E șansa ta

Cică dacă mi-aș chinui puțin neuronii, m-aș putea repune cu burta pe carte și, cu diploma nou obținută, aș mai avea o șansă. Sau că, dacă aș renunța la comoditatea actuală și confortul strict prezent, aș avea mai multe șanse. Sau că dacă aș da mai mult din coate, m-aș agita și mi-aș impune câteva puseuri de energie, mamă câte șanse nu m-ar aștepta la colț...

Tot aud de șansele astea de parc-ar fi bilete la loterie. Și toți încearcă să mi le bage pe gât, și să-mi explice cum că, dacă ai avea o șansă...
Șansă să ce?
Șansă să lucruri materiale, bineînțeles. Să fii, să faci, să dregi. Ză best, uiner, magnifico. Șansă să găsești un job mai bun, mai bine plătit, cu mai multe ore la activ, care n-o să te-ncânte mai mult decât jobul actual dar care o să aibă, cel mai probabil, un titlu mai pompos și mai înflorat.
Șansă să pui bănuț lângă bănuț și să agonisești și să-ți iei mașină și să nu mai ai concediu decât o dată pe an și să schimbi cu alt job, unde-s mai multe șanse și mai multe ore și mai mulți nervi.

Da` nu, mersi. Nu vreau titlu, nu vreau mașină, n-aș putea să agonisesc, aș cheltui la fel de mult, dar aș fi mai stresată pentru că n-am destul timp să cheltui cât mi-am propus și-un singur concediu pe an ar fi atât de trist c-aș fugi mâncând pământul.

Șansele de care vorbește lumea chiar or fi șanse. Pentru restul. Pentru mine șansele materiale se limitează la câștigat la loto, dacă aș juca, alea carieristice - la confortul de a găsi în fiecare lună banii pe card, iar șansele reale n-au nimic de-a face cu materialul.
Realul meu presupune un zâmbet, discuții lungi în noapte, cald și pufi.
Realul meu începe unde se termină șansele altora.

Pân` la următoarea șansă, la bună vedere!