va opri doar pentru că ţii tu post. Tu doar deschizi frigiderul, alegi puiul - care deja e mort, în pungă, îngheţat şi fără simţire - şi-l pui acasă în tigaie. Ce e atât de păcătos în chestia asta? Iar laptele şi ouăle ce legătură au? N-a murit nimeni pentru ele, n-a fost nimeni chinuit, ce vină are bietul lapte, sau ce crimă au săvârşit nevinovatele ouă pentru a fi clasificate drept "păcătoase"?

Am deviat puţin. Deci, postul înseamnă reprimarea dorinţelor păcătoase. Nu are legătură neapărat cu o anumită listă de alimente, cât cu sacrifciul pe care îl faci tu. Adică, dacă mie îmi plac enorm merele, post înseamnă să renunţ pentru o bucată de timp la mere. Sau la ciocolată. Sau la vin. Dacă mie nu-mi place carnea, n-o mănânc de obicei, ce fel de post e ăla? Practic, eu nu renunţ la nimic şi mă trezesc cu certificatul de "cel mai bun postitor" în buzunar. E ca şi cum ai trişa.
Bun, pentru post renunţ la ceva care-mi place foarte mult, pentru a mă simţi mai aproape de divinitate. Dar ce rost are să renunţ la ceva dacă mă gândesc tot timpul la el? Dacă tot ce-mi trece prin minte e să se termine o dată postul, pentru a mă putea îmbuiba din nou? Mi se pare fals, stupid, forţat.

Şi apoi, după ce ai trecut cu bine prin post - adică după ce te-ai chinuit, te-ai plâns, ai avut grijă să ştie toată lumea că ţii post - te duci, îţi dă popa aghiazmă şi-ţi spune cât eşti tu de curat în ochii Domnului. Ei, na! Pe bune? Adică acum pot să-ncep din nou să fiu criminalul în serie care eram înainte de Paşte, pentru că oricum, la Crăciun urmează o nouă rundă de iertare? Fain aşa.

O nouă rundă despre linguriţe, vin şi sărutat icoane, altădată. Am renunţat la ţigară cât am scris asta, şi mă întreb dacă se pune ca post. Oricum, aprind una după ce apăs "publicaţi postare"...