În căutarea timpului pierdut - p.3

Să-mi explice și mie cineva ce se întâmplă cu ora aia care dispare când trecem la ora de vară. Unde se duce, ce se întâmplă cu ea, cine o folosește?

Nu, că cică e o convenție. Convenția era mașina pe care o lua Doamna Mamă ca să ajungă la serviciu. Și tot cu convenția mergeau și cei care lucrau în Combinat. Convenția arăta ca o rată. Rata nu te ducea la serviciu. Te ducea acasă sau în concediu. Oricum, afară din oraș. Personalul făcea același lucru, doar că era tren. Foarte personal. Dacă-ți doreai ceva mai puțin personal, luai acceleratul. Sau rapidul. Săgeata făcea același lucru, dar pe apă. Dar nu era săgeată s-o poți băga în arc. Și nici pe departe la fel de rapidă. Cu ea puteai să tragi la țintă. Tot ținte se numeau și chestiile metalice de pe haine. Care nu era capse, pentru că capsele puteai să le închizi. Sau să le pocnești, ca pe pocnitori. Pocnitorile nu puteau fi folosite să-ți închizi haina, dar moșul și baba, da. De ce ai băga un moș într-o babă n-am înțeles, dar hainele rămâneau închise. Același efect îl obțineai și cu mai puțin personalii nasturi. Băgați în cheutori care nu erau găici, dar erau un fel de butoniere. În butonieră puteai pune o floare. Ca-ntr-o vază. Florile de gheață nu puteai să le păstrezi decât pe geam. Sau în poze. Pozele care nu-s fotografii, dar nici tablouri în ulei. În ulei poți face tablouri sau cartofi prăjiți. Să-i prăjești în ulei nu în apă nu e o convenție, e o regulă. Doar ouăle pot fi prăjite în apă. Ca la regim. Alimentar sau politic. Oricare variantă e valabilă. Mâncarea nu-i politică. Convenția poate fi. Ca un tratat care poartă nume de mașină. Mașina te duce la serviciu la ora care trebuie.

Și cu ora aia ce se întâmplă, până la urmă?

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!