Şi bărbaţii bârfesc uneori

Discuţie auzită într-o cafenea:
"Care, mă, aia cu părul slinos?"
"Aia, mă, care parcă avea o caschetă pe cap, de atâta timp nu s-a spălat!"
"Păcat de ea, că e frumuşică...Adică nu e cine ştie ce, da' chiar nu-i urâtă."
"Du-te, mă, când am văzut-o cu părul atârnând în şuviţe, nu ştiam cum să fug mai repede. Iniţial am zis că-i dată cu spumă, da' nu! Era nespălată pe cap de vreo săptămână!"

De precizat că discuţia se purta între vreo patru inşi, adunaţi în faţa sticlelor cu bere şi nu, nu discutau nici despre fotbal, nici despre jocuri. Discutau despre femei, dar nu genul de discuţie tipică: "ce bună era aia!; mamă, ce i-aş face!; ce picioare până-n gât are!". Nope, ei discutau depre femei care nu se spală pe cap, şi au continuat cu exemple, cu alte femei care nu-şi schimbă bluza de pe o zi pe alta, şi cu femei care au purtat aceeaşi pereche de pantofi două zile la rând.

Ce mi se pare ciudat la bărbaţi este că au capacitatea asta superbizară de a bârfi fără a bârfi. Adică observă o zi întreagă amănunte vizibile doar unei femei - din punctul nostru de vedere - , se poartă ca şi cum ar fi la kilometri distanţă, ca şi cum n-ar distinge roşul de roz, iar seara, la o bere "cu băieţii", diseacă totul mai ceva ca un grup de fetişoare de liceu. Şi nu, n-ar recunoaşte asta nici într-o mie de ani. Cum apare o femeie cunoscută prin preajmă, cum schimbă discuţia şi ajung din nou la fotbal şi la bere.

O masă plină de bărbaţi, e ca o oglindă răsturnată. Bârfesc până li se usucă gâturile, trag o gură de bere, şi o iau de la capăt. Descoperiţi fiind, neagă totul. Pentru că sunt masculini, pentru că sunt duri, puternici, bruţi, şi în nici un caz n-ar observa că nu te-ai spălat azi pe cap...