Să ne dăm cu tocurile!

Când eram mică nu m-au fascinat niciodată tocurile maică-mii. Pe bune. Adică da, o vedeam cu toculeţe, fardată, cu rochiţele şi poşetuţe, foarte feminină, foarte femeie, foarte mamă. Dar nu m-au fascinat tocurile ei. Fardurile mi-au plăcut nu să le pun pe mine, ci să le folosesc la desen. Adică prindeam creionul ei de ochi, şi-l încercam pe hârtie. La fel şi cu rujul. Deci, le foloseam în scopuri mai artistice decât înfrumuseţarea mea proprie şi personală. Oja îmi plăcea cum miroase, aşa că trăgeam o dungă pe unghie, mă delectam cu mirosul, şi apoi o ştergeam rapid cu tricoul. Nu de alta, dar nu-mi plăcea să am unghiile roşii. Maniacă de mică, ce pot să spun?

Am avut, în schimb, o plăcere deosebită să stau printre cuiele, şuruburile şi piuliţele care-i aparţineau "lu' tata". Desfăceam ceasuri, găseam o bucată de lemn în care să bat cuie, îmi dădeam cu ciocanul peste degete, chestiile obişnuite.

Bun, dar mă opresc aici cu amintirile, pentru că deviez de la subiect. Am auzit ieri că, de fapt, nu e bine, ba chiar e într-un fel imoral ca puştoaicele de 4-5 ani să poarte tocuri. Sprânceana mi s-a ridicat instantaneu. Şi pe bune că era dimineaţă, când nu sunt tocmai receptivă. Dar subconştientul meu a lucrat, s-a isterizat şi fără intervenţia mea.

Se pare că nu e bine pentru fetiţe la vârste fragede să poarte tocuri, pentru că le răpeşte copilăria. Şi nici costume de baie "sexi". Pentru că, la fel, le privează de cantitatea aia de inocenţă şi puritate, că le strică de mici, că nu e bine să fie "atât de femei" înainte de a ajunge măcar la grădiniţă. Ca exemplu negativ, fetiţa lui Tom Cruise, care e fashionistă de mică. Pe bune dacă eu găsesc ceva în neregulă la copilul ăla; un copil îmbrăcat bine, fancy, trendy, cum vreţi să-i spuneţi, dar atât. Adică nu o văd încercând să seducă toată floarea masculină la câţi ani are, ci doar să fie îmbrăcată fain, fără să fie lălâie, dizgraţioasă sau provocatoare.

Bun, presupun că există pudibonzi care s-au isterizat deja. Dar pe bune dacă eu găsesc ceva în neregulă în toată chestia asta. Să le luăm în ordine logică:

1. Tocurile - dacă atunci când eram eu mică toată lumea se amuza pentru că fetele încercau tocurile mamei, le mai rupeau, le mai juleau, dar mama era mândră pentru că fata ei "vrea să-i calce pe urme", acum se trezesc câţiva care se isterizează la ideea de toc la copii. C'mon! Să fim serioşi! Clar copiii din ziua de azi sunt mai evoluaţi decât eram noi, nu se mai gândesc la vată de zahăr şi păpuşi de cârpe, ci la crème brûlée şi la Hannah Montana. Şi e normal să fie aşa, pentru că au mai multe surse de informare decât aveam noi, totul a evoluat rapid şi ei s-au născut în mijlocul evoluţiei. Nu-i mai păcăleşti cu papuci de gumă sau cu fuste croite de bunica; vor să fie "la modă", dar asta nu înseamnă că nu mai dorm încă ţinându-se de ursuleţ.
Faptul că vor şi ele tocuri şi dorinţa le e îndeplinită nu înseamnă că vor avea o lungă carieră de "cuceritoare" în faţă, ci că părinţii au evoluat şi ei. Când eram mici, o fetiţă din 10 avea pantofi cu toc. Acum procentul a crescut. Pentru că e firesc să se întâmple aşa. Avem cum, avem cu ce, de ce să nu profităm de chestia asta? Şi nu, nu e corect să spui că îl împingi direct pe scara prostituţiei, pentru că, să fim serioşi, hainele nu fac decât să ne acopere, nu să ne definească "meseria".
Ca să fie totul complet, n-am auzit pe nimeni isterizându-se acum vreo 15 ani, când venea vorba despre concursurile de dans, sau patinaj, sau muzică, unde toate fetele (care aveau cel mult 10 ani) erau machiate, tapate, cu rochiţe şi cu tocuri. Nu! Atunci era semn de emancipare. Acum e un semnal de alarmă.
Trebuie să fie foarte interesant să te dai interesat de situaţia copiilor din ziua de azi. Nu există nici o "situaţie"? Nu-i nimic, construim una, ca dup-aia să ne dăm rotunzi că ne pasă; că ne implicăm în chestii sociale, că vrem să scăpăm săracii copii de primejdia care îi pândeşte. SĂ FIM SERIOŞI! Pur şi simplu n-avem probleme, aşa că le inventăm cum şi de unde putem.
Pentru că fetele vor vrea mereu tocuri, şi asta nu înseamnă că au comportament deviant.

2. Costumele de baie "sexy" pe copii - la fel. Costumele de baie n-au cum să fie altfel. Pentru că sunt fie dintr-o bucată, fie conţin slip şi sutien. Da, sunt sexy pe o persoană sexuală. Pe un copil n-au cum să fie sexy decât dacă te gândeşti la chestia asta. De unde rezultă că nu el, ci tu ai o problemă.
Da, mi se pare normal ca un copil trecut de 3 ani să poarte costum de baie. Pe noi ne trimiteau părinţii până pe la 6 ani doar cu slipul. Pe alţii îi lăsau (sau îi lasă şi acum) până pe la aceeaşi vârstă "în costumul lui Adam". Şi nu mi se pare ok. Adică, pe bune acum, nu e tocmai igienic. Iar în ideea în care am văzut pe copil de 6 ani sâni care concurau cu ai mei ca mărime, chiar nu cred că e ok să-i refuzi un costum de baie. Decât dacă vrei să-i impui politica nudistă.
Aşa că - mă gândesc eu - nu poţi vorbi despre costume de baie "sexy" pe copii. Poţi vorbi despre copii cu costum de baie sau de copiii fără costum de baie. Şi prefer prima variantă. Dar, din nou, se pare că e la modă să credem că nu e moral să-i dai copilului costum de baie, pentru că în mod clar e ca şi cum l-ai trimite la produs. E fain să fim interesaţi de copilu' lu' cutare pe care mă-sa l-a îmbrăcat nu ştiu cum, şi să batem apa în piuă despre ce mamă naşpa e, pentru că noi nu l-am fi îmbrăcat niciodată aşa. Să ne înţelegem: dacă tu eşti "mai puritan" din fire, nu înseamnă că toată lumea trebuie să fie aşa. În stilul ăsta, hai să ne luăm toate fuste lungi şi să nu ieşim fără batic pe cap, pentru că nu se ştie ce dorinţe vom stârni cui.

Da. M-a surprins şi m-a stresat în acelaşi timp chestia asta. Pentru că şi la o vârstă pe care unii nu o concep decât ca fiind "fragedă", unii copii chiar au personalitate. Şi dacă vrea să poarte tocuri sau costum de baie, lasă-l, frate, că nu e moarte de om! Oricum dacă îi interzici va fi mult mai atrăgător gândul de a face ceva ce nu are voie. Şi s-ar putea să faci mai rău. Nici tocurile, nici machiajul nu-l vor strica. Doar îl vor face să înţeleagă că, atunci când va fi mare, va arăta mult mai bine cu ele decât acum. Şi - poate - va fi mai liber şi mai încrezător. Şi încă o chestie: ce-ar fi dacă n-am mai crea drame acolo unde nu există?