Tout en rond

Lunea e depresivă. Nu pentru că spune toată lumea, sau pentru că sufăr de sindromul depresiei instalate și care nu mai vrea să plece. Nu. Pentru că părerea mea sinceră, proprie și personală, e că luni trebuia să fie tot parte din week-end. Dacă nu oficial, măcar o prelungire, acolo. Un armistițiu. Un bonus. Oricum i-ai spune, clar era odată a treia zi de odihnă. Și normal că-i deprimant. Ca și cum ai munci în concediu...

Marți e ziua-n care încerci să te obișnuiești cu gândul că muncești. Fără depresie, doar o vagă senzație că ai mai fost acolo și săptămâna trecută. În care ești puțin confuz: e luni, e marți sau e sâmbătă?

Miercuri. Așezată exact în mijloc. Ca bisectoarea. Nu-nțeleg ce caută miercurea în săptămână. N-are nici un sens să fie acolo. Practic stă degeaba și degeaba ocupă timpul. E ca butonul ăla de pe tastatură, pe care nu-l folosești niciodată. Inutilă. A fost oficial declarată ”Ziua fără rost”.

Joia e aia-n care resimți oboseala săptămânii și mirosul de week-end. E așa, ca un platou cu hors d'oeuvres. Anticamera. Teaser-ul. Prima bomboană dintr-o cutie cu nenumărate bomboane. Diferite. Joia e o caramea.

A cincea zi de muncă deja-i parte din week-end. Practic stai c-un picior în săptămână și cu unul în vacanță. Capul sus, nasu`n vânt, privirea înainte pentru că da, ceea ce așteptai încă de săptămâna trecută, s-a întâmplat finalmente. A venit sâmbătă, a venit duminică, și-aici fiecare completează cu maniile proprii și personale. Somn, you say disco, I say party, haos și dezastru, idei și semi-idei, zei și semi-zei, totul comprimat într-o pilulă de câteva ore. Și se termină atât de rapid că, inevitabil, ajungi la vorba mea: luni ar trebui să fie prelungire de week-end.

Pân` la următoarea săptămână, la bună vedere!