.

sâmbătă, 24 martie 2012

Obișnuință

Am bătături în palmă. Stânga. Nu, replică la fileu nu există, pentru că nu-s băiat. Și nici stângace nu-s. Cât eram la școală, aveam dictai bătătura pe degetul mijlociu. Drept. De la stilou. Exista o explicație plauzibilă. Mereu mi-a plăcut să țin strâns stiloul. La fel cum, când am nervi, strâng din dinți. Nu, nu scrâșnesc din dinți, pentru că asta m-ar stresa pe mine. Doar strâng tare, tare de tot. Pe principiul ”taci, Camelia, dacă vomiți cuvinte va ieși urât. Strânge din dinți și taci!”

Dar am bătături în palma stângă. Majoritatea cicatricilor sunt pe dreapta. Bătăturile nu-s cicatrici, dar îmi strică simetria. De ce ar avea un dreptaci bătături pe stânga? M-am întrebat eu pe mine. Orice e posibil pe stânga. Orice durere. Da` nu o jenă. Nu un semn de obișnuință. Un semn subit sau o durere constantă, da. Dar nu obișnuință.

Obișnuință e să desfac sticlele de apă în palmă. Nu cu toate degetele, nu prin puterea minții, ci în palmă. Multe sticle pe zi. De la 4 în sus. Zi de zi. Obișnuință. Sticlă, desfăcut capac, băut, altă sticlă, alt desfăcut, alt băut. Obișnuință. Și-obișnuință e să mă uit de fiecare dată cu mirare la bătături, de parcă le-aș vedea prima dată, și să nu-mi dau seama din prima de la ce sunt. Până o să mă obișnuiesc cu gândul că știu de la ce sunt, dar uit de fiecare dată.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

2 comentarii:

  1. Cam multe sticle :) Ai de la mine o nominalizare dar si o leapsa jucausa.
    Te bagi la leapsa sau macar la un comentariu?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger