Prima vară

Începutul de primăvară mi-a dat dintotdeauna aceeași senzație. Nu astenie, nu depresie, nu melancolie; pentru mine e o stare de bine. Ca gâzele care încep să se dezmorțească. Merg pe partea însorită a drumului, vânez orice rază de soare, îmi dezmorțesc oasele bătrâne și sătule de atâta frig; de atâta iarnă.

Partea asta de primăvară mă face din nou copil. Când de-abia așteptam să ajung în cartierul vecin, la bunică-mea, unde se-ntâmplau cele mai tari sesiuni de joacă ever. Când încep să-nverzească copacii, când prima bucată de iarbă te ia prin surprindere, când aerul e cald și nu știu cum, așaaaa, de parcă te mângâie. Când nu renunți încă la haina grea de iarnă, dar o ții descheiată, și parc-ai vrea s-o schimbi cu ceva mai subțire, da` încă n-ai încredere în temperaturi. Nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici frig, nici cald, nu încă vară, dar atât de departe de iarnă.

Mă alintă primăvară asta. Mă dezmiardă. Mă simt Metaforel. Nu plâng după caiși, dar am dorințe de poezie. De trăit primăvara liric, de povestit primăvara liric, de visat cuminte și vindecător. Îmi scriu dorințele în gând și-aștept primele lăcrămioare. Primele vor fi la mine-n grădină. Primele, ca atunci când nu știam cum le cheamă, dar le iubeam fără să știu.

Și-o vreau lungă și verde și caldă și plină de mine.

Pân` la următoarea primăvară, la bună vedere!