Da` dacă pui cap la cap un zâmbet dat, unul luat, o cană de cafea, ultima țigară poștită, o pisică care te spală dimineața, un puf de parfum, o prăjitură, zi cu soare, idei crețe, replici la fileu, eșarfa prima dată luată-n anul ăsta și mai găsești atent și alte firimituri, o să vezi că How to Make an American Quilt nu-i doar un film de care uiți imediat după ce l-ai văzut. Și că Fericirile nu-s doar 9, și-n nici un caz nu-s alea pe care le înveți la religie. Îs mai multe, și-s altele în funcție de fiecare. Nici măcar cafeaua nu-i universală.
Citesc în globul de cristal, îmi studiez liniile din palmă, în cărți nu mai vreau să-mi fie citit, și-n orice parte m-aș uita las timpul să curgă. Mai încet sau mai repede, după cum are el chef. Oricum nu-i poți spune secundei să înghețe. Și chiar de-ai putea, te-ai risca? Dacă după aia urmează alta și mai și? Dacă nu te-ai oprit la aia potrivită? Dacă după schimbă totul? Între o secundă de cunoaștere și nemurire, tot nemurirea o aleg. Orice ar însemna asta.
Și mai fumez o țigară, deschid geamul larg și mă uit, pentru o clipă de fericire, cum dorm pisicile cap în cap și cum da, am auzit primul guguștiuc pe anul ăsta.
Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!
Eu zic ca tine cu o singura corectie. Chestiile mici te fac fericit, dar sa fie multe, proaspete si gratis. Atat. Pana la urmatoarea revelatie, sa fii iubita. Si dupa, ca nu sunt zgarcit.
RăspundețiȘtergeresă fie din plin, atunci! toată și de toate.
ȘtergereM-am razgandit partial. Eticheta "comentarii" de la tine de pe blog este mica si varata printre alte multe chestii mici. Deloc nu ma fericeste!
Ștergeresă vedem ce pot face în legătură cu asta...
ȘtergereLa fel este alcatuita si fericirea mea :).
RăspundețiȘtergerenu cred că suntem prea mulți care să utilizeze această formulă...
Ștergere